Căminul cultural din 2 Mai, proiect cu finanţare europeană 550.000 de euro, bani de la UE pentru o nouă grădiniţă în Limanu


 
A mai rămas doar o lună până la începerea sezonului estival, iar la Limanu, comună amplasată la malul mării, autorităţile încearcă să finalizeze lucrările înainte de venirea turiştilor.
 
Astfel, în localitatea 2 Mai, sat arondat comunei Limanu, se asfaltează trei străzi importante, şi anume Aurel Vlaicu, Portului şi Izlazului.

„Două au fost deja asfaltate, este vorba despre străzile Izlazului şi Aurel Vlaicu. Pe aleea Portului încă mai lucrăm, deoarece acolo există un canal de drenare a scurgerilor fluviale din localitatea 2 Mai“, a declarat, pentru ZIUA în judeţ, primarul comunei Limanu, Nicolae Urdea.

 
Tot pentru locuitorii staţiunii 2 Mai, autoritatea publică intenţionează să construiască un cămin cultural. Vechea clădire va fi reabilitată şi transformată într-un centru modern pentru tineret sau într-o sală polivalentă, ce va include şi o sală de sport. Pentru acest proiect, autoritatea publică locală condusă de Nicolae Urdea speră să obţină finanţare europeană în valoare de 550.000 de euro.
 
Un alt proiect care se află în atenţia administraţiei locale vizează construirea unei grădiniţe cu program prelungit în localitatea Limanu.

„Grădiniţa va fi amplasată la intrare în localitatea Limanu şi va avea patru săli de clasă, sală de recreere, o bucătărie modernă, cabinet medical şi toate cele necesare. Primăria Limanu a solicitat de la UE 550.000 de euro pentru viitorul spaţiu, în care cei mici vor învăţa şi se vor recrea“, a declarat gospodarul-şef Nicolae Iustin Urdea.

 
Potrivit şefului administraţiei locale, atât documentaţia pentru proiectul grădiniţei din Limanu, cât şi cea pentru proiectul căminului cultural din 2 Mai au fost deja depuse, iar reprezentanţii UE au făcut chiar şi două vizite în teren pentru a verifica unde ar urma să fie construite cele două obiective, cât de curând urmând a fi semnate şi contractele de finanţare.



Un alt obiectiv aflat pe agenda administraţiei locale reprezintă alimentarea cu gaze, proiect care ar urma să se realizeze cu bani de la bugetul local. Însă autoritatea locală mai are de lucrat la capitolul documentaţie, deoarece trebuie să obţină avize de la ENEL, RAJA sau ANRE.
 
Pe de altă parte, autorităţile locale au primit de curând o veste bună de la Tribunalul Constanţa în procesul ce are ca obiect stabilirea graniţei dintre unităţile administrativ-teritoriale Mangalia şi Limanu. Comuna Limanu a avut câştig de cauză, iar asta îi aduce în domeniul public administrat aproximativ 40 de hectare de teren, dintre care 23 de hectare sunt situate în zona Şantierului Naval Mangalia, ceea ce ar aduce venituri suplimentare la bugetul localităţii. În acest moment, administraţia locală aşteaptă să vadă dacă Primăria Mangalia va contesta decizia instanţei.
 

În altă ordine de idei, autoritatea publică locală pregăteşte un proiect prin care ar urma să se asfalteze încă opt kilometri de străzi din comună. Asta deşi este nevoie de asfaltarea a încă 20 de kilometri de străzi, însă nu sunt bani deocamdată pentru realizarea acestui obiectiv.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Justiție Constanța Mega Instal Gaz Service SRL în conflict cu autoritățile locale din comuna Limanu. A fost stabilit un nou termen în dosar

16 Apr 2024 525

Licitații Constanța Primăria Limanu organizează licitație pentru modernizarea mai multor străzi (DOCUMENT)

07 Apr 2024 493

Primăria Limanu, județul Constanța, a vândut un imobil unei firme din București

04 Apr 2024 562

Primăria Comunei Limanu, județul Constanța modernizează mai multe străzi. Ce valoare are contractul (DOCUMENT)

30 Mar 2024 1093

Cine sunt social-democrații măsurați în sondaje? PSD Constanța nu a luat încă nicio decizie în privința candidaților pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța!

13 Mar 2024 1339

Primăria Limanu, județul Constanța vinde un teren. Iată ce suprafață are

09 Mar 2024 628

Cumpărări directe Constanța 1Ngineering SRL va elabora proiectul tehnic pentru construirea unei piste de biciclete în comuna Limanu (DOCUMENTE)

04 Mar 2024 600

Justiție Constanța ABADL și Primăria Limanu, la judecată cu o firmă din Argeș. Ce a decis instanța

26 Feb 2024 672

Primăria Limanu, undă verde de la APM Constanța pentru amenajarea unei piste de biciclete (DOCUMENT)

17 Feb 2024 751

Premieră Condamnare în primul și singurul dosar de Cyberbullying din Constanța! Decizia, atacată la instanța superioară (RECHIZITORIU)

15 Feb 2024 1021

Afaceri Constanța Un teren intravilan din Limanu este de vânzare. Când are loc licitația

14 Feb 2024 687

Primăria Comunei Limanu, județul Constanța vinde un teren intravilan

10 Feb 2024 821

Proiect depus la APM Constanța de Primăria Limanu. Este vizată o nouă investiție

02 Feb 2024 792

Primăria Limanu, la judecată cu afaceristul Marius Bărbat pentru recuperarea cheltuielilor de deființare pe cale administrativă a unor construcții executate nelegal pe faleza din Vama Veche

30 Dec 2023 2420

Ce firmă va organiza evenimentul „Tradiții și obiceiuri de Crăciun”, la Limanu, județul Constanța? (DOCUMENT)

20 Dec 2023 850