#sărbătoreşteDobrogea141: Medalia „Dionisie Exiguul“, întru cinstirea primului dobrogean ce a calculat anul Întrupării lui Iisus Hristos


Motto: „Cunoaşterea este puntea care ne conectează cu toţi cei care au trăit vreodată înaintea noastră. De la civilizaţie la civilizaţie şi de la viaţă la viaţă, contribuim cu poveştile individuale care devin istoria noastră colectivă.
Indiferent cât de bine păstrăm informaţiile despre trecut, cuvintele din aceste povestiri nu sunt decât «informaţii» până la momentul în care le dăm un înţeles. Modul în care aplicăm ceea ce ştim despre trecutul nostru devine înţelepciunea prezentului”. (Gregg Braden)


Medalia conferită în cadrul celei de-a treia ediţii a evenimentului Ziua Dobrogei, organizată de cotidianul ZIUA de Constanţa pe data de 23 noiembrie, poartă numele lui Dionisie Exiguul (cel Smerit).


Părinte al erei creştine, Dionisie Exiguul este dobrogeanul care a calculat anul naşterii lui Iisus Hristos, schimbând pentru totdeauna percepţia asupra timpului şi împărţind istoria în două - „înainte de Hristos“ şi „după Hristos“.


În spiritul întreţinerii aprinse a flăcării identităţii dobrogene, dar şi pentru cinstirea cum se cuvine a unui plai străvechi şi, totodată, vatră a cunoaşterii, medalia oferită la ediţia ce va avea loc pe 23 noiembrie vine ca un omagiu adus celui ce a întreprins calcule neobosite pentru a descoperi „Anno Domini“ - Anul Întrupării lui Iisus Hristos.


Născut în anul 475, în Sciţia Minor - Dobrogea de azi -, Dionisie Exiguul şi-a petrecut prima parte a vieţii într-o mănăstire dobrogeană, urmând apoi calea Vaticanului. Cu toate acestea, căldura cu care i-a primit pe călugării sciţi veniţi în vizită la Roma şi atenţia sinceră cu care i-a înconjurat pe compatrioţii săi i-au adus admiraţia întregului cler şi a erudiţilor vremurilor sale.


Anul acesta, medalia „Dionisie Exiguul“ şi distincţia „Meritul Dobrogean“ vor fi conferite în semn de înaltă preţuire pentru munca şi activitatea a cinci personalităţi ce şi-au legat numele pe vecie de pământul strămoşesc de la Marea Neagră. Aceştia sunt arheologul, istoricul şi cercetătorul Petre Diaconu, colonelul Marin Ionescu Dobrogianu - militar şi istoric, Musa Geavit - renumit fizician dobrogean, membru corespondent al Academiei Române, prozatorul, poetul, memorialistul şi criticul literarul Pericle Martinescu, precum şi Constantin Sarry - director timp de patru decenii al publicaţiei „Dobrogea Jună“.


Amintim că, începând cu anul 2017, Consiliul Director al cotidianului ZIUA de Constanţa a aprobat, în temeiul Statutului său, instituirea distincţiei Meritul Dobrogean. Acesta se acordă unor personalităţi române şi străine ce au avut o contribuţie importantă la dezvoltarea şi consolidarea culturii dobrogene în lume.

Sursa fotohttps://doxologia.ro/

Citeşte şi:

ZIUA de Constanţa #sărbătoreşteDobrogea141, sub semnul lui Dionisie Exiguul „Ziua Dobrogei“, la a treia ediţie, cu o temă în premieră - „Dobrogea în documente diplomatice româneşti. 1878-1884“

#sărbătoreşteDobrogea141 Dionisie Exiguul, dobrogeanul care a calculat data naşterii lui Iisus Hristos

#sărbătoreşteDobrogea ZIUA de Constanţa recunoaşte valoarea. Zece personalităţi vor primi, post-mortem, „Meritul dobrogean“

#Dobrogeaetnică România 100. Dobrogea 140. Sărbătorind mozaicul etnic, cinstind memoria personalităţilor dobrogene

 


Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#sărbătoreșteDobrogea141: Mesajul prefectului județului Constanța, Dumitru Jeacă

#sărbătoreșteDobrogea141: Mesajul prefectului județului Constanța, Dumitru Jeacă

8783
#sărbătoreșteDobrogea141: Mesajul primarului municipiului Constanța, Decebal Făgădău

#sărbătoreșteDobrogea141: Mesajul primarului municipiului Constanța, Decebal Făgădău

8168
#sărbătoreșteDobrogea141: Mesajul Mirelei Matichescu, administratorul public al județului Constanța

#sărbătoreșteDobrogea141: Mesajul Mirelei Matichescu, administratorul public al județului Constanța

7732
#sărbătoreșteDobrogea141: Laudatio Pericle Martinescu (1911-2005)

#sărbătoreșteDobrogea141: Laudatio Pericle Martinescu (1911-2005)

2927
#sărbătoreşteDobrogea141:  „Meritul Dobrogean“ pentru Pericle Martinescu

#sărbătoreşteDobrogea141: „Meritul Dobrogean“ pentru Pericle Martinescu

3657
#sărbătoreșteDobrogea141: Laudatio Constantin Sarry

#sărbătoreșteDobrogea141: Laudatio Constantin Sarry

3037
#sărbătoreşteDobrogea141:  „Meritul Dobrogean“ pentru Constantin Sarry

#sărbătoreşteDobrogea141: „Meritul Dobrogean“ pentru Constantin Sarry

9373
#sărbătoreşteDobrogea141:  „Meritul Dobrogean“ pentru Geavit Musa

#sărbătoreşteDobrogea141: „Meritul Dobrogean“ pentru Geavit Musa

16837
#sărbătoreşteDobrogea141:  Laudatio Geavit Musa

#sărbătoreşteDobrogea141: Laudatio Geavit Musa

5703
#sărbătoreşteDobrogea141:  Moştenire pentru cei care încă nu s-au născut. Ziua Dobrogei, celebrată de cotidianul ZIUA de Constanţa (galerie foto+video)

#sărbătoreşteDobrogea141: Moştenire pentru cei care încă nu s-au născut. Ziua Dobrogei, celebrată de cotidianul ZIUA de Constanţa (galerie foto+video)

8363
ZIUA de Constanța #sărbătoreșteDobrogea141, sub semnul lui Dionisie Exiguul:  A treia ediție „Ziua Dobrogei“ rememorează o zi istorică pentru constănțeni

ZIUA de Constanța #sărbătoreșteDobrogea141, sub semnul lui Dionisie Exiguul: A treia ediție „Ziua Dobrogei“ rememorează o zi istorică pentru constănțeni

6531
#sărbătoreșteDobrogea141: Laudatio Petre Diaconu

#sărbătoreșteDobrogea141: Laudatio Petre Diaconu

4714
#sărbătoreșteDobrogea141: „Meritul Dobrogean“ pentru Petre Diaconu

#sărbătoreșteDobrogea141: „Meritul Dobrogean“ pentru Petre Diaconu

5484
#sărbătoreşteDobrogea141: „Meritul Dobrogean“ pentru Marin Ionescu Dobrogianu

#sărbătoreşteDobrogea141: „Meritul Dobrogean“ pentru Marin Ionescu Dobrogianu

5741
#sărbătoreșteDobrogea141:  Laudatio Marin Ionescu Dobrogianu

#sărbătoreșteDobrogea141: Laudatio Marin Ionescu Dobrogianu

6375
#sărbătoreșteDobrogea141: LIVE TEXT. Slujbă de pomenire la mormântul lui Constantin Sarry, oficiată de Starețul Mănăstirii Dervent (galerie foto)

#sărbătoreșteDobrogea141: LIVE TEXT. Slujbă de pomenire la mormântul lui Constantin Sarry, oficiată de Starețul Mănăstirii Dervent (galerie foto)

5560
#sărbătoreșteDobrogea141: LIVE TEXT. Te Deum pe scările de la Biserica Greacă din Constanța. Semnificația evenimentului istoric (galerie foto)

#sărbătoreșteDobrogea141: LIVE TEXT. Te Deum pe scările de la Biserica Greacă din Constanța. Semnificația evenimentului istoric (galerie foto)

9982
LIVE TEXT: Eveniment unic în presa locală. Cotidianul ZIUA de Constanţa, pentru a treia oară, #sărbătoreşteDobrogea141 (galerie foto)

LIVE TEXT: Eveniment unic în presa locală. Cotidianul ZIUA de Constanţa, pentru a treia oară, #sărbătoreşteDobrogea141 (galerie foto)

8639
#sărbătoreșteDobrogea141:  Fizicianul Geavit Musa are un loc de onoare în istoria științei

#sărbătoreșteDobrogea141: Fizicianul Geavit Musa are un loc de onoare în istoria științei

5160
#sărbătoreșteDobrogea141: O evocare a lui Petre Diaconu - Mărturiile părintelui Andrei, stareţul Mănăstirii Dervent

#sărbătoreșteDobrogea141: O evocare a lui Petre Diaconu - Mărturiile părintelui Andrei, stareţul Mănăstirii Dervent

8822