O viaţă în slujba istoriei 80 de ani de la naşterea regretatului profesor Gheorghe Dumitraşcu

Născut la 25 septembrie 1939, în Nisipari, judeţul Constanţa (acolo unde o stradă şi o şcoală chiar îi poartă numele), Gheorghe Dumitraşcu face parte din elita oamenilor de cultură ai Dobrogei, un mare profesor, care a marcat generaţii întregi de elevi şi studenţi, insuflându-le cu dăruire, generozitate, curaj şi entuziasm debordant, din pasiunea sa pentru istoria şi devenirea României.
 
După absolvirea Liceului teoretic „Nicolae Bălcescu“ din Medgidia, în 1956, a urmat cursurile Facultăţii de Istorie a Universităţii di Bucureşti. A fost cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie al Academiei, filiala Cluj, asistent şi lector universitar la Institutul Pedagogic din Constanţa, profesor la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“, muzeograf principal la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.

Doctoratul în istorie l-a susţinut în 1976, la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, cu tema „Locul Partidului Ţărănist Radical în istoria României, 1932-1938“.
Lui Gheorghe Dumitraşcu, printre alţii, îi datorăm înfiinţarea unei universităţi la Constanţa, obiectiv pentru care a militat cu toată convingerea şi autoritatea morală, având credinţa că şi aici, în oraşul-port, se poate naşte o viaţă universitară, că şi aceste locuri încercate de istorie pot fi un model de cultură şi spiritualitate.
 
Profesor universitar la Facultatea de Istorie a noii Universităţii „Ovidius“, a semnat peste o sută de studii ştiinţifice despre viaţa politică a României în perioada interbelică, a publicat nenumărate articole de cultură şi ştiinţă, în ziare şi reviste, precum şi manuale, plachete de versuri, memorialistică.
 
Împreună cu fiica sa, Lavinia Dumitraşcu – cea care îi continuă cu onoare vocaţia - a scris 12 cărţi. Este autor al volumelor Paradoxuri lirice (Constanţa, „Ex Ponto", 1995); Jurnal de credinţă şi speranţă (Alba Iulia, „Continental", 1996); Localităţi, biserici şi mânăstiri româneşti în Dobrogea, până la 1878 (Constanţa, Edit. Fundaţiei „Andrei Şaguna", 1996); Nu, eu nu regret nimic! (Bucureşti, „Sfera", 1999); Locul Partidului Ţărănist Radical - Grigore Iunian – în Istoria României, 1932-1940 (Bucureşti, ,,Sfera", 2000)
 
Este, de asemenea, coautor al volumelor Dobrogea. Bibliografia istorică a României 1944-1964Ghid turistic al judeţului Constanţa, 1980; Istoria şi teoria mentalităţilor, 1977; Pagini din istoria secoluluii al X-Zea, 1999.
 
S-a implicat cu elanul caracteristic şi în politica de după decembrie 1989, vocea sa răsunând de la tribuna Parlamentului, în apărarea intereselor perene ale românilor.

Gheorghe Dumitraşcu s-a stins din viaţă pe 17 ianuarie 2017. A primit, post-mortem, titlul de cetăţean de onoare al judeţului Constanţa, iar Consiliul Local Municipal Constanţa a votat pentru atribuirea numelui dascălului unei străzi din centrul vechi al municipiului Constanţa.  

 
De asemenea, în semn de aleasă recunoştinţă pentru profesorul tomitan, pentru tot ce a făcut el în slujba neamului său, ZIUA de Constanţa i-a acordat, post-mortem, distincţia „Meritul dobrogean“ şi medalia „Remus Opreanu”.
 

Citeşte şi:

Gheorghe Dumitraşcu - personalitate marcantă a istoriografiei şi culturii române (galerie foto)

Repere şi somităţi. Gheorghe Dumitraşcu, un om care şi-a dedicat viaţa studiului istoriei şi politicii (galerie foto)
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dobrogea rurală de la sfârșitul secolului XIX, prezentată într-un volum lansat la Biblioteca Județeană Constanța (GALERIE FOTO)

24 Feb 2023 1494

Volumul „Spațiul rural dobrogean la sfârșit de secol XIX. Chestionarele Densușianu" va fi lansat joi la Biblioteca Județeană Constanța

21 Feb 2023 1239

„Dobrogea este misiunea mea” Șase ani de la decesul istoricului și politicianului Gheorghe Dumitrașcu

17 Jan 2023 1389

IN MEMORIAM. 83 de ani de la nașterea istoricului dobrogean, prof. Gheorghe Dumitrașcu

25 Sep 2022 1823

#DobrogeaDigitală Gheorghe Dumitrașcu, la cinci ani de la „marea trecere”

17 Jan 2022 3523

Sub egida Filialei Constanța a Societății de Științe Istorice din România Acordarea Premiului „Gheorghe Dumitrașcu” lui Ion Moiceanu și Constantin Cheramidoglu

27 Sep 2021 2573

82 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai importanți istorici dobrogeni, Gheorghe Dumitrașcu

25 Sep 2021 3960

Iorghiana 150 – sub auspiciile Filialei Constanţa a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România Elevi și profesori tulceni, într-o manifestare de suflet şi simţire românească

01 Jul 2021 3513

Compania care vrea să construiască pe locul fostului Hotel Continental, din Constanța, se pregătește de dezvoltare și promovare imobiliară în oraș

02 Feb 2021 3979

Patru ani fără Gheorghe Dumitrașcu, proful de istorie a generații întregi de elevi şi studenţi (25 septembrie 1939 - 17 ianuarie 2017)

18 Jan 2021 3706

#citesteDobrogea „Dobrogea este misiunea mea”, a fost convingerea fermă a regretatului Gheorghe Dumitrașcu

25 Sep 2020 4502

In memoriam Gheorghe Dumitraşcu - trei ani de la „marea trecere”

17 Jan 2020 4286

Gheorghe Dumitraşcu - istoric, om politic şi profesor

27 Nov 2019 5863

Mormântul lui Gheorghe Dumitrașcu a fost vandalizat. Ieri, profesorul ar fi împlinit 80 de ani! (galerie foto)

26 Sep 2019 2548

Istoriograful constănțean Lavinia Dumitrașcu - proaspăt Cavaler de Clio

09 Sep 2019 3470