Ziua Dobrogei

#scrieDobrogea „Casa Albă“ de la Constanța (galerie foto)

Acum, clădirea nu mai poate fi văzută în toată frumusețea sa de altădată și parcă a pierdut din eleganța de odinioară. Timpul și-a pus amprenta asupra sa ca pe un chip frumos, iar vegetația din jur nu-i mai pune parcă în valoare „silueta“ de villa romană. Este vorba despre „Casa Albă“, așa cum i se spune Palatului Administrativ al Constanței în care coexistă, alături de alte instituții, trei dintre principalele autorități publice: Primăria, Consiliul Județean și Instituția Prefectului. 
 
Clădirea dreptunghiulară ce seamănă cu o villa romană supradimensionată, cu curte interioară ce are și rol de luminator, a fost ridicată între anii 1967-1968, pe locul fostei Gări a orașului, fiind cel de-al treilea palat administrativ al Constanței. Celelalte două clădiri anterioare cu această destinație sunt ocupate în prezent de două muzee: primul de către Muzeul de Artă Populară și cel de-al doilea de către Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.
 
Clădirea cu subsol, parter și trei etaje, cu un exterior ce amintește și de arhitectura medievală, prin contraforturile și frontoanele mult ieșite în afară, se „rupe“ de tradiția edificiilor socialiste, integrându-se perfect în zona veche orașului, deși a fost sediu al Consiliului Popular Județean Constanța.
 
Planurile clădirii au fost realizate de arhitecții Ioan Pușchilă și Ion Teodor, cel din urmă fiind arhitect-proiectant la Consiliul Popular Regional Dobrogea, între anii 1961-1968. Ioan Pușchilă era un arhitect al cărui nume nu trebuia însă să fie însă rostit, fiind condamnat politic, sortit să lucreze la Canalul Dunăre-Marea Neagră în condiții inumane. Născut în 1913, la Cernavodă, unde a făcut și școala primară, ciclul liceal urmându-l la Brașov, Pușchilă urmase cursurile Politehnicii București. Însă, bolnav de TBC, s-a întors în orașul natal, unde a predat matematica. După vindecare, a ales să studieze arhitectura.
 
Primar al Cernavodei o scurtă perioadă, Ioan Pușchilă a fost arestat, fiind acuzat de simpatii cu Mișcarea Legionară și condamnat la temniță grea, la Jilava și Aiud, în anul 1950 ajungând în Colonia de la Poartă Albă, unde calitățile sale nu au fost trecute cu vederea, fiind numit șef al unei brigăzi de constructori. În timpul detenției, a lucrat la proiectarea Stadionului Farul din Constanța și la Fântâna Dragonului. După ispășirea „pedepsei“, s-a angajat ca maestru ipsosar la Institutul Agronomic din București, iar printr-un concurs de împrejurări și prin profesionalismul său, a avut șansa de a fi acceptat pentru a deveni proiectantul principal al Spitalului Județean Constanța și al „Casei Albe“.
 
Numele său, indezirabil pentru imaginea partidului, a fost trecut cu vederea, fiind practic „omis“ din materiale informative ale vremii care prezentau moștenirea culturală a fostului Tomis și noile edificii ridicate în timpul regimului care punea mai mult preț pe omul nou și realizările sale.
 
Reintegrarea Dobrogei în graniţele statului român a însemnat pentru provincia dintre Dunăre şi Marea Neagră racordarea la ritmul de dezvoltare al ţării. Odată cu o administraţie nouă, a urmat o îndelungă perioadă de adaptare la modernitate, însoţită de entuziasm edilitar. Constanţa, ca parte importantă a Dobrogei, a început să se dezvolte. S-a construit mult, s-au făcut investiţii. În urma săpăturilor impuse de proiecte edilitare şi de noi construcţii, pământul anticului Tomis şi-a arătat generozitatea, lăsând să iasă la iveală adevărate comori. Şi astăzi, pământul pe care călcăm este înţesat de vestigii încă neştiute. Aici s-au înălţat edificii cu care trebuie să ne mândrim, cât încă le mai avem. Pământul acesta, binecuvântat cu deschidere la Marea Neagră, a fost călcat de oameni de valoare cărora li s-au înălţat busturi, a fost scăldat de sângele eroilor cărora li s-a înălţat monumente, spre veşnică neuitare.
 
De aceea, ne propunem, în cadrul proiectului #SărbătoreşteDobrogea, iniţiat de ZIUA de Constanţa, să readucem la lumină oamenii, întâmplările, legendele şi istoria oraşului. Să descoperim Constanţa aşa cum este: frumoasă, fascinantă, misterioasă. Să o scoatem din uitare, să o preţuim, să o iubim, să ne mândrim cu ea!
 
Proiectul #SărbătoreşteDobrogea este dedicat împlinirii a 139 de ani de la revenirea provinciei la România şi celor 17 ani de activitate jurnalistică pe care ZIUA de Constanţa îi sărbătoreşte anul acesta.
 
Sursă foto: ZIUA de Constanța
 
Pe 23 noiembrie, în cadrul proiectului jurnalistic #sărbătoreşteDobrogea, cotidianul ZIUA de Constanţa a lansat prima BIBLIOTECĂ VIRTUALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“ , pe care vă invităm să o exploraţi.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța. Incendiu. Alertă la pompieri. Vezi ce s-a întâmplat

18 Mar 2017 2527

Traian Berbeceanu, fostul comisar-șef de poliție, a fost achitat de judecătorii ÎCCJ

30 Jun 2016 1307

Focuri de armă trase în apropiere de Casa Albă. Barack Obama era la o partidă de golf

20 May 2016 874

Directorul Casei de Cultură a Sindicatelor din Sibiu, reținut pentru luare de mită

13 Apr 2016 834

Avizarea procurorului Augustin Lazăr în funcția de procuror general, pe ultima sută de metri

04 Apr 2016 958

UPDATE 2 Focuri de armă în SUA. Casa Albă este închisă! (video)

28 Mar 2016 1573

Defilări, Hora Unirii şi tradiţionala fasole cu ciolan Primăria Năvodari se pregăteşte de Ziua Naţională a României

28 Nov 2015 1979

Casa Albă, închisă după ce un intrus a sărit gardul

26 Nov 2015 762

„Aici am rupt cu dinţii din ţărână“ 15 ani de la sfinţire. Monumentul memorial de la Poarta Albă - o coloană a infinitei dureri (galerie foto)

01 Oct 2015 2960

Propunere de arestare preventivă Un minor a atacat cu cuţitul un bărbat de 75 de ani

14 Aug 2015 864

UPDATE. Alertă la Casa Albă ! (video)

07 Mar 2015 945

A câştigat un concurs de eseuri Elif Memet, elevă la Liceul Internaţional de Informatică din Constanţa, invitată la Casa Albă

28 Jan 2015 3461

Comunicat de presa - Elif Memet, eleva Liceului International, invitata la Casa Alba

28 Jan 2015 657

Klaus Iohannis nu a fost incompatibil Decizia Înaltei Curţi le dă speranţe zecilor de aleşi din judeţul Constanţa „ochiţi“ de ANI

22 Jan 2015 1654

Aleşii constănţeni aşteaptă decizia Justiţiei şi cer armonizarea legilor Înalta Curte judecă, astăzi, dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis

21 Jan 2015 1591

Lichidatorul judiciar Sorin Predescu a fost încarcerat la Poarta Albă

18 Jan 2015 1462

Lumea poeziilor Traian Demetrescu - Călugărul din vechiul

13 Jan 2015 881

Şoc la Poarta Albă Un tânăr a fost găsit mort în casă, înconjurat de sticle goale

03 Jan 2015 1580

(UPDATE) Tânăr de 30 de ani, găsit mort în casă, la Poarta Albă

02 Jan 2015 1274

IPJ Constanța, acțiune caritabilă la Casa de Bătrâni din Poarta Albă

15 Dec 2014 867

UPDATE Incendiu pe strada Valea Albă din Constanţa

17 Oct 2014 908

Ironie amară Nicuşor Constantinescu, săltat din locul „arestării” lui Ponta

30 Jan 2014 1476

Berbeceanu, menţinut în arest de Curtea Supremă Completul de judecată, în „legătură” cu BCCO Constanţa

01 Nov 2013 1209

Comisarul-şef Traian Berbeceanu, şeful arestat al BCCO Alba Iulia „Nu vreau ca poliţiştii din echipa mea să fie arestaţi ca în cazul de la BCCO Constanţa!”

30 Oct 2013 2879

Miercuri va avea loc şedinţa de Consiliu Judeţean Nicuşor Constantinescu vrea să preia toată Casa Albă

13 Jul 2013 2466

Cum arată vila de la 2 Mai a lui Sergiu Nicolaescu

03 Jan 2013 5765

Statistică Parchetul General al României, secondat de cel al Curţii de Apel Constanţa

12 Sep 2012 1089

Procurorii s-au răzgândit Alba-neagra cu audierea lui Nicuşor Constantinescu

22 Mar 2012 2036

Nimeni nu vrea dosarul cu primarul Declinări de competenţă şi amânări în litigiile lui Mazăre cu afaceriştii italieni

25 Feb 2012 1316

Bătaie pe bilete la Constanţa » Toate cele 14.000 de tichete s-au epuizat şi meciul se joacă cu casa închisă

31 Jul 2011 932

Casă în flăcări, în Constanţa

17 Dec 2010 1104

Adevarul de Seara O spalatoreasa auto cu opt clase a obtinut credit pentru „Prima Casa"

22 May 2010 552

"Rechinii" vor intalni Poli Iasi in optimile Cupei Romaniei

31 Oct 2006 436

Concurs pentru ocuparea posturilor de inspector scolar adjunct

21 Jan 2006 940

Oficialii americani au debarcat la Casa Alba

29 Jul 2005 419

Targul ofertelor educationale

30 May 2005 1086

Recalcularea pensiilor a lasat oamenii fara venituri

08 Jan 2005 839

Gheorghe Martin da-n branci de la venirea controlului M.A.I.

25 Mar 2004 437

Gheorghe Martin, omul de cabinet al lui Mihai Marina

13 Feb 2004 1460

.Ambasadorul Frantei, la Constanta

12 Apr 2003 469

.Ambasadorul Frantei, la Constanta

12 Apr 2003 395

Lista necazurilor

16 May 2002 696