Cu ocazia Bairamului 60 de familiile musulmane au alimente si dulciuri

Pana la sfarsitul saptamanii viitoare, 350 de familii nevoiase, persoanele care beneficiaza de o masa gratuita la cantina sociala din oras, precum si batranii, pensionarii si veteranii de razboi * Acestia vor primi pachete cu produse alimentare si dulciuri

Primaria municipiului Mangalia a solutionat, in aceasta perioada, un numar mare de cereri privind ajutorul pentru incalzire pe perioada sezonului rece. Potrivit declaratiilor primarului municipiului, Zamfir Iorgus, prin Serviciul Social din cadrul primariei, s-au acordat, conform Legii 416/2001, ajutoare sociale pentru 72 de familii. Acestea au primit cate 1.750.000 lei pentru achizitionarea de lemne. In plus, in urma taierilor de copaci efectuate pe raza municipiului, un numar de 30 de persoane - cazuri sociale - au beneficiat de lemne pentru incalzirea locuintei. Si persoanele care nu se incadreaza in prevederile legii, dar au probleme financiare, vor beneficia, in perioada imediat urmatoare, de bani pentru lemne, de la bugetul local. Cu ocazia sarbatorilor de iarna, Primaria Mangalia, impreuna cu Fundatia "Callatis" si agentii economici din oras vor acorda familiilor nevoiase pachete cu alimente. Cu prilejul sarbatoririi Bairamului, s-au acordat unui numar de 60 de familii din comunitatea turco-tatara pachete cu produse alimentare si dulciuri, urmand ca, pana la sfarsitul acestei saptamani, sa se ofere alimente pentru cele 350 de persoane care servesc masa la cantina sociala din localitate. De asemenea, in perioada 15-22 decembrie, primaria va oferi aproximativ 1.000 de pachete familiilor cu venituri mici, batranilor, pensionarilor si veteranilor de razboi. Pentru a intampina sarbatorile de iarna intr-un mediu placut, recent, a fost demarata o actiune de curatenie generala a municipiului. In acest sens, s-au efectuat reparatiile necesare la platformele gospodaresti (ghenele de gunoi) din oras si se continua programul de taieri de copaci uscati. In plus, Iorgus a afirmat ca, in prezent, continua lucrarile de corectare a gardului viu din oras. In cadrul institutiilor de invatamant din municipiu s-au plantat braduti argintii.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Tulcea Woodart SRL va dota Școala Gimnazială Ostrov cu mobilier și materiale didactice (DOCUMENT)

19 Apr 2024 247

Licitații directe CJC cumpără servicii de publicitate aferente unui proiect finanțat prin PNNR. Despre ce este vorba?

16 Apr 2024 456

Primăria Tuzla, județul Constanța, organizează licitația pentru achiziția de mobilier școlar și echipamente digitale

14 Apr 2024 385

Centrul Militar Zonal Constanța Înscrierile pentru instituțiile de învățământ superior militar sunt în toi

13 Apr 2024 441

Facultatea de Medicină a Universității Ovidius din Constanța celebrează 34 de ani de învățământ medical constănțean

12 Apr 2024 551

ISJ Județul Constanța, lider în țară la numărul de proiecte acceptate, depuse de liceele agricole

12 Apr 2024 534

Licitații Constanța Licitație pentru dotarea cu echipamente digitale a liceului „Emil Racoviță” din Techirghiol. Când va avea loc (DOCUMENT)

03 Apr 2024 445

Etapa județeană a Concursului de creativitate ”Speak Out”, ediția a XVI-a la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța (FOTO)

02 Apr 2024 632

Licitații Constanța Primăria Topalu, achiziție de la o firmă din Ploiești care vizează Școala Gimnazială nr. 1 din comună (DOCUMENT)

01 Apr 2024 501

Părinții din Constanța susțin instalarea sistemelor de supraveghere audio-video în unitățile de învățământ preuniversitar

01 Apr 2024 466

Primăria comunei Costinești, județul Constanța dotează cu mobilier și materiale didactice Școala Gimnazială „Mihai Eminescu“ (DOCUMENT)

29 Mar 2024 562

Academia Navală Mircea cel Bătrân Constanța Echipa de volei, medaliată la Campionatul Militar (GALERIE FOTO)

28 Mar 2024 678

Cumpărări directe Constanța O firmă de apartament din București va livra Liceului Tehnologic „Gheorghe Duca“ 40 de laptopuri (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 444

ISJ Constanța, precizări despre cazul de la Școala Gimnazială Ferdinand, unde o învățătoare este acuzată că ar fi agresivă cu elevii - VIDEO

26 Mar 2024 1258

Constanța Activitate de promovare a învățământului dual, în cadrul parteneriatului ISJ - CCINA (GALERIE FOTO)

23 Mar 2024 587