#Dobrogeaetnica George Călinescu - „Cutare face o istorie a artei, altul o teorie, numai K.H. Zambaccian se logodește cu tabloul“

Armenii în Dobrogea reprezintă una dintre comunitățile marcante care și-au lăsat amprenta pe aceste meleaguri. Comunitatea lor este una unită, care a demonstrat că poate lăsa moștenire atât personalități, cât și tezaur copiilor noștri.
 
Orice armean a auzit de Krikor Zambaccian, născut la finalul sec. al XIX-lea. S-a născut la 6 februarie 1889 și a decedat la 18 septembrie 1962 și a fost contemporan cu personalități din artă, dar și din politică. Criticul și colecționarul de artă Krikor Zambaccian s-a născut la Constanța. În lucrarea „Din tezaurul documentar dobrogean”, la pagina 137, este reprodus actul de naștere al lui Krikor Zambaccian, care s-a născut la data de 6 februarie 1889, „în casa părinților săi din strada Mircea cel Mare nr. 2”, părinții fiind Hagop Zambaccian, în etate de 33 de ani, „de profesiune contabil comercial”, și doamna „Anița Agop Zambaccian, menajeră”. Documentul a fost semnat în prezența martorilor Hamparțun Diradurian, comerciant, și Măgărdici Tiumen, petiționar, delegat ca ofițer al Stării Civile fiind consilierul Odisea Despotti, mare cerealist, în perioada 1880-1882, vicepreședinte al Camerei de Comerț și Industrie Constanța.
 
După absolvirea liceului în orașul natal, urmează studiile la Institutul Superior de Comerț din Anvers, în paralel cu studiile de vioară. Acolo își petrece timpul liber vizitând muzee celebre, precum și atelierele unor pictori de la care cumpără lucrări. După cum mărturisea, „economiseam câte ceva din banii pe care mi-i trimitea familia pentru întreținere și, din când în când, cumpăram un tablou. Nu o dată am cumpărat tablouri de la tineri pe care nu îi cunoștea nimeni și mai târziu au ajuns celebri”.
 
Întors la Constanța în 1913, face cunoștință cu opera artiștilor români, care, din ce în ce mai mulți, vor poposi, an de an, în Dobrogea. Printre aceștia se numără Marius Bunescu și Ion Theodorescu-Sion.
 

A donat peste 200 de opere de artă României

 
În timpul Primului Război Mondial, este mobilizat la Cernavodă, Oituz și Iași, timp în care îi întâlnește pe Cornel Medrea, Gh. Petrașcu, Th. Pallady, Camil Ressu, Nicolae Tonitza, Corneliu Baba. În volumul „Însemnările unui amator de artă” evocă orașul Constanța, adolescența sa, Anversul și chiar Parisul. „Pagini de artă” este o culegere de texte despre: Arta și poporul, Forma, Considerațiuni asupra culorii, Reflecții la o expozițiune, un capitol este dedicat artiștilor români și străini precum Grigorescu, Ion Andreescu, Gh. Petrașcu, Th. Pallady, N. Tonitza, Leonardo da Vinci, Matisse, Maillol, Andre Dunoyer de Segonzac și mulți alții.
 
În anul 1947, donează statului român 240 de lucrări de artă și casa de pe strada care îi poartă astăzi numele. Muzeul Zambaccian cuprinde opere ale unor mari pictori români precum: Th. Aman, N. Grigorescu, Ion Andreescu, Șt. Luchian, Th. Pallady, Gh. Petrașcu, Fr. Șirato, C. Ressu, Marius Bunescu etc., dar și străini: Albert Marquet, Paul Cezanne, Camille Pissarro, Henri Matisse, Pierre Bonnard, Auguste Renoir, Maurice Utrillo, Pablo Picasso, Andre Derain, Massimo Campigli.
 
În muzeu nu lipsesc nume reprezentative ale sculpturii românești precum Constantin Brâncuși - „Cap de copil”, Fr. Storck, Paciurea, Jalea, Milița Petrașcu și C. Baraschi.
 

Zambaccian, înconjurat de personalități marcante

 
La inaugurarea muzeului, Zambaccian spunea: „Mulțumesc lui Dumnezeu că m-a învrednicit să realizez această colecție pe care o donez poporului român și în amintirea tatălui meu decedat, Hagop K. Zambaccian, născut în Cezareea Capadociei în anul 1860 și stabilit la Constanța încă de pe vremea stăpânirii Dobrogei de către turci și care m-a crescut și instruit în limba și spiritul culturii românești și în dragoste pentru țara unde m-am născut. Aduc omagiul meu de recunoștință talentelor românești care în elanul lor m-au ridicat și pe mine spre piscuri de lumină. Mulțumesc prietenilor, colegilor și onoratei asistențe care îmi arată simpatie. Mulțumesc tovarășei mele de viață, soția mea, Anita Zambaccian, care m-a secondat în alcătuirea aceste colecții. Fie ca această danie să adie ca o briză reconfortantă în aceste clipe grele pentru țara noastră și să rămână o modestă mărturie a solidarității ce trebuie să ne călăuzească pe toți indiferent de origine, religie și ideologie politică! Mă simt ușurat, ca acela ce s-a spovedit și s-a împărtășit. Plec de aici iluminat”.
 
Cu acest prilej, în cuvântul său, Jean Al. Steriadi i-a asigurat pe participanții la festivitate că donația lui Zambaccian „umple un gol însemnat în sărmana noastră zestre muzeală”, iar Isac Levy l-a apreciat pe colecționar drept „unul dintre cei mai dezinteresați și mai buni fii ai acestei țări”. Mihail Sadoveanu vede în persoana lui Zambaccian unul dintre „marii ctitori ai neamului și gestul său are o însemnătate deosebită pentru vremurile pe care le trăim”.
 
George Călinescu se exprimă călduros: „Cutare face o istorie a artei, altul o teorie, numai K. H. Zambaccian se logodește cu tabloul, îl aduce în alcovul său muzeal ca pe o rațiune de a trăi, se scoală în miezul nopții spre a-l privi...”.
 
Tudor Arghezi, exprimându-și admirația față de gestul colecționarului, scria: „Dl Zambaccian a dăruit țării 240 de opere selecționate, împreună cu clădirea din Parcul Filipescu. O enumerare rezumativă arată imensa bogăție a noului muzeu: 18 grigorești ai momentului culminant al artistului, 15 luchieni, 8 andreești celebri, 29 de pânze de Petrașcu și multe alte lucrări de calitate... Dl Zambaccian dă totul și nu cere nimic statului. Cheltuielile de întreținere a localurilor îl privesc, cât și administrarea acestui mare bun obștesc... atâta vreme cât cu cei 59 de ani ai săi de azi vor deveni vârsta de o sută, cel puțin, pe care i-o dorim cu toții, ca să mai adauge și alte frumuseți la cea mai frumoasă zestre de fată mare a României”.
 

A urcat trepte înalte, iar comuniștii au închis muzeul

 
În numele Majestății Sale Regele Mihai I, i se înmânează „Meritul Cultural” în grad de Ofițer, ca semn de cinstire și prețuire pentru gândul și faptele sale. Un eveniment important în viața lui K.H. Zambaccian l-a constituit primirea ca membru corespondent al Academiei Române.
În 1959, la împlinirea celor 70 de ani de viață, ținând seama că era bolnav, colegii de la Academia Română au hotărât să îl sărbătorească la el acasă. S-a procedat ca la o ședință solemnă, aniversară, deschisă și prezidată de vicepreședintele academiei, I.S. Gheorghiu. Au participat academicienii Mihail Jora, D. Marcu, Camil Resuu, Ion Jalea, Boris Caragea, Lucian Grigorescu.
 
A încetat din viață la data de 18 septembrie 1962, la vârsta de 73 de ani, lăsând poporului român, pe care l-a iubit și prețuit, o colecție de o valoare inestimabilă. Din păcate, chiar dacă a lăsat în testament ca muzeul să dăinuie spre bucuria românilor, în anul 1977 a fost închis. Abia după anul 1989, prin strădania rudelor, a oamenilor de artă și cu intervenția Uniunii Armenilor din România, în special a președintelui Varujan Vosganian, Muzeul „K.H. Zambaccian“ și-a redeschis porțile. În memoria artistului, câte o stradă din București și Constanța îi poartă numele.
 
Informațiile au fost culese din cartea „Armenii dobrogeni în istoria și civilizația românilor”, semnată de Simion Tavitian, disponibilă în Biblioteca Virtuală, secțiunea Cărți despre Dobrogea.   

Citește și:
 
#citeşteDobrogea 129 de ani de la naşterea lui Krikor H. Zambaccian, un mecena dobrogean