De 1 Decembrie, la Cumpăna, moment de reculegere în memoria victimelor tragediei din clubul Colectiv (galerie foto)

Locuitorii comunei Cumpăna au celebrat astăzi împlinirea a 97 de ani de la Marea Unire printr-o festivitate de excepţie. Evenimentul, desfăşurat pe platoul din faţa Primăriei, a început prin depunerea de candele la troiţa din localitate şi prin păstrarea unui moment de reculegere în memoria celor dispăruţi în cumplitul incendiu din clubul bucureştean Colectiv.
 
Festivitatea organizată cu ocazia zilei de 1 Decembrie a continuat cu intonarea Imnului de Stat, dar şi cu o slujbă religioasă oficiată de preoţii din localitate, la care au luat parte, alături de primarul comunei, economist Mariana Gâju, personalităţi ale Armatei Române. Este vorba despre generalii Constantin Zeca, Constantin Gheorghe, Zamfir Petre, Oscar Beneş, Vasile Hermeneanu, Gheorghe Zah şi comandorul de aviaţie George Roiu.

„Această zi reprezintă cel mai înălţător moment din istoria poporului nostru“

„Ne-am reunit pentru a da cinstea cuvenită unuia dintre momentele importante ale istoriei noastre: crearea statului naţional unitar român. Această zi reprezintă cel mai înălţător moment din istoria poporului nostru. Să-i învăţăm pe copiii noştri să iubească româneşte la fel ca noi! Vrem ca la Cumpăna să arătăm că ne respectăm înaintaşii! Vrem ca urmaşii noştri să fie buni români“, a declarat, în cadrul evenimentului, primarul comunei Cumpăna, ec. Mariana Gâju.

Veteranii de război, cinstiţi la Cumpăna

Evenimentul a fost urmat de premierea veteranilor de război din localitate. Potrivit primarului, în comuna Cumpăna mai sunt doi veterani de război în viaţă, desemnaţi în anul 2002, de Consiliul Local, cetăţeni de onoare. „Din 19, mai sunt doi în viaţă. Timpul i-a secerat pe fiecare. La 96 şi 92 de ani, Ion Ceapă şi Gheorghe Crăciun sunt cei doi veterani pe care noi îi avem în viaţă“, a declarat şefa autorităţii publice locale de la Cumpăna, ec. Mariana Gâju.
 
 „La invitaţia doamnei primar, am depus o coroană de flori la monumentul dedicat celor care s-au jertfit pentru această ţară. România Mare a fost la 1 decembrie 1918. Să dea Dumnezeu să nu treacă ani până când o să sărbătorim ziua României Mari. Este dorinţa noastră de zi cu zi ca România să se reîntregească“, a afirmat contraamiralul în rezervă Zamfir Petre, supravieţuitor al celui de-al Doilea Război Mondial.
 
Manifestarea a continuat cu două defilări, în cinstea Zilei Naţionale a României, efectuate de militari ai Unităţii Militare de la Topraisar - UM 01375, coordonaţi de generalul Adrian Soci şi de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis“ Constanţa, conduşi de colonelul Mircea Seceleanu.
 
La finalul ceremoniei, primarul Mariana Gâju a depus o coroană de flori la Monumentul Eroilor, alături de viceprimarul comunei, Florin Neagu, acelaşi gest fiind repetat de reprezentanţi ai Consiliului Local Cumpăna.
 
Alexandru Vlădescu este student al Facultăţii de Litere, specializarea Jurnalism, Universitatea „Ovidius“ Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Tulcea Elevii de la Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” din Babadag vor primi, zilnic, pachete alimentare de la SC Complex Anelis SRL (DOCUMENT)

19 Apr 2024 381

Declarații de avere Constanța Sorin - Daniel Nicolae, secretar general la Primăria Cumpăna, averea și interesele (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 508

Primăria Cumpăna, județul Constanța, demarează proiectul „Consolidare, Extindere, Modernizare, clădire corp A – Liceul Tehnologic Nicolae Dumitrescu, Cumpăna”

09 Apr 2024 546

Primăria Murfatlar, din județul Constanța, a bătut palma cu Happy Look Star SRL, pentru lucrări de arhitectură peisagistica a parcurilor! (DOCUMENT)

05 Apr 2024 1554

Primăria Constanța cumpără ședințe practice de tragere cu armament în poligon! Iată de la cine

31 Mar 2024 556

Primăria Cumpăna, județul Constanța, dezvoltă un parc industrial în zona de vest

27 Mar 2024 671

Primăria Comunei Cumpăna închiriază un spațiu cu destinaţia desfăşurării unor activităţi medicale

23 Mar 2024 605

Cumpărări directe Primăria Constanța cumpără servicii poștale (DOCUMENT)

23 Mar 2024 522

Cumpărări directe O firmă, controlată de Constantin Emilian Calotă, consilier local la Sectorul 2 București, a semnat un nou contract cu Primăria Constanța (DOCUMENT)

16 Mar 2024 746

Locuri de muncă Constanța Primăria comunei Cumpăna angajează îngrijitor copii. Detalii

15 Mar 2024 713

Locuri de muncă Constanța Primăria Cumpăna angajează. Detalii

15 Mar 2024 868

Constanța Continuă lucrările la Centrul Civic din comuna Cumpăna

14 Mar 2024 846

Eveniment de gală la Restaurant Zorile Primăria Cumpăna organizează o petrecere dedicată femeilor din localitate! (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Mar 2024 935

Știri Constanța Parteneriatul ”Cumpăna Verde” debutează cu activități de plantare puieți de copaci la Cumpăna (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 625

Asfalt Dobrogea SRL a bătut palma cu Primăria Cumpăna. O parcare nouă va fi executată în zona blocurilor ANL (DOCUMENT)

29 Feb 2024 696