În urmă cu 138 de ani se năştea George Enescu, artistul ce a susţinut zece recitaluri la Constanţa. „Constănţenii au demonstrat simpatie şi adulaţie faţă de geniul românesc“

Astăzi se împlinesc 138 de ani de la naşterea lui George Enescu, considerat de mulţi drept cel mai important muzician român din toate timpurile. Născut la 19 august 1881, micul Jurjac - aşa cum îl alintau cei apropiaţi, admirându-i precocitatea talentului muzical - avea să devină o personalitate marcantă a vieţii culturale de secol XX, impunându-se ca violonist, compozitor, dirijor, pianist şi, nu în ultimul rând, profesor de muzică (se ştie că celebrul violonist Yehudi Menuhin a venit special în România pentru a lua primele lecţii de vioară cu maestrul Enescu, în vila sa de la Sinaia).


 
În turneele sale prin ţară, George Enescu a ajuns şi la Constanţa, unde a concertat, în mai multe rânduri, în sala Teatrului „Elpis”, inaugurat în 1898 şi construit la iniţiativa Comunităţii Elene, după proiectul arhitectului francez L. Piver. Aici se afla singura sală de festivităţi de la malul mării, somptuoasă şi elegantă, cu oglinzi şi balcoane, dar şi cu o acustică de excepţie, apreciată chiar şi de Enescu.
 
Astfel, primele lui apariţii la Constanţa au avut loc înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, pe 4/17 martie 1915 şi la 8/21 ianuarie 1916, când a cântat în beneficiul orgii Ateneului, iar la 25 aprilie 1919 şi la 29-30 mai 1921, a ţinut concerte în scopuri de binefacere.
 
În lucrarea sa „Teatrul Liric (Opera Constanţa)”prof. dr. Adrian Doxan scrie detaliat despre apariţiile lui Enescu pe scena constănţeană, în urmă cu mai bine de un secol:
„După cum arată N.G. Ionescu în lucrarea sa «Euterpe la Tomis» la pagina 81, anul 1916, 8 februarie apare ca dată istorică de importanţă deosebită în viaţa muzicală a Constanţei. Este vorba de concertul susţinut de George Enescu, deja amintit, pe scena teatrului Elpis, sală pe care genialul muzician o considera ca având acustica cea mai bună. Acompaniat de Teodor Fuchs, Enescu va înscrie în program: Sonata în Re major de Haendel, Concertul în mi minor de Mendelssohn Bartholdy, Balade et Polonaise de Vieuxtemps, Aria de Bach, Capricevienoise de Kreisler, Prelude et Allegro de Pugnani-Kreisler. Fiecare piesă este îndelung aplaudată, iar la sfârşitul programului, publicul îl ovaţionează frenetic pe genialul muzician. Maestrul Enescu acordă ca supliment lucrarea Zigeunerweise. 
 
Enescu revine în Constanţa în 16 februarie, înscriind în repertoriul său acelaşi program, adăugând ca supliment Dansurile lăutăreşti ale lui Sarasate. Este adevărat că în această lună (februarie 1916), Enescu a dat două recitaluri la Constanţa, dar se pare că muzicianul nu este pentru prima oară pe scena constănţeană în acest an, aşa cum susţine presa vremii şi N.G. Ionescu în cartea sa «Euterpe la Tomis» (la pagina 81). 
 
Din cercetările noastre, am constatat faptul că Enescu a concertat pentru prima oară în anul 1915 la 4/17 martie, cu prilejul turneului făcut în ţară pentru strângerea de fonduri în vederea instalării unei orgi la Ateneul Român, aşa cum se arată în volumul dedicat lui George Enescu de Academia Română din Bucureşti din anul 1964, la pagina 172. 
 
Din volumul Academiei dedicat marelui maestru, aflăm că acesta a vizitat Constanţa de 10 ori, susţinând recitaluri după cum urmează:

• 1915 - recital la 4/17 martie
• 1916 - recital la 8/ 21 februarie
• 1919 - recital la 25 ianuarie

• 1921 - recital la 29 mai
• 1923 - recital la 8 decembrie
• 1927 - recital la 24 ianuarie
• 1928 - recital la 20 noiembrie
• 1930 - recital la 13 decembrie
• 1936 - recital la 28 octombrie
• 1937 - recital la 9 noiembrie.
  
Cât priveşte dragostea şi aprecierile interpretative pe care publicul constănţean le-a demonstrat faţă de marele Enescu, pe prima pagină a ziarelor se comenta clar: «Constănţenii au demonstrat simpatie şi adulaţie faţă de geniul românesc. Au aplaudat 15 minute în şir, enormul auditoriu făcând în final o grandioasă manifestare de simpatie genialului maestru»”.

 
Dintre toate concertele lui George Enescu la Constanţa, cel din februarie 1916 merită amintit aici, căci succesul a fost unul memorabil, piesele de Bach şi Handel interpretate de violonist fiind răsplătite cu aclamaţii şi lungi, entuziaste aplauze. Acompaniat la pian de Theodor Fucs, genialul muzician a acceptat să biseze la sfârşitul concertului, mişcat de reacţia publicului constănţean.

Din păcate, în 1923, când Enescu a acceptat să cânte, din nou, la Constanţa a avut parte de o surpriză neplăcută, căci, deşi biletele fuseseră vândute, în sală s-au aflat doar 20 de spectatori, ceilalţi alegând să-l vadă pe Constantin Tănăse într-un spectacol de revistă susţinut de Teatrul „Cărăbuş“. Se pare că şi atunci, ca şi acum, publicul era mai uşor de cucerit cu prestaţiile de consum, decât cu arta de înaltă valoare.
 
Dezamăgit, Enescu şi-a promis atunci că nu va mai reveni în oraşul lui Ovidiu, s-a reîntors doar în septembrie 1946, pentru a se îmbarca pe vaporul „Ardealul“, cu destinaţia New York.
 
Marele muzician român a murit departe de ţară, la 4 mai 1955, în Parisul care i-a fost loc de exil în ultimii 9 ani de viaţă.
 
Sursa foto: Ilustraţie din volumul semnat de Stavros Manesis „Comunitatea elenă din Constanţa“, disponibil în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța
 
Citeşte şi:
 

#citeşteDobrogea George Enescu, în concert la Constanţa, acum 102 ani 

#citeşteDobrogea #memoriateatruluiconstănţean Teatrul „Elpis“, povestea celei mai vechi clădiri de teatru din Constanţa

#citeșteDobrogea „Enescu s-ar fi supărat tare rău, promițând că nu va mai călca prin Constanța niciodată“. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța
 

 

 
 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vernisajul expoziției „Aquamorfoze” a artistei Mihaela Craiu, la Casa Avramide din Tulcea

13 Apr 2024 418

Polițiștii IPJ Constanța, în acțiune la două școli din Năvodari

09 Mar 2024 709

Primăria Poarta Albă, județul Constanța, contract cu două firme pentru alimentarea cu apă și canalizarea din zona E

13 Jan 2024 1607

Ministerul Culturii va da în judecată executantul lucrărilor la Muzeul Național „George Enescu"

11 Jan 2024 857

Decizia de ultimă oră a ministrului Culturii! Vizat Muzeul „George Enescu”

10 Jan 2024 866

Varujan Cozîghian, violonistul născut la Constanța, la a 88-a aniversare

06 Jan 2024 764

In memoriam George Georgescu, dirijorul de renume mondial originar din județul Tulcea

31 Aug 2023 1137

NOERAM TRAVEL SRL solicită autorizație de mediu

04 Aug 2023 707

Alina-Florentina PODĂRĂSCU

27 Jun 2023 601

La mulți ani Anatol Covali! Opera din Constanța, unul din locurile unde a răsunat vocea solistului

07 Jun 2023 1568

Administrația locală din Techirghiol continuă lucrările de amenajare a orașului

05 May 2023 1109

Primăria Lumina scoate la închiriat două terenuri

19 Feb 2023 1461

Personalul recrutor din Centrul Militar Zonal Constanța, în vizită la mai multe școli (GALERIE FOTO)

14 Feb 2023 1684

Primăria Constanța, batalion disciplinar! Funcționari publici mutați cu forța într-un imobil, în care pereții amintesc că aici a funcționat o Agenție de modele și videochat! (DOCUMENTE)

21 Jan 2023 7302

Decret de decorare semnat de președintele României, Klaus Iohannis. Pe cine a decorat și de ce

12 Sep 2022 1115