Pericle Papahagi, „duhul aromânilor“

Pericle Papahagi s-a născut pe 20 octombrie 1872, la Avdela, Grecia, și a murit în 20 ianuarie 1943, la Silistra, în Bulgaria. A fost un lingvist, filolog și folclorist român de origine aromână sau macedoromână. Este cunoscut ca un culegător de folclor și cercetător al culturii aromâne, dar și ca editor al celor mai vechi texte cu origine aromână.
 
A studiat în comuna natală în primii ani ai vieții sale, la Avdela, iar în 1891 a devenit student al Facultății de Litere a Universității din București. Se specializează la Leipzig, împreună cu filologul Gustav Weigand, și își ia doctoratul în litere în anul 1908.
 
Devine profesor la liceul român din Bitolia între anii 1895 și 1898, pentru ca apoi să fie profesor la școli secundare din Salonic, Giurgiu și Silistra, acolo unde obține și titularizarea, dar devine și director. În 1916 a devenit membru corespondent al Academiei Române.
 
Pericle Papahagi a debutat în anul 1892, într-un mod special, cu „Cântece de leagăn la macedoromâni”, în „Revista nouă”, pe care o coordona B.P. Hasdeu. Printre activitățile sale se numără și editarea revistei „Dunărea”. A avut și multe colaborări la reviste de prestigiu din țară precum „Analele Academiei Române", „Arhiva“, „Convorbiri literare“, „Grai și suflet”, „Viața românească“, „Byzantion“, „Revistă armânească” și „Analele Dobrogei“.
 
Printre cărțile pe care le-a publicat se numără „Din literatura poporană a aromânilor”, un volum de proverbe, zicători, colinde, balade. Aceasta este și prima contribuție științifică pe care o cunoaște folclorul aromân.
 
Despre Pericle Papahagi, I.D. Caragiani, unul din cei care l-au cunoscut și l-au apreciat, spunea că își realizează conștiincios și temeinic cercetarea, subliniind și minuțiozitatea acestuia.  „Scrierile sale întrunesc strict toate condițiunile cerute, sunt dezbrăcate cu totul de orice tendințe și considerațiuni patriotice rău înțelese, neurmărind decât adevărul, singurul în stare a contribui la limpezirea multor probleme relative la istoria limbilor romanice în genere, care au întreținut și cimentat și mai mult dragostea pentru folclor”.
 
O contribuție marcantă a lui Papahagi a fost și volumul „Basme aromâne”, în care surprinde substanța spirituală a aromânilor.
 
A rămas în mintea celor care l-au cunoscut ca fiind „cel pe care nu l-a preocupat frumusețea textelor, ci certitudinea lor”. Pericle Papahagi a studiat intens istoria, geografia și folclorul macedoromânilor și și-a extins cercetările și asupra meglenoromânilor, a fost preocupat de toponimele balcanice și de relațiile culturale aromânești. Sub egida Academiei Române, a publicat cel mai bogat material folcloric cules din aproape toate provinciile locuite de aromâni.
 
Tot scriitorul Pericle Papahagi a fost și printre cei care au studiat dialectul aromân alături de cercetători precum Tache Papahagi, Theodor Burada, N. Saramandu, toți ajungând la concluzia că aromânii își păstrează limba, muzica, obiceiurile, trăsăturile fizice și morale. De altfel, în Silistra se află un muzeu care îi poartă numele lui Pericle Papahagi.
 
Filologul și folcloristul român de origine aromână Pericle Papahagi a publicat și în revista „Analele Dobogei”. Unul dintre articolele sale, intitulat „A-și face mendrele”, poate fi citit în numărul 4, anul III, 1922, la pagina 99/540.
 
Din acel articol, redăm următorul paragraf: „«A-și face mendrele» înseamnă: «a-și face pofta, gustul după poftă, a-și face caprițiile»; «Tun was Einem beliebt, nach Wilkur, Laune schalten und walten»; «Cu moartea te-am lăsat până acum de ți-ai făcut mendrele cum ai vrut» («Creangă»); «Eu nu mă duc acolo (la cameră), ca să-mi fac mendrele pe banii țării» (Vlahuță). Mendre este pluralul cuvântului aromânesc mandră, un cuvânt ce-a trebuit să existe odată și în Daco-Română. Mandră la Aromâni înseamnă: staul, coșar, târlă. Mai înseamnă tot pământul de pășunat, din timpul iernii: mandră înseamnă «coșar pentru vite, târlă, ocol și loc de pășune pe timpul iernii pentru îngrășarea vitelor, pentru întreținerea lor»”.
 
Imaginea reprezintă o ilustrație din cartea „Un sat dobrogean - Ezibei“, de C.D. Constantinescu-Mircești, disponibilă în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța. 

Citește și:
 
#citeșteDobrogea „A-și face mendrele”. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța