Ziua Dobrogei

#sărbătoreșteDobrogea Mesajul lui Dorin Maer – director CFR SA Constanţa

Sucursala Regionala CF Constanța salută inițiativa cotidianului ZIUA de Constanța de sărbătorire a Dobrogei și felicită jurnaliștii la împlinirea a 17 ani de activitate.
 
Întreaga activitate a Sucursalei CF, respectiv a predecesoarelor acesteia, în perioada de la revenirea Dobrogei în cadrul României, s-a înscris în efortul statului român de integrare economică, socială și culturală a Dobrogei. Astfel, de la o singură linie de cale ferată existentă în 1878, între Cernavodă și Constanța, în prezent rețeaua de căi ferate din Dobrogea este conectată la rețeaua națională prin podurile dunărene și unește cu țara localitățile Tulcea, Negru Vodă, Mangalia și Năvodari.
 
La ceas aniversar, Dobrogea s-a transformat dintr-o provincie de margine a Imperiului Otoman într-o regiune a Uniunii Europene cu un rol major în cadrul rețelei europene de transport, la intersecția rutelor care leagă țări din Europa cu țări din Transcaucaz, Asia Centrală și Extremul Orient.
  
Cotidianul ZIUA de Constanța publică, în această perioadă, mesaje dedicate Zilei Dobrogei, în cadrul proiectului #SărbătoreșteDobrogea, dedicat împlinirii a 139 de ani de la revenirea provinciei la România și a 17 ani de activitate jurnalistică. Fie că Dobrogea este locul lor natal sau nu, personalități din diferite domenii și reprezentanți ai instituțiilor de pe plan local și național ni s-au alăturat în acest proiect aniversar, transmițând pentru cititorii noștri mesaje dedicate celebrării provinciei istorice dintre Dunăre și mare. Rămâneți alături de noi pentru a marca această sărbătoare!
 
Citește și:
 
Ziua Dobrogei, 139 de ani. 14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
 
Categorie Ziua Dobrogei

#scrieDobrogea: Grigore Antipa, iniţiatorul ştiinţelor mării în România

#sărbătoreșteDobrogea: Mesajul dr. Cătălin Nicolae Grasa – manager general Spitalul Județean Constanța

#sărbătoreșteDobrogea: Mesajul comandorului Nicolae Vatu - şeful Direcţiei Hidrografice Maritime

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#RespectTeatru Mesaj dedicat sărbătorii seniorilor teatrului constănţean. Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanţa

12 Jun 2018 832

#RespectTeatru Mesaj de susţinere al lui George Ivaşcu, ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale

11 Jun 2018 864

#RespectTeatru Mesaj dedicat sărbătorii seniorilor teatrului constănţean. Horia Marius Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa

08 Jun 2018 858

#sărbătoreșteDobrogea Mesajul Dr. Dan Gabriel Sîmbotin, cercetător științific I, Filiala Iași a Academiei Române. Dobrogea și regăsirea de sine a românilor

01 Dec 2017 922

#sărbătoreșteDobrogea Mesajul acad. Prof. Dr. Păun Ion Otiman, Președintele Filialei Timișoara a Academiei Române

01 Dec 2017 1186

#sărbătoreșteDobrogea Mesajul ministrului Culturii și Identității Naționale, Lucian Romașcanu

01 Dec 2017 911

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul companiei Comvex SA, unul dintre cei mai importanţi operatori portuari din Europa Centrală și de Est

01 Dec 2017 1366

#sărbătoreșteDobrogea Mesajul comandorului Nicolae Vatu - şeful Direcţiei Hidrografice Maritime

30 Nov 2017 1052

#sărbătoreșteDobrogea Mesajul dr. Cătălin Nicolae Grasa – manager general Spitalul Județean Constanța

30 Nov 2017 1319

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai. Dobrogea - ademenirea noastră dinspre Mare

29 Nov 2017 911

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul prof. dr. Vasile Nicoară, directorul Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân“ Constanţa

29 Nov 2017 1934

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul lui Gabriel Lefter, președinte Curtea de Apel Constanţa

29 Nov 2017 1223

#sărbătoreşteDobrogea Mesaj Dana Dumitrescu, director general al Teatrului de Stat Constanţa-Dobrogea are nevoie de un TEATRU NAŢIONAL

28 Nov 2017 1416

#sărbătoreşteDobrogea Mesaj prof. Doina Voivozeanu - directorul Centrului Cultural Judeţean „Theodor T. Burada“

28 Nov 2017 1116

#sărbătoreşteDobrogea Mesaj Daniela Vlădescu-managerul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“

28 Nov 2017 1536

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul Mariei Magiru, directorul Muzeului de Artă Populară

27 Nov 2017 874

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul dr. Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă Constanţa

27 Nov 2017 1632

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul directorului Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Traian Cliante

27 Nov 2017 1093

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul lui Ilie Floroiu, directorul Clubului Sportiv Farul Constanţa, fost mare atlet, deţinător a două recorduri naţionale

26 Nov 2017 1199

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul Elenei Frîncu, maestră emerită a sportului, vicecampioană mondială la handbal, cetăţean de onoare al municipiului Constanţa (galerie foto)

26 Nov 2017 1815

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul Danielei Sofronie, campioană olimpică şi europeană la gimnastică

26 Nov 2017 1482

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul conf. dr. ing. Ciprian Ion Rizescu, Universitatea Politehnica din Bucureşti Facultatea de Inginerie Mecanică şi Mecatronică (galerie foto)

25 Nov 2017 1507

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul lui Aledin Amet -Subsecretar de stat - Departamentul pentru Relaţii Interetnice

25 Nov 2017 1212

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul profesorului universitar doctor Ibram Nuredin

25 Nov 2017 1469

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul dr. Dorin Popescu, preşedintele Asociaţiei Casa Mării Negre / Black Sea House

25 Nov 2017 1297

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul Ovidius Clinical Hospital

25 Nov 2017 1371

#sărbătoreşteDobrogea Ambasadorul Marii Britanii în România, Paul Brummell - Britain in Constanta

23 Nov 2017 1163

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul lui Gheorghe Hristodol - Institutul de Istorie „George Bariţiu“ al Academiei Române, Cluj-Napoca

23 Nov 2017 1153

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul prof. univ. dr. ing. Garabet Kümbetlian, membru titular al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România

23 Nov 2017 1379

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul dr. Sorin-Cristian Ailincăi - Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion“ - Dobrogea prin ochii unui arheolog

22 Nov 2017 945

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul lui Ion Drăniceanu, directorul Bibliotecii Judeţene „Panait Cerna“ Tulcea

22 Nov 2017 798

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul lui Lucian Furdui, prefectul judeţului Tulcea

22 Nov 2017 1084

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul primarului municipiului Tulcea, dr. ing. Constantin Hogea - Multiculturalitatea, principala trăsătură a Dobrogei

22 Nov 2017 872

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul prof. univ. dr. ing. Cornel Panait, rectorul Universităţii Maritime Constanţa

21 Nov 2017 1326

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul prof. univ. dr. Aurel Papari, preşedintele Fundaţiei şi Universităţii „Andrei Şaguna“

21 Nov 2017 948

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul prof. univ. dr. Sorin Rugină, rectorul Universităţii „Ovidius“ din Constanţa

21 Nov 2017 878

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul prof. Narciz Amza

20 Nov 2017 949

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul prof. Sorina Plopeanu, director al Casei Corpului Didactic Constanţa

20 Nov 2017 1188

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul dr. Mariana Păvăloiu, istoric, Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ - Mihail Kogălniceanu şi Dobrogea

20 Nov 2017 1561

#sărbătoreșteDobrogea Mesajul lui Daniel Learciu, vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța

19 Nov 2017 975

#sărbătoreșteDobrogea Mesajul prefectului județului Constanța, Ioan Albu

19 Nov 2017 909

#sărbătoreșteDobrogea Mesajul primarului municipiului Constanța, Decebal Făgădău

19 Nov 2017 1428

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul lui Dănuţ Albu, preşedinte al Ligii Militarilor Profesionişti

18 Nov 2017 1393

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul lui Marius Rohart, director al Muzeului Naţional al Marinei Române

18 Nov 2017 1329

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul lui Costin Scurtu, directorul Filialei Constanţa a Muzeului Militar Naţional „Ferdinand I“

18 Nov 2017 1319

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul Arhiepiscopiei Tomisului - „Bunul Dumnezeu să binecuvânteze acest ţinut ce ne este tuturor casă!“

17 Nov 2017 1278

#sărbătoreşteDobrogea Cuvinte despre Dobrogea. Mesajul dr. Constantin Cheramidoglu - Serviciul Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale

17 Nov 2017 1225

#sărbătoreşteDobrogea Cum am aflat că sunt talpa Dobrogei. Mesajul scriitorului Vartan Arachelian

17 Nov 2017 1442

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul inginerului constănţean Dan-Eugen Şambra (galerie foto)

16 Nov 2017 1302

#sărbătoreşteDobrogea Ion-Dănuţ Jugănaru, director general al CCINA Constanţa, despre prima cameră de comerţ a Dobrogei

16 Nov 2017 1397