Editorial Despre cum viaţa bate filmul sau Van Damme schimbându-i pamperşii lui Schwarzenegger

Mă uit la emisiunile de ştiri şi mă minunez. Deschid ziarele şi rămân stupefiată. Citesc pe Internet şi tot îmi vine să mă ciupesc pentru că nu pot să cred. Unele basme chiar se adeveresc, poveşti pe care le vedem doar în filme se întâmplă acum aievea. Până la urmă, şi cărţile sunt inspirate din realitate, dar nu credeam că realitatea îşi va face loc în atât de scurtă vreme în noianul de realităţi ce par desprinse din filmele americane, acaparând scena politică. Să facem un exerciţiu de imaginaţie: Prinţul William al Marii Britanii ajunge pe tron, iar fratele său, Harry, este implicat într-un proces de corupţie care riscă să ameninţe inclusiv statutul fratelui său. Sau pe guvernatorul statului California, Arnold Schwarzenegger, care dintr-un pachet de doi metri de muşchi ar putea ajunge pipernicit, mistuit de păcate, ascunzându-se într-un spital din... să zicem România.
Ce scenarii, ce filme, ce acţiune, ce urmărire ca în filme, cu servicii secrete implicate, agenţi FBI sau ai Scotland Yard scotocind în toate cotloanele, făcând anchete peste anchete, analizând la microscop probe, interogând suspecţi şi adunând dovezi din declaraţiile surselor cele mai neaşteptate.
Dar să lăsăm scenariile deoparte, căci cine ştie unde se poate ajunge, mai ales că am văzut de multe ori cum viaţa bate filmul. Totuşi, refuz să mi-l imaginez pe Schwarzenegger neputincios, iar pe Van Damme schimbându-i pamperşii. Refuz să cred că un guvernator al unui stat american, care reprezintă autoritatea statului în teritoriu, care impune o anumită prestanţă, un anumit respect, ar putea ajunge istovit, stors de putere şi de orice urmă de demnitate.
Bag de seamă că nu America lui Schwarzenegger este ţara tuturor posibilităţilor, ci România noastră, mult mai mică, mult mai puţin vizibilă celorlalte naţiuni. Poveşti precum „Prinţ şi Cerşetor“ au devenit realitate între graniţele „peştelui“ Europei, de poveşti ca „Frumoasa şi Bestia“ sunt pline ziarele de scandal, iar acum probabil că asistăm la înfăptuirea poveştii „Ocolul Pământului în 80 de zile“. Doar că Phileas Fogg ar putea să nu revină în locul de unde a plecat...

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Năvodari Luptătorul Fabian Jipeanu, de la joaca de-a Van Damme la aurul mondial. De trei ori pe locul întâi în Ungaria!

19 Oct 2022 2855

Jean-Claude Van Damme, acuzat de hărțuire sexuală de o belgiancă

23 Apr 2022 1799

Revista presei locale

26 Jun 2019 2258

Suspecți de trafic de persoane și proxenetism reținuți de procurorii DIICOT. Cum erau seduse victimele de membrii grupării infracționale (video)

12 Sep 2018 4006

A devenit cunoscută după ce a jucat cu Jean-Claude Van Damme O actriţă a ajuns pe patul de spital! (galerie foto)

19 Jun 2015 2064

Accident pe strada Th. Burada O actriță, care a jucat cu Jean-Claude Van Damme, a ajuns la spital

18 Jun 2015 2515

Jean-Claude Van Damme, Ben Stiller şi Catherine Zeta-Jone - actori de top în filmele săptămânii la Prima TV

15 Jun 2015 2443

Tatăl şi fratele mai mare sunt luptători La doi ani, Fabian Mateo Jipeanu se joacă la Năvodari de-a Van Damme (galerie foto)

04 Dec 2014 5326

I se spune „Duracell“ Puiul farist Alexandru Sandea face Kempo K-1 cu Samir Regep (galerie foto)

02 Oct 2014 4422

Tizul lui Jean-Claude Van Damme e fotbalist la Liga a V-a Vandam Ganete joacă mijlocaş la Viitorul Cuza Vodă (galerie foto)

16 Sep 2014 5570

„Mic şi rău“, Nicolae Constantin e triplu campion Van Damme are concurenţă la Constanţa de la un puşti de opt ani (galerie foto)

11 Aug 2014 4987

Luptătorul Alexandru Almaghe caută gloria în Olanda Van Damme de Constanţa se pregăteşte cu antrenorul lui Badr Hari (galerie foto)

11 Jul 2014 8172

Şi-au trimis în lumea viselor adversarii Dublu impact cu gemenii Alin şi Costin Mincu, din Constanţa (galerie foto)

25 Jun 2014 7681

Gemeni devastatori în ring Luptătorul Alin Mincu, din Constanţa, lovitură à la Van Damme, la Superkombat (galerie foto+video)

23 Jun 2014 6184