Traian Marcu, cel care a satirizat lumea din jur prin epigramele sale

Traian Marcu, cel care şi-a făcut un scop din a satiriza elementele negative ale unor caractere omeneşti, s-a născut la 2 aprilie 1907, în localitatea Deda-Bistra, judeţul Mureş, şi a murit în anul 1986, la Bucureşti.
 

 
Legătura lui Traian Marcu cu Dobrogea s-a realizat prin „Analele Dobrogei“, revista Societăţii Culturale Dobrogene, unde a publicat câteva epigrame. Acestea pot fi citite integral în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa - numărul din anul XVI, 1935, începând cu pagina 151.
 
Am ales să prezentăm cititorilor o epigramă ce face referire la scriitorii cu care autorul a fost contemporan.
 
Scriitorilor de azi
 

Azi cărţile de seamă-s rare

Şi se presimte prăbuşirea,
De când falangei literare
I-a dispărut din cap... gândirea”.
 
Traian Marcu a fost şi profesor, la Cluj-Napoca. Deoarece textele sale erau considerate controversate - prin sarcasm, scotea în evidenţă caracterele oamenilor politici ai vremii -, scriitorul a fost nevoit să semneze unele epigrame cu pseudonimele T. Roca, Iancu, T. Ramură.
 
Epigramele sale au fost extrem de apreciate, astfel că au apărut în peste cinci albume colective, în reviste şi jurnale. Dintre acestea s-au remarcat „Proces”, „Bahic”, „Închis”, „La mormântul soacrei”, „Minifabulă”.

 
 
 

 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Istoria Dobrogei - Bibliografie Laerțiu (sec. III) - „Viețile, doctrinele și cugetările filozofilor vestiți”

16 Mar 2024 2855

Istoria Dobrogei - Bibliografie Martial (sec. I) - „Epigrame”

01 Dec 2023 2070

Tudor Popescu, important dramaturg din Constanța cu studii în actorie

08 Sep 2023 1211

In memoriam Alexandru Clenciu, caricaturistul din Constanța cu lucrări și pe teme sportive

24 Jul 2023 1304

Scriitorul tulcean Tănase Carașcă ar fi împlinit azi 73 de ani

09 Feb 2023 1380

Mircea Popescu, inginerul cu vocație de epigramist

16 Jan 2023 1009

A scris volumul „O viaţă închinată fotbalului- Iosif Bukkosi”, dedicat omului care l-a descoperit pe Gheorghe Hagi Un de la moartea publicistului Constantin Lambă

13 Mar 2021 2263

#citeșteDobrogea In Memoriam Sorin Beiu, farmacistul constănțean pasionat de epigrame

17 Dec 2020 4120

Istoria Dobrogei - Bibliografie Simonides (556 î. H. - 468 î. H.) - „Epigrame“

05 Dec 2019 3898

Clubul Umoriştilor Constănţeni lansează volumul colectiv „Vaporul cu umor”

25 Sep 2017 2551

Baniciu, Bittman, Ţapinarii şi mulţi alţii, la FOLKFest Remember Costineşti. Plus expoziţii, concursuri de epigrame şi mese rotunde

12 Aug 2017 2830

Înscrieri până pe 20 decembrie Aveţi umor şi talent la scris? Romeo şi Julieta vă aşteaptă la Mizil

14 Dec 2016 1745

Epigrame, fabule, poezii, proză scurtă şi caricaturi de calitate „Containerul cu umor”, lansat de Clubul Umoriştilor Constănţeni (galerie foto)

28 Nov 2016 3076

Cartea zilei Petcu Abdulea, „Țara lui Caragiale”

18 May 2015 3401

Clubul Umoriştilor Constănţeni vă invită la lansarea volumului „Umor şi umorişti dobrogeni”

14 Apr 2015 1429