Continuă investiţiile Primarul Gabriela Iacobici vrea locuinţe sociale în comuna Grădina

Perioada concediilor s-a încheiat, temperaturile au scăzut uşor în termometre, iar în toate administraţiile publice locale miroase nu doar a toamnă, ci şi a noi proiecte. Alegerile locale din luna iunie au învestit-o cu încrederea cetăţenilor comunei în fruntea autorităţii publice locale din Grădina, pentru un nou mandat, pe Gabriela Iacobici. Ajunsă deja la al treilea mandat, Gabriela Iacobici a anunţat că va continua vechile proiecte ale administraţiei cu o mână de fier, cum a făcut-o şi până în prezent.
 
Pe agenda administraţiei conduse de primarul Gabriela Iacobici se află şi proiectul care vizează construirea unei case mortuare în incinta cimitirului din localitate.
 
„Autorităţile locale au obţinut toate avizele necesare demarării acestor lucrări. Viitoarea casă mortuară va fi construită în curtea cimitirului. Pentru acelaşi cimitir, administraţia are în vedere şi construirea unei săli de parastase. Pentru aceste două obiective, Consiliul Local Grădina a alocat de la buget 100.000 de euro“, a declarat primarul comunei Grădina, Gabriela Iacobici.
 
Pentru că atenţia sa se îndreaptă, ca şi în mandatele trecute, către copii, tineri, bătrâni şi persoane defavorizate, Gabriela Iacobici doreşte ca anul viitor să poată da în folosinţă mai multe locuinţe sociale moderne persoanelor defavorizate din comună, care cu greu îşi pot achiziţiona un loc căruia să îi spună „acasă“. Viitoarele locuinţe ar putea avea un dormitor, o baie şi o bucătărie şi ar urma să fie construite în localităţile Grădina şi Cheia.
 
„Din păcate, proiectul a rămas pentru anul viitor, întrucât în acest an nu mai avem cum să ne încadrăm în bugetul disponibil. Oricum, nu ne dorim să fie doar nişte lucrări de mântuială. Vrem ca aceste locuinţe să devină din vis devenit realitate pentru persoanele defavorizate din comuna noastră“, a declarat, pentru ZIUA de Constanţa, primarul comunei Grădina, Gabriela Iacobici.

De curând, autorităţile locale au construit un teren de sport, dar şi un parc în aer liber, ambele obiective fiind amplasate în vecinătatea Centrului Civic din satul Cheia. Pentru ca tinerii să aibă unde să facă sport, Primăria Grădina a alocat de la bugetul local aproximativ 200.000 de euro.
 
Primarul Gabriela Iacobici a anunţat că investiţiile în acest domeniu vor continua şi în următoarea perioadă, pentru că în atenţia administraţiei locale se află şi un proiect care prevede construirea unei săli de sport de aproximativ 210 metri pătraţi, chiar în curtea şcolii din localitatea de reşedinţă a comunei Grădina.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vrei să amenajezi o grădină de legume? Primăria Agigea, județul Constanța lansează licitație pentru concesionarea unui teren

19 Apr 2024 2785

Cumpărări directe Constanța Alsar Pro Construct SRL a bifat trei contracte cu Primăria Grădina în valoare de peste 300.000 lei (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 446

Cumpărări directe Constanța Anarecad SRL din Galați va transpune PUG-ul comunei Grădina în Sistem informatic Geografic (DOCUMENTE)

14 Mar 2024 527

Cumpărări directe Constanța Anarecom Regioserv SRL a câștigat două contracte de la Primăria Grădina, în valoare de peste 300.000 de lei (DOCUMENTE)

13 Mar 2024 461

Primăria comunei Grădina, verificată de auditorii Curții de Conturi a României. Ce au descoperit?

09 Mar 2024 676

Licitații Constanța Primăria Comunei Grădina va moderniza drumurile din comună! Ce valoare are contractul (DOCUMENT)

25 Feb 2024 547

Licitații Constanța Echipamente digitale pentru Școala gimnazială nr. 1 din Grădina (DOCUMENT)

24 Feb 2024 1026

Primăria Grădina, județul Constanța, organizează licitație pentru furnizarea de mobilier școlar (DOCUMENT)

24 Feb 2024 1071

Cumpărări directe Constanța Alsar Pro Construct SRL din Mihail Kogălniceanu va toaleta arborii din comuna Grădina

08 Feb 2024 636

Licitații Constanța Ce firmă se va ocupa de colectarea și transportul deșeurilor din comuna Grădina (DOCUMENT)

30 Jan 2024 866

Afaceri Constanța Primăria Mangalia scoate la licitație cuveta Lacului Neptun, Grădina Spectacol Cinematograf Venus și două terenuri

22 Jan 2024 2173

Licitații Constanța Primăria Grădina, contract cu Dab IT Outsourcing SRL, pentru Centrul de monitorizare și Wi-Fi. Compania, numeroase contracte în Dobrogea (DOCUMENTE)

15 Jan 2024 1325

Achiziții Constanța Primăria Grădina va amenaja alei betonate în cimitirul din satul Cheia

11 Oct 2023 812

Declarații de avere Constanța Gabriela Iacobici, primarul comunei Grădina, averea și interesele (DOCUMENTE)

14 Aug 2023 2574

Președintele PNL Însurăței din județul Brăila, vrea să ridice un bloc de apartamente pe locul fostei grădini a Teatrului de Vară din Mamaia (DOCUMENT)

29 May 2023 1668