„Păpușa, prietena mea“ Aniversare. Aneta Forna Christu, la 80 de ani

Astăzi, Aneta Forna Christu, artista a cărei carieră s-a identificat cu Teatrul de Păpuși din Constanța, împlinește 80 de ani.
 
Născută în 1939, la Tuzla, a devenit artist mânuitor la doar 18 ani, fiind creatoarea unei impresionante galerii de roluri. A dat viață păpușilor sale în peste 100 de „partituri” și mii de reprezentări, la sediu și în deplasare, fiind admirată de fiecare dată pentru interpretare și rafinament artistic.
 
Cu o tehnică desăvârșită, Aneta Forna Christu a fost întotdeauna obsedată de perfecțiune, un creator mereu în căutarea ingredientelor care să ofere micilor spectatori, cu fiecare rol, mai multă bucurie, frumusețe și înțelepciune.
 
A colaborat cu regizori precum Claudiu Cristescu, Margareta Niculescu, Geo Berechet, Andrei Belgrader, Silviu Purcărete, Cristian Pepino, Mona Chirilă, Philip Osment (Anglia).
 
„Dacă această doamnă ar fi trăit în Evul Mediu, ar fi fost arsă pe rug ca vrăjitoare”, spunea criticul Dinu Kivu, cu ocazia Galei Recitalurilor Păpușărești de la Botoșani, când artista a prezentat recitalul „Păpușa, prietena mea”. A impresionat atunci, ca de fiecare dată, prin magia interpretării și modul în care a însuflețit păpușa, într-o armonie fără egal între mișcare și voce, îmbogățită cu cele mai diverse inflexiuni.
 
În semn de prețuire pentru întreaga activitate, ZIUA de Constanța, i-a acordat artistei, anul trecut, Medalia „Jean Ionescu“ și placheta #RespectTeatru, cu prilejul evenimentului „Incredibila memorie a teatrului constănțean”.
 
Onorată cu Premiul special pentru teatru de păpuși, în cadrul Galei UNITER din anul 2011, Aneta Forna Christu a fost unul dintre cei mai mari artiști păpușari din România. Rolurile din spectacolele „Micul prinț”, „Copilul din stele”, „Regele cerb”, „Roxy și bătrânul leu” rămân în memoria celor care au avut șansa să se bucure de ele, precum și ca repere importante în istoria teatrului de animație românesc.
 
Portrete ale îndrăgitului artist păpușar au fost realizate de Anaid Tavitian și Jean Badea, ale căror cărți le puteți parcurge și descărca gratuit din Biblioteca digitală ZIUA de Constanța:
 

„Metamorfoza unui vis“, autor Anaid Tavitian
 
„Dulcea povară“, autor Jean Badea

 
Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanța
 
Citește și:
 
60 de ani de teatru de păpuși la Constanța: Aneta (Nuți) Forna Christu, distins ambasador al teatrului românesc de animație

#RespectTeatru: Medalia „Jean Ionescu“ și placheta CJC #RespectTeatru, pentru actrița Aneta Forna Christu (galerie foto)
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Spectacolul propus de Teatrul „Căluțul de mare” Constanța în săptămâna de dinaintea Crăciunului

15 Dec 2023 707

Programul Teatrului „Căluţul de Mare” în perioada următoare

22 Sep 2023 824

Personalități Constanța Aneta Forna Christu se pregătește de a 84-a aniversare. Actrița și-a dedicat peste cinci decenii teatrului de păpuși

12 Sep 2023 1316

Cenușăreasa sosește la Teatrul „Căluţul De Mare” din Constanța. Când are loc evenimentul

21 Apr 2022 1500

Ce spectacole a pregătit pentru perioada următoare Teatrul pentru Copii şi Tineret Constanța „Căluțul de mare"

04 Feb 2022 1828

Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de mare“ a afișat programul pentru weekend-ul viitor

19 Nov 2021 2997

#DobrogeaDigitală Celebra actriță păpușar din Tuzla, Aneta Forna Christu, la ceas aniversar

13 Sep 2021 3423

Constanța Agenda de spectacole a Teatrului „Căluțul de mare”

12 Feb 2021 1515

#DobrogeaDigitală – „Metamorfoza unui vis” Admirabile cronici din cariera actriței-păpușar Aneta Forna Christu. Medalion-aniversar, la împlinirea a 81 de ani

12 Sep 2020 4069

Aneta Forna Christu şi Anaid Tavitian - momente sublime de emoţie şi bucurie

01 Feb 2020 4619

#DobrogeaDigitală - „Metamorfoza unui vis”, de Anaid Tavitian „Puterea de seducţie a marionetei”

23 Jan 2020 3031

„Iată vin colindători”, un spectacol dedicat iernii

17 Dec 2018 2388

Copiii, aşteptaţi la spectacole! Programul Teatrului Pentru Copii şi Tineret „Căluţul de Mare”

14 Dec 2018 1651

Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” îi invită în această săptămână pe cei mici la trei spectacole consacrate.

12 Dec 2018 2001

Copiii, aşteptaţi la spectacole! Programul Teatrului Pentru Copii şi Tineret „Căluţul de Mare”

07 Dec 2018 2221