Comuna Pantelimon, în aşteptarea unui nou microbuz şcolar Parcul Căminului Cultural, un pas mai aproape de realitate

Se apropie cu paşi repezi momentul de debut al noului an şcolar. Dar sfârşitul vacanţei elevilor aduce cu sine atât bucurii, cât şi probleme. Şi astăzi, foarte mulţi dintre elevii care învaţă şi locuiesc în mediul rural depind de transportul până la şcoală. De multe ori ei sunt nevoiţi să parcurgă o distanţă destul de mare, localităţile în care locuiesc neavând o şcoală proprie. Pentru acest lucru, autorităţile locale fac toate demersurile pentru a dota unităţile de învăţământ, în funcţie de posibilităţi, cu microbuze şcolare moderne, astfel încât cei mici să fie transportaţi în condiţii de siguranţă. Luna trecută, aproximativ 800 de microbuze şcolare noi au fost oferite de Executiv către unităţi de învăţământ din toată ţara, însă nevoia nu a fost nici pe departe acoperită. În judeţul Constanţa, unul dintre aceste microbuze a ajuns în comuna Crucea.

Pentru că nu a intrat în planurile autorităţilor statului pentru repartizarea unui microbuz şcolar, Vasile Neicu, primarul comunei Pantelimon, caută soluţii pentru a intra în posesia unui microbuz şcolar nou pentru a-i aduce la şcoală în centrul de comună pe elevii din satele învecinate. „Este vorba despre transportul a 20 de elevi de la Călugăreni şi a încă 60 de la Runcu, Nistoreşti și Pantelimonul de Jos, care, de mai multă vreme sunt nevoiţi să se înghesuie într-un singur microbuz şcolar, şi acela fiind mai tot timpul defect. Cum îl reparăm, cum apare altă defecţiune, lucru care mănâncă foarte mulţi bani”, a spus primarul. Pentru a le asigura elevilor un mijloc de transport adecvat, Vasile Neicu a cerut în repetate rânduri de la toate instituţiile abilitate un microbuz nou, primind deja un răspuns afirmativ în acest sens. Dar, până când promisiunile se vor concretiza, va mai trece o vreme, iar copii vor face naveta tot în vechiul microbuz. „Figurăm pe cel de-al şaselea loc pe lista solicitanţilor”, a spus edilul-șef. Tot pentru confortul micuţilor, unităţile de învăţământ din comună au intrat într-un proces de reabilitare şi amenajare, astfel încât noul an şcolar să îi găsească într-un spaţiu curat şi adecvat.
În altă ordine de idei, gospodarul-şef a mai spus că, recent, a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa o solicitare pentru emiterea acordului de mediu pentru proiectul Parcului de la Căminul Cultural, „propus a fi amplasat în comuna Pantelimon, sat Pantelimon, strada Principală nr. 212, judeţul Constanţa“, ceea ce înseamnă că dorinţa aleşilor locali de a avea un spaţiu de recreere frumos amenajat începe să prindă contur.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitație organizată de CNI ce vizează reabilitarea clădirii Centrului Multifuncțional din Pantelimon, județul Constanța (DOCUMENT)

19 Mar 2024 472

Cumpărări directe Constanța Aliana-Team Consulting SRL va întocmi documentația pentru realizarea racordurilor la rețeaua de canalizare, în comuna Pantelimon (DOCUMENT)

12 Mar 2024 556

Camera de Conturi Constanța Audit efectuat asupra situațiilor financiare raportate de comuna Pantelimon pentru anul 2022. Concluzii (DOCUMENT)

09 Mar 2024 560

Firme Constanța O nouă firmă deschisă în comuna Pantelimon. Iată cu ce se ocupă

15 Feb 2024 698

Afaceri Constanța Primăria Pantelimon, acord cu Top Geocad SRL pentru furnizarea de servicii de cadastru (DOCUMENT)

12 Feb 2024 735

IPJ Constanța a câștigat procesul deschis de Comuna Pantelimon! La mijloc erau circa 38.000 de euro

08 Jan 2024 765

Tâlhărie în Ilfov. Bătrân agresat și jefuit de un bărbat de 26 de ani. Ce i-a furat

04 Dec 2023 925

Județul Constanța Lucrările de la Centrul After School din comuna Pantelimon se apropie de final

15 Nov 2023 773

Primăria Comunei Pantelimon, județul Constanța, extind lucrările de întreținere a străzii Fierăriei

20 Oct 2023 809

Firme Constanța Ana și Danyel Building SRL se mută în Năvodari

01 Oct 2023 773

Primăria comunei Pantelimon, județul Constanța închiriază două terenuri intravilane

25 Sep 2023 766

Accident rutier în județul Ilfov! Două persoane au ajuns la spital

16 Sep 2023 904

Știri din județul Constanța A demarat tăierea plopilor uscați de pe marginea DJ 225, pentru siguranța traficului auto

18 Aug 2023 991

Societatea Runcu AET Cooperativă Agricolă SRL, înfiiințată recent în județul Constanța

01 Jul 2023 1308

Sediul Primăriei comunei Pantelimon, județul Constanța, renovat prin PNRR

10 Apr 2023 1028