Curăţenia de primăvară, la final Locuitorii comunei Nicolae Bălcescu, aşteptaţi la hramul bisericii din Dorobanţu



Ultima lună de primăvară va fi, începând cu acest an, o lună extrem de aşteptată de toţi locuitorii comunei Nicolae Bălcescu. Pe 21 mai, la sărbătoarea Sfinţilor Constantin şi Elena, va avea loc slujba de sfinţire a bisericii din localitatea Dorobanţu ce poartă hramul acestei sărbători. La slujbă va participa şi ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
 
După sfinţirea lăcaşului de cult, enoriaşii vor lua masa alături de ÎPS Teodosie. Agapa va fi organizată din fondurile strânse de la enoriaşi, care vor prăznui de acum în fiecare an hramul bisericii, de sărbătoarea Sfinţilor Constantin şi Elena. Menţionăm că, la finalul lunii aprilie, parohia comunităţii a sfinţit o troiţă în reşedinţa comunei, localitatea Nicolae Bălcescu.
 
Un alt proiect care se află în atenţia Primăriei Nicolae Bălcescu şi care se derulează în prezent vizează construirea unui centru social destinat copiilor din comună ce provin din familii fără posibilităţi materiale.
 

„În luna septembrie a acestui an ar trebui ca echipele de constructori să finalizeze centrul social dedicat copiilor fără posibilităţi materiale. Investiţia se ridică la aproximativ 200.000 de lei, bani care provin atât de la bugetul local, cât şi de la sponsori. Suntem nerăbdători să finalizăm acest proiect. Constructorii au terminat lucrările la exterior şi la acoperiş, au montat tabla, iar acum sunt la interior. Tot acum trebuie să se ocupe şi de plafonul clădirii“, a declarat primarul comunei Nicolae Bălcescu, Viorel Bălan.


Centrul pentru copii va purta numele Sfântului Pantelimon.


 
Nu mai puţin important, în atenţia autorităţii publice locale se află acum un proiect foarte important de asfaltare. „Facem un ADI (n.r. asociaţie de dezvoltare intercomunitară), un proiect pentru asfaltarea drumului care leagă localitatea Dorobanţu de Cuza Vodă. Pe lângă această şosea, facem un proiect şi pentru asfaltarea altor trei kilometri de drumuri interioare la Dorobanţu“, a mai spus gospodarul-şef Viorel Bălan.
 
În altă ordine de idei, la finalul acestei săptămâni se va finaliza campania de curăţenie desfăşurată în comună. Autorităţile locale s-au ocupat ca spaţiile verzi să fie igienizate, rigolele de scurgere să fie curăţate, iar trunchiurile copacilor să fie văruiţi.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Nicolae Bălcescu, județul Constanța, scoate la concurs un post vacant. Detalii

07 Mar 2024 819

Licitații Constanța Unitățile de învățământ din comuna Nicolae Bălcescu vor fi dotate cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale (DOCUMENT)

05 Mar 2024 547

Licitații Constanța Logi Bic SRL va dota, cu peste 100.000 de euro, unitățile școlare din comuna Nicolae Bălcescu (DOCUMENT)

19 Feb 2024 599

Locuri de muncă Constanța Primăria Nicolae Bălcescu scoate la concurs un post vacant. Detalii

15 Feb 2024 708

Rețeaua de apă din comuna Nicolae Balcescu, județul Constanța, extinsă de SDM Master Group SRL (DOCUMENT)

02 Feb 2024 915

Comuna Nicolae Bălcescu, județul Constanța și Strabag SRL au chemat în instanță compania EM Prime Construct SRL

01 Feb 2024 3502

Licitații publice LCS Ideal Top Construct SRL și Ace Proiect Vision SRL, contract peste 460.000 de euro pentru lucrări la Școala Gimnazială Nr. 1 Dorobanțu (DOCUMENT)

13 Jan 2024 709

Afaceri Constanța Primăria Nicolae Bălcescu a încheiat un contract ce vizează Grădinița „Albă ca Zăpada” (DOCUMENT)

24 Oct 2023 888

Primăria Nicolae Bălescu din Constanța. O nouă încercare pentru atribuirea contractului de concesiune a gazelor natural

09 Oct 2023 987

Achiziții Constanța Primăria comunei Nicolae Bălcescu înființează un centru de colectare prin aport voluntar

23 Sep 2023 896

Licitații Constanța Comuna Nicolae Bălcescu, peste 2,12 milioane de euro pentru modernizarea tramei stradale. Cine și-a adjudecat contractul (DOCUMENT)

12 Sep 2023 951

Județul Constanța Litigii achiziții publice. Primăria Nicolae Bălcescu, la judecată cu o companie din top constructori autostrăzi

06 Aug 2023 1754

Primăria Nicolae Bălcescu, județul Constanța intenționează să constuiască un centru de colectare deșeuri

31 Jul 2023 1343

Strabag SRL câștigă la CNSC împotriva primăriei Nicolae Bălcescu din județul Constanța

19 Jul 2023 1169

Primăria Nicolae Bălcescu închiriază un teren de aproximativ 4 hectare

12 May 2023 1028