Constanța. Oamenii Centenarului Adrian V. Rădulescu, Gheorghe Hagi și Simona Halep

Istoricul, arheologul și primul primar al Constanței după 1989, Adrian V. Rădulescu, internaționalul Gheorghe Hagi și Simona Halep, nr. 1. în tenisul mondial feminin, sunt Oamenii Centenarului, desemnați de primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, în cadrul proiectului jurnalistic derulat de cotidianul nostru și dedicat Centenarului Marii Uniri.


Adrian V. Rădulescu

 

Adrian Rădulescu (n. 1932 - d. 5 mai 2000, Constanța) a fost un profesor universitar doctor și om politic român. Istoricul care considera Dobrogea o parte integrantă a vetrei carpato-danubiano-pontice, în care istoria a pulsat cu deosebită vigoare din timpuri imemoriale, a condus timp de mai bine de trei decenii (1969-1990) destinele MINAC (Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța), transpunând în realitate dorințele lui Emil Condurachi, Grigore Tocilescu sau Vasile Pârvan. A fost lector la Institutul Pedagogic Constanța, iar din 1990 a obținut prin concurs postul de profesor la Facultatea de Litere, Istorie, Drept, Teologie din cadrul Universității „Ovidius”, pledând pentru înființarea instituției și devenind primul rector al acesteia (1990-1991).
Sub conducerea sa au fost făcute săpături arheologice la Tropaeum Traiani și au fost construite edificiul muzeului Adamclisi și pavilionul muzeistic de la Histria.
 
A îndeplinit funcțiile de primar al municipiului Constanța (1989-1990) și prefect al județului Constanța (1990-1991). Desăvârșit om de cultură, provenit din mediul muzeal constănțean, prefectul Adrian V. Rădulescu a susținut dezvoltarea teatrală a Constanței. A contribuit la reorganizarea sistemului teatral, care, la începutul perioadei post-decembriste a fost alcătuit din Teatrul Liric, cel Dramatic, cel de Balet Clasic și Contemporan și Teatrul Fantasio, toate aflate în subordinea Inspectoratului Județean de Cultură.
În aceeași subordine a intrat și Orchestra simfonică. Teatrul a purtat un loc aparte în viziunea lui Adrian V. Rădulescu asupra culturii constănțene.

Unul dintre cele mai importante evenimente organizate în timpul mandatului său administrativ, inițiat la propunerea sa, a fost cel închinat împlinirii a 2250 de ani de la prima atestare scrisă a orașului și a 2500 de ani de consemnare arheologică.

Ca prefect, a reușit ca, după Revoluție, să sprijine organizarea unei ultime reprezentații de teatru antic tot la Histria, sit pe care regizorul Silviu Purcărete îl considera nu o cetate sau ruinele uneia, „ci un vis despre o cetate”. Amprenta lăsată de Adrian V. Rădulescu în varietatea de direcții pe care le-a abordat în perioada activității sale se regăsește și la 18 ani de la dispariția sa, în evocările celor care l-au cunoscut, în ctitoriile sale. Cotidianul ZIUA de Constanța a dedicat memoriei istoricului o campanie amplă, intitulată „Adrian V. Rădulescu - Ctitorul”.


Gheorghe Hagi


 
Gheorghe Hagi s-a născut la 5 februarie 1965, Săcele, județul Constanța. A activat 19 ani în fotbalul profesionist, la nivel de club adunând 513 meciuri și 237 de goluri, fiind considerat cel mai bun fotbalist român al secolului trecut. De asemenea, pentru echipa națională de fotbal a strâns 125 de selecții și 35 de goluri, fiind cel mai bun marcator. După retragerea din fotbalul activ, Hagi și-a început cariera de antrenor, în paralel fondând o școală de fotbal.
 
Gică Hagi și-a început cariera în fotbal la echipa de copii și juniori a Farului Constanța, sub îndrumarea lui Iosif Bukossy, fiind oficial legitimat la 13 ani. Doi ani mai târziu, este selectat de Federație în lotul echipei Luceafărul București, care în acea perioadă era practic echipei naționale de juniori a Românei, locul unde se formau marile talente.
 

În iarna 1986/1987, Gheorghe Hagi este împrumutat la proaspăt campioana Europei de atunci, Steaua București, în vederea cooptării în lotul pentru partida cu Dinamo Kiev din Supercupa Europei. În cei patru ani petrecuți în roșu-albastru, Gică Hagi s-a consacrat definitiv în fotbalul internațional. Și-a înscris în palmares 3 titluri și 2 cupe, participând la semifinala CCE din 1988 și la finala din 1989. Anii '90 au reprezentat perioada de glorie a fotbalului românesc, a cărui lider incontestabil a fost Gheorghe Hagi.
 
Din poziția de căpitan a condus echipa la trei turnee finale ale Campionatului Mondial de Fotbal: Italia 1990 (optimi), SUA 1994 (sferturi), Franța 1998 (optimi), și la două turnee finale ale Campionatului European: Anglia 1996 (grupe), Belgia/Olanda 2000 (sferturi). De asemenea, în aceeași perioadă a jucat pentru cele mai bune echipe de fotbal din Europa consacrându-se drept unul dintre cei buni fotbaliști ai planetei. După turneul final din 1990, Hagi a fost cumpărat de clubul spaniol Real Madrid, însă nu a reușit să se adapteze, motiv pentru care doi ani mai târziu a fost vândut la Brescia Calcio, ajutând echipa să promoveze în Serie A.

 
După excepționala prestație din Statele Unite, FC Barcelona l-a achiziționat pe jucătorul român. În 1996, Gică se transferă la Galatasaray Istanbul, formația cu care va avea cele mai mari reușite în plan fotbalistic, câștigând o popularitate imensă printre suporterii turci. Câștigă 4 titluri și 2 cupe ale Turciei, iar în anul 2000 va conduce echipa spre câștigarea Cupei UEFA și Supercupei Europei.
 
Sezonul competițional 2000/2001 va fi ultimul în fotbalul activ. De asemenea, pe 24 aprilie 2001 a fost organizat un eveniment denumit Gala Hagi în onoarea jucătorului român, organizându-se un meci festiv de retragere, în care s-au întâlnit România și o selecționată mondială formată din foști colegi de la echipele de club.
 
În ultimii ani, Hagi s-a dedicat școlii sale de fotbal pe care a fondat-o la Constanța, unde crește noi generații de fotbaliști Împreună cu FC Viitorul, în sezonul 2016-2017 au reușit să câștige campionatul național. Pe 31 octombrie 1995, Gheorghe Hagi a devenit cetățean de onoare al municipiului Constanța.
 

Simona Halep


Simona Halep, s-a născut pe 27 septembrie 1991 la Constanța. Simona este cel mai valoroasă tenismenă a lumii, aflată în prezent pe locul 1 mondial pentru a 56-a săptămână consecutiv. A câștigat turneul de Grand Slam de la Roland Garros (2018), după alte trei finale de Grand Slam: două la Roland Garros (2014, 2017) și una la Australian Open (2018). Halep a câștigat de-a lungul carierei alte 18 turnee WTA la simplu (șase în 2013, două în 2014, trei în 2015, trei în 2016, unul în 2017, trei în 2018), dintre care cele mai importante sunt turneele „Premier Mandatory” de la Indian Wells și Madrid. În anul 2014, Halep a primit titlul de cetățean de onoare al municipiului Constanța, distincția fiind ridicată de către fratele sportivei deoarece aceasta se afla la Londra, unde participa la turneul de la Wimbledon. De asemenea, tot atunci, în calitate de cetățean de onoare al municipiului Constanța, Simona a primit și un teren de 480 de metri pătrați în zona Spitalului Militar.
Grație evoluțiilor sale excepționale din tenisul mondial, Simona Halep primește simbolic și recunoașterea ca Om al Centenarului pentru Constanța.

 

Citește și:

 

Interviu live cu primarul Decebal Făgădău Constanța merită mai mult decât critici, dar cum întâmpinăm totuși cei 100 de ani de România Mare? (video)


Interviu live Cum s-a dezvoltat municipiul Constanța în ultimii 100 de ani? (documente + galerie foto)
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Atenție șoferi! Traficul rutier va fi închis pe A2, București – Constanța în această noapte

18 Apr 2024 391

Localitățile Constanța, Movilița, Eforie Sud, Năvodari și Vadu Oii, fără energie electrică vineri. Vezi dacă ești afectat

18 Apr 2024 364

Cumpărări Directe Primăria Cuza Vodă, județul Constanța cumpără pachete pentru sărbători. Ce produse vor conține (DOCUMENT)

18 Apr 2024 352

Decizie a Curții de Apel Constanța în procesul dintre UAT Isaccea și JT Grup SRL

18 Apr 2024 314

Societatea Yano & Edi SRL, înființată recent la Constanța

18 Apr 2024 300

Un transport agabaritic va circula pe drumuri din județul Constanța

18 Apr 2024 294

Iată unde pot ieși locuitorii din Constanța în acest weekend

18 Apr 2024 573

Știri Constanța Conducător auto beat depistat în trafic pe strada Revoluției din Hârșova. Ce alcoolemie avea acesta

18 Apr 2024 280

Licitații Constanța Nuclearelectrica investește în servicii de montare-demontare schelă (DOCUMENT)

18 Apr 2024 265

Conferința Municipală a PSD Constanța „se joacă" pe scena mică de la Casa de Cultură!

18 Apr 2024 436

Societate nouă, deschisă la Constanța. Iată cu ce se ocupă Tabiet To Go SRL

18 Apr 2024 273

Cumpărări directe Constanța Primăria Pantelimon cumpără stație de autobuz (DOCUMENT)

18 Apr 2024 294

Apel respins în procesul dintre Bestfoam SRL și Comisariatul Județean Constanța

18 Apr 2024 226

Daniel Gigi Tatu a sărit din echipa Chițac, în cea a senatorului Felix Stroe!

18 Apr 2024 389

Nouă firmă, deschisă în Constanța. Iată unde are sediul

18 Apr 2024 288