#RespectTeatru: Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru directorul şi dirijorul Constantin Daminescu (galerie foto)

Neobositul pedagog Constantin Daminescu (1922 - 1987), dirijor şi - o lungă perioadă - director al Teatrului Liric se numără printre membrii fondatori ai Teatrului Liric, alături de Nestor Gheorghiu (primul director al instituţiei nou înfiinţate), Remus Georgescu - dirijor, Marcela Popescu - regizor, Mireille Savopol - maestru balet, Gheorghe Velea - maestru cor, Lola Pop - scenograf, Oliviu Spaniol - secretar muzical, Sever Cărpinişan - regizor tehnic, Gheorghe Stănescu - regizor de culise, conform celor consemnate de dr. Adrian Doxan, în lucrarea „Teatrul Liric (Opera Constanţa)“. 
 
„Pregătirea primului spectacol al nou înfiinţatului Teatru liric a început în acelaşi an, în regia Artistei Emerite Aca de Barbu, care nu a reuşit să-l termine datorită stării sale de sănătate. După două luni de repetiţii cu opereta Liliacul de J. Strauss, regizoarea se întoarce în Bucureşti, decedând în scurt timp. Continuă regia, dirijorul C. Daminescu, care se străduieşte să termine spectacolul, dar nu reuşeşte decât la 24 martie anul următor - 1958. (Daminescu era în 1957 dirijorul Operei din Timişoara. La 1 septembrie însă vine la Constanţa punând bazele Teatrului muzical nou înfiinţat)“, mai consemnează dr. Doxan în lucrarea pe care o puteţi lectura în varianta digitală AICI:

La evenimentul din 12 iunie, organizat de ZIUA de Constanţa în onoarea seniorilor teatrului constănţean, printre cei omagiaţi s-a aflat şi Constantin Daminescu. Medalia „Jean Ionescu“, instituită de organizator, şi placheta #RespectTeatru, conferită de Consiliul Judeţean Constanţa, împreună cu scrisoarea de recunoştinţă a Primăriei Constanţa au fost ridicate de fiul său, Adrian Daminescu.
 
Despre personalitatea celui considerat întemeietorul Teatrului Liric puteţi citi, în format digitalizat, în Biblioteca virtuală, în cartea „Dulcea povară“, semnată de Jean Badea, pe care o puteţi găsi AICI
 
Vă oferim un fragment din această „dedicaţie“:  „Teatrul Liric din Constanţa îl are în frunte pe dirijorul cult, fin şi temeinic în ceea ce întreprindere:
Constantin Daminescu." Astfel îi sintetiza prestigioasa activitate muzicală şi personalitatea distinctă în peisajul vieţii muzicale româneşti cunoscutul cronicar George Sbârcea.
În anul 1957 era dirijorul Operei de Stat din Timişoara, oraşul său natal, avea, cu alte cuvinte, toate motivele să-şi continue profesiunea atât de îndrăgită în Banatul care era „fruncea", între altele, şi în mişcarea corală de amatori, «păstorită» cu nedezminţită patimă de dl Daminescu. Şi totuşi, a renunţat la toate când a fost chemat în cealaltă parte a ţării, la Constanţa, pentru a înfiinţa orchestra Teatrului Muzical, în curs de zămislire.

Avea, pesemne, două „vicii" fundamentale, de care, cât a trăit, nu s-a dezvăţat: să ia mereu totul de la început şi să descopere posibilii instrumentişti în lumea neprofesioniştilor.
La Constanţa a bătut multe coclauri, umblând prin bodegi şi restaurante, urmărind o sumedenie de „muzicieni" fără patalama, dar cu simţ muzical şi chef de carte la „bătrâneţe". I-a adunat la teatru, le-a vorbit cât mai convingător despre noul lor statut de artişti şi cetăţeni cu mai puţini bani în buzunare (de la nunţi şi botezuri), dar cu mai mult respect din partea concetăţenilor. Au rămas câţiva care s-au pus cu burta pe note, au făcut ochii mari şi urechile pâlnie la îndemr{urile maestrului şi au ajuns să cânte partitura Liliacului la deschiderea oficială a teatrului“.
 
Citeşte şi:

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea Pe scena vieţii. Marii artişti ai Constanţei (XL) - galerie foto

#RespectTeatru Marele regret al artistului Adrian Daminescu - „Nu Oleg Danovski a făcut această Operă, ci tatăl meu“

Galerie foto:

Ti-a placut articolul?

Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#RespectTeatru:   Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru solista Iacobina Vlad

#RespectTeatru: Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru solista Iacobina Vlad

4348
#RespectTeatru: Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru coregraful Vasile Mihai

#RespectTeatru: Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru coregraful Vasile Mihai

5668
#RespectTeatru: Medalia „Jean Ionescu“ și placheta CJC #RespectTeatru, pentru actrița Nina Udrescu (galerie foto)

#RespectTeatru: Medalia „Jean Ionescu“ și placheta CJC #RespectTeatru, pentru actrița Nina Udrescu (galerie foto)

4040
#RespectTeatru: Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru Mircea Tegzeşiu (galerie foto)

#RespectTeatru: Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru Mircea Tegzeşiu (galerie foto)

4204
#RespectTeatru: Medalia „Jean Ionescu“ și placheta CJC #RespectTeatru, pentru balerina Gina Tătaru

#RespectTeatru: Medalia „Jean Ionescu“ și placheta CJC #RespectTeatru, pentru balerina Gina Tătaru

4458
#RespectTeatru: Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru coregraful Milidi Tătaru (galerie foto)

#RespectTeatru: Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru coregraful Milidi Tătaru (galerie foto)

5149
#RespectTeatru: Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru scenografa Eugenia Tărăşescu Jianu

#RespectTeatru: Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru scenografa Eugenia Tărăşescu Jianu

4558
#RespectTeatru: O nouă filă din proiectul jurnalistic Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa. Conferim nemurire cărţilor şi comunităţii teatrale constănţene

#RespectTeatru: O nouă filă din proiectul jurnalistic Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa. Conferim nemurire cărţilor şi comunităţii teatrale constănţene

4656
#RespectTeatru. LIVE TEXT: Proiectul ZIUA de Constanţa. Incredibila memorie a teatrului constănţean. Ce personalităţi ale prezentului participă, alături de seniorii teatrului (live video)

#RespectTeatru. LIVE TEXT: Proiectul ZIUA de Constanţa. Incredibila memorie a teatrului constănţean. Ce personalităţi ale prezentului participă, alături de seniorii teatrului (live video)

7983
#RespectTeatru: Au construit din iubire, iar ZIUA de Constanţa le-a oferit... nemurire. Digitalizarea celor şapte cărţi despre comunitatea teatrală constănţeană a provocat un proiect unic în România (galerie foto)

5401
#RespectTeatru: Incredibila memorie a teatrului constănţean. Un proiect marca ZIUA de Constanţa

#RespectTeatru: Incredibila memorie a teatrului constănţean. Un proiect marca ZIUA de Constanţa

13013
#RespectTeatru: Incredibila memorie a teatrului constănţean. Un proiect marca ZIUA de Constanţa

#RespectTeatru: Incredibila memorie a teatrului constănţean. Un proiect marca ZIUA de Constanţa

13961
#RespectTeatru. Odiseea unui proiect fără precedent în Dobrogea: Incredibila memorie a teatrului constănţean

#RespectTeatru. Odiseea unui proiect fără precedent în Dobrogea: Incredibila memorie a teatrului constănţean

12345
Scena, orașul şi saltul digital

Scena, orașul şi saltul digital

10332
#citeşteDobrogea #memoriateatruluiconstănţean: Sărbătoarea seniorilor scenei constănţene, prin ochii directorilor teatrelor de astăzi

#citeşteDobrogea #memoriateatruluiconstănţean: Sărbătoarea seniorilor scenei constănţene, prin ochii directorilor teatrelor de astăzi

5325
#citeşteDobrogea #memoriateatruluiconstănţean: Teatrul „Elpis“, povestea celei mai vechi clădiri de teatru din Constanţa

#citeşteDobrogea #memoriateatruluiconstănţean: Teatrul „Elpis“, povestea celei mai vechi clădiri de teatru din Constanţa

5878
#citeşteDobrogea #memoriateatruluiconstănţean: Zbuciumata istorie a Teatrului „Fantasio“ se identifică cu destinul lui Demostene Tranulis

#citeşteDobrogea #memoriateatruluiconstănţean: Zbuciumata istorie a Teatrului „Fantasio“ se identifică cu destinul lui Demostene Tranulis

6925
#CitesteDobrogea #memoriateatruluiconstantean:  Istoria preschimbării fostului Teatru de Stat în actualul Teatru Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski\

#CitesteDobrogea #memoriateatruluiconstantean: Istoria preschimbării fostului Teatru de Stat în actualul Teatru Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski"

5846
#citesteDobrogea #memoriateatruluiconstantean: Spectacolul inaugural al Teatrului de Stat - „O scrisoare pierdută“, de I. L. Caragiale (1951)

#citesteDobrogea #memoriateatruluiconstantean: Spectacolul inaugural al Teatrului de Stat - „O scrisoare pierdută“, de I. L. Caragiale (1951)

4874
#CiteşteDobrogea #memoriateatruluiconstantean:  Primul spectacol profesionist de estradă - „Escală la Constanța“

#CiteşteDobrogea #memoriateatruluiconstantean: Primul spectacol profesionist de estradă - „Escală la Constanța“

5894