#sărbătoreşteDobrogea141: Pericle Martinescu - Cavalerul discret

Motto: „Cunoașterea este puntea care ne conectează cu toți cei care au trăit vreodată înaintea noastră. De la civilizație la civilizație și de la viață la viață, contribuim cu poveștile individuale care devin istoria noastră colectivă.
Indiferent cât de bine păstrăm informațiile despre trecut, cuvintele din aceste povestiri nu sunt decât «informații» până la momentul în care le dăm un înțeles. Modul în care aplicăm ceea ce știm despre trecutul nostru devine înțelepciunea prezentului”. (Gregg Braden)


Anul acesta, în cadrul celei de-a treia ediții „Ziua Dobrogei“, organizată de ZIUA de Constanța pe 23 noiembrie, cu tema „Dobrogea în documente diplomatice românești. 1878-1884”, vor fi conferite, post-mortem, distincția „Meritul Dobrogean“, însoțită de medalia „Dionisie Exiguul“, unui număr de cinci personalități care au marcat definitoriu devenirea provinciei dintre Dunăre și Mare:

• arheolog, cercetător, Petre Diaconu (6 octombrie 1924 - 3 aprilie 2007) 
• colonel Marin Ionescu Dobrogianu (1866 - 1938) - militar și istoric
• fizician dobrogean, membru corespondent al Academiei Române - Musa Geavit (23 decembrie 1931 - 5 iulie 2010) 
• prozator, poet, memorialist și critic literar - Pericle Martinescu (11 februarie 1911 - 24 decembrie 2005) 
• publicistul Constantin Sarry (8 mai 1878 - 4 octombrie 1960)  - director timp de patru decenii al ziarului „Dobrogea Jună”.

În cele ce urmează, puteți citi o evocare a personalității lui Pericle Martinescu, realizată de Filip Lucian Iorga, directorul Institutului Cultural Român.


Am avut şansa ca în ultimii 20 de ani să întâlnesc zeci de personalităţi autentice ale României şi să înregistrez sute de ore de interviuri audio sau video. Totul a început pe când eram elev de liceu şi am înţeles că lumea care se perinda la televizor, că oamenii de succes ai tulburei perioade post-1989 nu erau neapărat o elită intelectuală şi morală reală a României. Aşa că am început să caut intelectualii din perioada interbelică, deţinuţii politici din timpul represiunii comuniste, urmaşii familiilor istorice româneşti. Unul dintre primii mei interlocutori, istoricul de artă Barbu Brezianu, m-a recomandat unui prieten al său, Pericle Martinescu.


Ştiam că Pericle Martinescu fusese unul dintre cei mai activi publicişti din perioada interbelică, apropiat al marilor nume ale culturii române. Un martor privilegiat şi harnic al unuia dintre cele mai strălucite momente ale culturii române. L-am vizitat prima dată în anul 2002, în apartamentul lui din Bucureştii Noi. Avea deja peste 90 de ani. L-am revăzut în 2004. Am vorbit despre lumea literară a perioadei interbelice, despre oamenii pe care i-a cunoscut, despre război şi instaurarea comunismului, despre anii grei de represiune şi de strivire a individului şi a libertăţii de gândire.


Ceea ce m-a frapat în primul rând a fost contrastul dintre constituţia fragilă a interlocutorului meu şi felul coerent, hotărât, plin de erudiţie şi de luciditate în care Pericle Martinescu argumenta. Raţionamente exacte, o memorie plină de fascinante detalii, o atitudine de mare sobrietate şi în acelaşi timp de mare libertate intelectuală. M-au impresionat respectul lui faţă de valoarea autentică, faţă de valorile democratice şi faptul că în perioada interbelică nu fusese niciodată tentat de extreme, deşi în jurul lui multe minţi strălucite căzuseră în ispita totalitară. Aceeaşi credinţă neclintită în valorile libertăţii şi-a păstrat-o şi în cele mai ingrate împrejurări, în timpul deceniilor de dictatură comunistă, fără să facă vreun compromis care să-l compromită.


Nu în ultimul rând, păstrez de la Pericle Martinescu acea convingere că avem datoria să fructificăm darurile pe care le avem, fie ele cât de mărunte: să nu iroseşti, să nu risipeşti. Pericle Martinescu a ştiut că are datoria să povestească onest despre lumea în care a trăit, despre momentele ei de geniu şi despre scăderile ei, despre victoriile spiritului şi despre alunecările în nimicnicie. Jurnalul lui rămâne o capodoperă prin întindere, prin talent şi sinceritate. Pericle Martinescu a lăsat astfel în urmă o operă şi un model moral, fiind un om de mare discreţie, dar tratând lupta cu sine şi cu piedicile vieţii ca un adevărat cavaler de demult.



Despre Filip-Lucian Iorga


M-am născut în 1982, la Bucureşti. Am făcut liceul la Colegiul Naţional „Spiru Haret” şi sunt absolvent al Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Am devenit doctor în istorie al aceleiaşi universităţi, în 2011. Teza de postdoctorat cu titlul Impactul Primului Război Mondial asupra descendenţilor boierimii române am scris-o, în 2014-2015, în cadrul unui proiect coordonat de Academia Română.

Am studiat şi în străinătate, la Universitatea Paris IV – Sorbona, la Centre de Recherches en Histoire du XIXe Siècle, la Institut National des Langues et Civilisations Orientales (INALCO) din Paris şi la Universitatea de Vară a European College of Liberal Arts (ECLA) din Berlin.

Am lucrat ca manager cultural în cadrul Institutului Cultural Român, la Direcţia Relaţii Internaţionale (2007-2008) şi ca expert în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, la Direcţia Afaceri Europene (2012). În 2013 am fost director al Departamentului Memoria Exilului Românesc din cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. Am fost consultant al Casei Regale a României (2007-2008) şi vice-preşedinte al Fundaţiei Culturale „Erbiceanu” (2008-2013).

În perioada 2012-2014 am fost profesor asociat la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, Departamentul de Studii Europene. În prezent, sunt expert în cadrul Institutului Cultural Român, coordonator al colecţiei „Istorie cu blazon” de la Editura Corint.

Actualmente, sunt lector universitar la Departamentul de Studii Culturale din cadrul Facultății de Litere a Universității din București și Director General în cadrul Institutului Cultural Român.

Citește și:

ZIUA de Constanţa #sărbătoreşteDobrogea141, sub semnul lui Dionisie Exiguul „Ziua Dobrogei“, la a treia ediţie, cu o temă în premieră - „Dobrogea în documente diplomatice româneşti. 1878-1884“ 

#sărbătoreşteDobrogea141 Interviu cu scriitorul Pericle Martinescu, realizat de istoricul Filip Lucian Iorga - „Eu nu mă exprimam în public, dar simţeam nevoia; şi mă exprimam în faţa unei foi de hârtie“ (document)