Importantă donaţie, oferită de fiica savantului Garabet Kumbetlian cotidianului ZIUA de Constanţa

Stabilită de peste un deceniu în Israel, Corina Shapira, fiica regretatului profesor universitar dr. ing. Garabet A. Kümbetlian, s-a aflat pentru câteva zile... acasă, în casa părintească pe care o preţuieşte atât de mult şi de care o leagă amintiri pe care le vom face publice în cadrul unui articol.
 

 
Membru titular al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România şi al Asociaţiei Generale a Inginerilor din România, demn reprezentant al armenilor din România, Garabet Kumbetlian s-a stins din viaţă în a doua zi a acestui an, la vârsta de 82 de ani.
 
Personalitate emblematică a comunităţii inginereşti, savantul Kümbetlian a publicat 26 de cărţi, monografii, tratate, cursuri universitare şi eseuri din domeniul mecanicii solidelor deformabile şi rezistenţei materialelor, două traduceri (din limbile germană şi engleză) şi 147 de articole, din care 31 în revistele Academiei Române şi ale Academiei de Ştiinţe Tehnice din România, 25 în reviste străine şi analele universităţilor, 23 în volume, reviste departamentale şi alte reviste de specialitate, 30 în volumele unor manifestări ştiinţifice internaţionale şi 35 în volumele unor manifestări ştiinţifice naţionale. Garabet Kümbetlian a făcut parte din conducerea unor mari manifestări internaţionale de profil. De asemenea, este autorul a 27 de inovaţii.
 
Luând act de iniţiativa cotidianului ZIUA de Constanţa de a constitui un fond documentar semnificativ pentru istoria comunităţii, sugestiv intitulat Biblioteca virtuală ZIUA de Constanţa, fiica savantului, Corina Shapira, a consimţit să doneze, cu generozitate, ziarului peste 100 de titluri, cu precădere referitoare la etnia armeană, pe care a reprezentat-o cu atâta demnitate tatăl său, precum şi fotografii şi manuscrise ce urmează a fi digitalizate şi oferite publicului interesat de istorie, dar şi de un alt tip de lectură.
 
Citeşte şi:
 
Interviu acordat cotidianului ZIUA de Constanţa Profesorul universitar dr. ing. Garabet A. Kümbetlian - „O societate, o naţiune ca a noastră a ştiut întotdeauna să renască din cenuşă!“
 
UPDATE. Doliu în comunitatea academică din Constanța. Profesor universitar dr. ing. Garabet A. Kümbetlian s-a stins din viață
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Garabet Kümbetlian (1936-2018)

11 Mar 2022 2721

#DobrogeaDigitală Garabet Kümbetlian, regretat savant dobrogean

04 Jan 2022 2567

#Dobrogea 143 Meritul dobrogean pentru Grigore Sălceanu. Garabet Kűmbetlian - „Un poet nedrept de puţin cunoscut”

24 Nov 2021 2537

#DobrogeaDigitală Un profesor uitat - Mikayel (Miche) Sarian

30 Sep 2021 2723

#DobrogeaDigitală Academicianul Radu Voinea, evocat de Garabet Kümbetlian

25 May 2021 2967

#DobrogeaDigitală Garabet Kümbetlian – 85. Amintirile și povestirile unui „călăuzitor”

11 Mar 2021 64170

#DobrogeaDigitală Garabet Kümbetlian, „înaintemergătorul”

29 Dec 2020 3026

#DobrogeaDigitală Firma „La Curcubeu” a familiei Kümbetlian

22 Dec 2020 3076

#DobrogeaDigitală Aventurile fraților Pipera și legătura lor cu profesorul Garabet Kümbetlian

12 Nov 2020 3712

#DobrogeaDigitală In memoriam Ion Barbu – „Nu-mi venea să cred mă aflam în preajma poetului şi matematicianului”

11 Aug 2020 4123

#DobrogeaDigitala - „Amintiri și povestiri“, de Garabet Kümbetlian Oameni speciali și „crâmpeie de viață”

27 Jul 2020 2928

#DobrogeaDigitală Garabet Kumbetlian, „acordor” al Bricului „Mircea”

11 Mar 2020 3874

#DobrogeaDigitală Garabet Kümbetlian, „Amintiri și povestiri“ - o apariție editorială de excepție, disponibilă de astăzi în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța

17 Dec 2019 2410

„Amintiri și povestiri“, de Garabet Kümbetlian

16 Dec 2019 3464

Garabet Kumbetlian - savant, autor a 27 de inovaţii

28 Nov 2019 4646