17 Nov, 2016 00:00
5489
În luna octombrie a acestui an, o altă decizie a instanţei avea să afecteze alte două bugete locale. Este vorba despre „confruntarea“ dintre Primăriile Limanu şi Mangalia, prima având, în final, câştig de cauză. Procesul a fost intentat în anul 2012 de către Prefectura Judeţului Constanţa şi a avut ca obiect stabilirea limitei teritoriale dintre comuna Limanu şi municipiul Mangalia, cele două entităţi administrative refuzând, la acea vreme, să semneze documentul ce stabilea linia de graniţă. Miza era enormă pentru Primăria Limanu, sume importante urmând să fie direcţionate către bugetul local. Potrivit unora, ar fi vorba despre un plus de câteva sute de mii de euro al comunei. După trei ani de termene, Tribunalul Constanţa dădea un prim verdict favorabil administraţiei locale Limanu şi astfel ajungeau în domeniul public administrat 40 de hectare de teren.
Vestea a făcut vâlvă în presa locală, mai ales că 23 de hectare de teren din suprafaţa totală ce ar urma să revină Primăriei Limanu se află exact în zona Şantierului Naval Mangalia. Cu alte cuvinte, asta ar presupune venituri anuale în plus la bugetul local al comunei. „Este o mare bucurie pentru comunitatea noastră! S-a corectat o mare nedreptate pentru localitatea noastră, ţinând cont că de 30 de ani această zonă era trecută la Mangalia pe nedrept. Cred că ar trebui să ne gândim să le solicităm şi taxele şi impozitele încasate în cursul acestor ani. Deşi cred că nu va fi posibil, aşa ar fi drept. Ca suprafaţă, ne referim la jumătate din suprafaţa şantierului şi la tot digul care porneşte dinspre Portul Mangalia până la Callatis Gas, inclusiv. Am avut două avocate extraordinare - Cristiana Anghel cu Dumitra Dan. Au fost două fete extraordinare care ne-au susţinut cauza impecabil la Ploieşti”, au afirmat reprezentanţi ai administraţiei locale din Limanu, la scurt timp după aflarea deciziei definitive pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti.
Numai că, fie pentru a nu se recunoaşte înfrânţi, fie pentru a atenua efectele acestui proces în presă, surse din Primăria Mangalia susţin că, în fapt, n-ar fi motiv de bucurie pentru comunitatea vecină. Şi asta pentru că cele 40 de hectare sunt formate din dune de nisip, alături de 23 de hectare ce figurează sub denumirea de doc uscat, reparaţii nave, pentru care nu s-ar percepe impozite. „Sunt suprafeţe de teren pe care nu se află şantierul. Sunt nişte dune de nisip care au rezultat din retragerea mării şi care nu au valoare de impozitare, au doar o valoare sentimentală pentru Limanu“, afirma, cu ceva timp în urmă, secretarul Primăriei Mangalia, Petrina Boiţă.
Citeşte şi:
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: