2014, un an prolific pentru comuna Pantelimon. Au primit finanţare proiectele pentru apă şi canalizare (documente)

Comuna Pantelimon se poate lăuda că anul precedent a fost unul fertil din punct de vedere al  investiţiilor. Mai multe proiecte au fost acceptate la finanţare, iar în unele cazuri, lucrările au fost deja începute. Peste câteva luni, aproximativ 810 persoane din trei sate arondate comunei constănţene Pantelimon - Runcu, Nistoreşti şi Călugăreni - vor avea reţea nouă de apă şi vor fi branşate la reţeaua de canalizare. Potrivit primarului Vasile Neicu, începând de anul acesta, Primăria se va îngriji de proiectul privind montarea sistemelor centralizate de apă şi canalizare, astfel încât, peste doi ani, toate gospodăriile să fie racordate la sistemele centralizate.

Mai mult, pentru ca bucuria să fie completă, Primăria comunei Pantelimon a primit fonduri de la Uniunea Europeană, drept pentru care, la începutul acestui an, au fost demarate lucrările la sistemul de apă, care se va întinde pe aproximativ 20 de kilometri şi va acoperi satele Runcu, Nistoreşti şi Călugăreni, aşa cum anunţă primarul Vasile Neicu. Gospodarul-şef a ţinut să precizeze că Primăria Pantelimon va racorda, gratuit, toate gospodăriile la reţelele de apă şi canalizare menajeră. Şi pentru că astfel de lucrări presupun stricarea drumurilor, primarul a asigurat că, după ce lucrările de la reţelele de apă şi canalizare vor fi terminate, va începe procesul de asfaltare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.