La mulţi ani, maestre Radu Ciorei!

Astăzi este ziua de naștere a maestrului Radu Ciorei, cel pe care, în urmă cu trei ani, în cadrul Festivalului Internaţional al Muzicii şi Dansului, Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” îl sărbătorea printr-un concert simfonic de gală cu invitaţi speciali. Se împlineau patru decenii de când venea la conducerea pupitrului dirijoral constănţean.
 
Unul dintre cei mai iubiţi şi apreciaţi maeştri ai baghetei de la Marea Neagră a fost sărbătorit anul trecut şi de cotidianul ZIUA de Constanţa în cadrul evenimentului de omagiere a comunităţii teatrale constănţene - #RespectTeatru.


 
Născut pe 28 mai 1952 la Cluj, Radu Ciorei a avut şansa de a fi student al maestrului Emil Simon la Academia de Muzică din oraşul natal şi, mai apoi, la cursurile de perfecţionare din Germania, să fie îndrumat de dirijori reputaţi precum Igor Markevics, Kurt Masur, Otmar Suitner.
 
A debutat în primăvara lui 1976, la Filarmonica din Bacău, avându-l alături pe celebrul pianist român Andrei Deleanu, cu patru ani mai mic decât maestrul. Între 1980 şi 1985 a fost dirijor la Teatrul Liric Craiova, iar în 1985 i s-a propus, de către directorul de atunci al Teatrului Liric Constanţa, regizorul Nicolae Ciubuc, să vină la Constanţa, unde mediul muzical era la un nivel superior. Intenţia sa era de a rămâne vreo zece ani maximum, dar iată că a reuşit să înfiinţeze Filarmonica „Marea Neagră”, care, în scurta ei carieră, a reuşit să se impună ca una dintre orchestrele apreciate pe plan internaţional, concertând pe cinci continente.
 
Venit în Constanţa, va dirija la Teatrul liric, alături de Gh. Stanciu şi Mihaela Roşca, după care din 1991 va fi dirijor şi director al Orchestrei simfonice din Constanţa. Desfăşoară o bogată activitate concertistică atât ca dirijor de operă, cât şi ca dirijor de concerte simfonice, în toate centrele muzicale ale ţării, în turneele efectuate în ţări ca Belgia, Germania, Rusia, SUA, Coreea de Sud. A realizat înregistrări la Radioteleviziunea română, fiind, de asemenea, laureat a numeroase festivaluri naţionale de interpretare. În 1991 va fi director interimar al Teatrului liric, unde îşi va continua activitatea.
 
A fost dirijor la Teatrele de Operă din Craiova şi Constanţa, iar din 1989 şi director al Teatrului Liric Constanţa. În perioada 1995-2004 a fost directorul şi dirijorul Filarmonicii Marea Neagră Constanţa. Din dorinţa de a da acestui oraş un loc binemeritat pe harta culturală a lumii, a refuzat posturi de dirijor în străinătate, dar, din păcate, a asistat la desfiinţarea instituţiei Filarmonica „Marea Neagră”, pentru care a rămas la Constanţa.
 
Biografia în repere

2004-prezent: Dirijor la Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski Constanţa
2002-2003: Dirijor la Teatrul de Operă Craiova
1995-2004: Dirijor la Filarmonica Marea Neagră Constanţa

1991-1995: Dirijor la Orchestra Simfonică Constanţa
1985-1991: Dirijor la Teatrul Liric Constanţa
1980-1985: Dirijor la Teatrul Liric Craiova
1976-1980: Maestru-corepetitor la Operă Română Cluj-Napoca
1974-1980: Dirijor al Orchestrei de Cameră Intermezzo Cluj-Napoca.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Radu Ciorei, la ceas aniversar! Dirijorul „adoptat” de Constanța este serbat în acest weekend

27 May 2023 1689

La mulți ani, Cristina Oprean! O constantă valoare pe scena dramatică a Constanței

13 Aug 2022 1461

#citeșteDobrogea Radu Ciorei – de 70 de ori la mulți ani!

28 May 2022 3769

#citeșteDobrogea La mulți ani, Radu Ciorei!

28 May 2021 4214

Este ziua actriței Cristina Oprean! Din 1986 joacă pe scena constănțeană

13 Aug 2020 3428

#citeșteDobrogea Radu Ciorei, poetul absolut al baghetei

28 May 2020 4112

Concert inaugural al Orchestrei Simfonice a Universității „Ovidius” din Constanța

05 Dec 2019 2622

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ și placheta CJC #RespectTeatru, pentru actrița Cristina Oprean (galerie foto)

10 Aug 2018 3080

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru dirijorul Radu Ciorei (galerie foto)

30 Jun 2018 3060

Atmosferă înălţătoare la Teatrul „Oleg Danovski“, în Săptămâna Patimilor, cu „Requiem“, de Verdi (video)

06 Apr 2018 3202

Concert special "Sărbătoare luminată", la Teatrul ”Oleg Danovski” Constanța

29 Mar 2018 2042

Duminică, la Teatrul „Oleg Danovski“ Ultima operă a lui Mozart, prezentată la Constanţa

21 Jan 2017 2565

Bal mascat princiar la Teatrul „Oleg Danovski” (galerie foto)

17 Jan 2017 3042

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea Pe scena vieții. Marii artiști ai Constanței (XXVll) (galerie foto)

30 Dec 2016 6052

La Teatrul „Oleg Danovski” anul 2016 deja s-a încheiat

20 Dec 2016 3171