Ziua Dobrogei

ZIUA de Constanţa #sărbătoreşteDobrogea141, sub semnul lui Dionisie Exiguul Gheorghe Hagi, lt.-col. Daniel Mihai Ferencz şi Yedil Utekov, director general Rompetrol Rafinare, mesaje de Ziua Dobrogei

La mulţi ani, Dobrogea, la 141 de ani de când a fost alipit acest tărâm multietnic, bogat în cultură, având un relief unic în România şi Europa, la patria-mamă! 141 de ani de când 14 etnii trăiesc la un loc, având religii diferite, însă fără să existe ură. Este un pământ unde armonia, diversitatea şi complexitatea fac un algoritm greu de înţeles pentru ochii unui străin, dar care este un sistem perfecţionat de-a lungul anilor.
 
Embleme ale culturii, sportului, administraţiei publice, autorităţilor locale, ale muzicii sau ale teatrului, ale spiritualităţii şi reprezentării etnice au transmis câte un călduros mesaj. Cotidianul ZIUA de Constanţa vă aduce la cunoştinţă mesajele ambasadorilor Dobrogei despre acest teritoriu - casă pentru sute de mii de persoane.
 

Gheorghe Hagi, managerul tehnic al echipei Viitorul Constanţa

 
Un loc în care trăiesc şi convieţuiesc în pace atâtea naţionalităţi, de secole, nu poate fi decât unic. Un loc în care pentru noi, toţi cei care ne-am născut, am progresat aici, va însemna mereu „acasă“. La mulţi ani, Dobrogea!
 

Locotenent colonel Daniel Mihai Ferencz – inspector-şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa

 
Am simţit minunatul spaţiu cuprins între Dunăre şi Marea Neagră din prima clipă a vieţii, fiind născut în urmă cu 44 ani, în oraşul Hârşova.
Aş recomanda tuturor celor care nu au ajuns încă pe acest tărâm de basm, să ne calce pragul, să simtă căldura sufletească a dobrogenilor şi să nu ocolească litoralul Mării Negre, Munţii Măcinului, precum şi superba Deltă a Dunării.
 
Ca locuitori ai acestui spaţiu danubiano-pontic, cu o componenţă etnică diversă, putem afirma cu mândrie că Dobrogea reprezintă un model de convieţuire şi cooperare armonioasă, distinct în peisajul etnografic românesc. Apreciez că printre trăsăturile esenţiale ale dobrogenilor se numără ospitalitatea, dragostea faţă de aproape, precum şi mândria de a fi parte a acestei regiuni mirifice.
 
Nu aş putea compara Dobrogea noastră cu niciun alt colţ de lume, întrucât ceea ce avem aici în sud-estul României este unic, iar această unicitate mă face să cred că nu voi întâlni farmecul dobrogean niciunde pe acest pământ.
Tuturor locuitorilor din spaţiul danubiano-pontic le doresc să fie mândri de apartenenţa lor la acest meleag, să fie încrezători în viitor şi să nu uite să transmită mai departe faima şi frumuseţea acestui minunat colţ de Românie. La mulţi ani, Dobrogea!  La mulţi ani, Dobrogeni!
 

Yedil Utekov, director general Rompetrol Rafinare

 
Am cunoscut Dobrogea în urmă cu aproape 10 ani, iar din acel moment am ştiut că mi-am găsit a doua casă. Este o regiune în care oamenii trăiesc în armonie cum în puţine locuri din lume am putut vedea. Asta spun tuturor cunoscuților, că trăiesc într-un loc în care oamenii îți zâmbesc, te ajută și îți strâng mâna cu căldură. 

 Din experienţa ultimilor ani şi din colaborarea pe care o am cu oamenii din Petromidia, am ajuns la concluzia că dobrogenii sunt perseverenţi, pentru că mereu vor depune eforturi să fie cei mai buni, corecţi, pentru că sunt direcţi şi îţi prezintă mereu realitatea şi dedicaţi, pentru că nu îşi uită valorile, sunt mândri de ele şi le stimează fără încetare. Îmi este greu să compar Dobrogea cu o altă regiune a lumii, pentru că nu oriunde poţi vedea cum românii, grecii, turcii, tătarii, armenii, mai nou şi noi, cei care venim de departe, trăiesc într-o unitate desăvârşită. Dobrogea are câte puţin din farmecul Greciei, din influenţele orientale, dar şi din naturaleţea pe care o găseşti în stepa Kazahstanului.
 
Cu toate acestea, Dobrogea este, pentru mine, unică! Le mulţumesc dobrogenilor ca ne-au primit cu braţele deschise în marea lor familie şi le urez tuturor să rămână aşa cum i-am cunoscut: zâmbitori, binevoitori şi dedicaţi valorilor! Dobrogea, locul unde fiecare zâmbet are o poveste! La mulţi ani, Dobrogea!
 
Citește și:
 

ZIUA de Constanţa #sărbătoreşteDobrogea141, sub semnul lui Dionisie Exiguul „Ziua Dobrogei“, la a treia ediţie, cu o temă în premieră - „Dobrogea în documente diplomatice româneşti. 1878-1884“


14 noiembrie 1878 Sărbătorim Dobrogea alături de cei care i-au cercetat bogata istorie! Mesaje ale istoricilor constănţeni de Ziua Dobrogei (documente)


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#DobrogeaDigitală „Italia, sora noastră cea mare”

02 Jun 2020 2379

#DobrogeaDigitală - „Arhiva Dobrogei” Tulcea, tărâmul unor descoperiri uimitoare

23 May 2020 1582

#DobrogeaDigitală - „Arhiva Dobrogei” Lipsa căilor de comunicație „se resimte dureros”

20 May 2020 1475

Petre Covacef - inginer si scriitor, pasionat de istorie

12 May 2020 3947

In Memoriam prof. univ. dr. Alexandru Barnea. Mesajele președintelui Emil Constantinescu și al dr. Emanuel Petac

11 May 2020 1462

#DobrogeaDigitală - revista Dobrogea Jună Examene de angajare, la Prefectura județului Constanța – oare erau „pe bune”?

05 May 2020 1876

#DobrogeaDigitală - revista Dobrogea Jună Sancțiuni pentru cei ce ignoră școala!

30 Apr 2020 2280

#DobrogeaDigitală - revista Dobrogea Jună „Lărmălaie” de căruțași și mirosuri pestilențiale, în centrul orașului

28 Apr 2020 2175

#DobrogeaDigitală - revista Dobrogea Jună „Pentru liniștea populațiunei”

18 Mar 2020 1021

Despre „călinescianul” Enache Puiu, la 15 ani de la trecerea în neființă

14 Mar 2020 2612

#DobrogeaDigitală - „Armeni de seamă din România”, de Simion Tavitian Mihael Chircor, de la olimpicul național de ieri la întemeietor de noi specializări universitare

11 Mar 2020 2120

Titus Cergău - învăţător și autor al unor cărţi şi articole dedicate legendelor Dobrogei

27 Feb 2020 12737

#DobrogeaDigitală - revista Dobrogea Jună Ce face băutura din om. Un căpitan de marină şi un sergent de poliţie, implicaţi în tentative de crimă

26 Feb 2020 2352

Constantin Brătescu - savant, pedagog şi scriitor, geograful Dobrogei

24 Feb 2020 669

Ioan N. Roman - publicist, poet şi scriitor, co-fondator al „Societăţii culturale dobrogene“

20 Feb 2020 481