Editorial Fair play în stil românesc

Dubla măsură continuă să primeze în relaţia - total incorectă - dintre statul roman şi contribuabil. Capitalismul tipic românesc nu mai oferă oamenilor locuri de muncă, nu oferă salarii care să le asigure măcar traiul decent de zi cu zi, nu impune instituţiilor statului să-şi respecte, în termen, îndatoririle către contribuabili şi nici nu presupune penalităţi pentru aceste instituţii în cazul în care, spre exemplu, nu returnează la timp TVA, sau întârzie plata pensiilor, sau…
 
Recent, o măsură valabilă de anul trecut a revenit în atenţia autorităţilor abilitate să acţioneze. Concret, cetăţenii care nu-şi vor achita la timp facturile la încălzire şi gunoi riscă să fie executaţi silit mai uşor, deoarece nu mai e nevoie de acţionarea în justiţie a clienţilor rău-platnici. Până acum, această măsură se aplica în cazul facturilor de apă şi canalizare, iar acum a fost extinsă şi pentru serviciile de salubritate şi furnizarea căldurii în sistem centralizat. În fapt, prevederea stabileşte că „factura emisă pentru serviciile de utilităţi publice constituie titlu executoriu“. Astfel, persoanele care nu-şi achită la timp facturile pentru aceste servicii vor putea fi executate silit fără să se mai ajungă în instanţă. Prevederea este inclusă în Legea nr. 225/2016 pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, care a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 942, din 23 noiembrie 2016, şi a intrat în vigoare.
 
O altă modificare vizează faptul că facturile vor trebui achitate în cel mult 15 zile calendaristice de la emitere, şi nu de la primire, cum se întâmpla până în prezent. Aşadar, noile reguli au ca efect o dublă reducere a termenului de scadenţă: acesta se va calcula în zile calendaristice, nu în zile lucrătoare, şi va curge efectiv de la data emiterii facturii, nu de la data primirii.
 
Totul se petrece în contextul în care românii nu au siguranţa locului de muncă, nu au siguranţa plăţii veniturilor de către angajator la timp, nu au salarii care să le acopere, cel puţin, valoarea facturilor lunare pe care le au de achitat… Şi atunci… ce simplu este să impui sancţiuni drastice fără a oferi contribuabililor nimic cert… Cât de simplu este să foloseşti dubla măsură într-o relaţie inegală… Unde este fair play-ul în relaţia stat-contribuabil?

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Municipiul Constanța cere suspendarea executării silite ce a fost demarată de o companie privată! Cine execută primăria

24 Mar 2023 1639

Probleme cu exectarea silită, pentru fostul președinte CJC Nicușor Constantinescu. Apelul, perimat – spune Tribunalul Constanța!

10 Sep 2022 1874

Vagoane de marfă ale Societății Naționale de Transport Feroviar de marfă CFR Marfă SA, scoase la licitație la Constanța (DOCUMENT)

14 Jul 2022 1786

Nicușor Constantinescu, fostul șef al CJC, nu s-a prezentat la procesul legat de executarea silită

04 Feb 2022 1883

Mai multe bunuri ale SC Granex SRL Constanța, scoase la licitație. Cine poate participa și cu ce sume pot fi achiziționate (GALERIE FOTO + DOCUMENTE)

15 Dec 2021 2481

Nicușor Constantinescu, fostul șef al Consiliului Județean Constanța, probleme cu executarea silită

11 Dec 2021 2671

Executarea silită a Municipiului Constanța, pe masa Curții de Apel! Când se dă verdictul. Miza e de aproape 3 milioane de euro!

30 Nov 2021 1696

Municipiul Constanța, executat silit pentru peste 2,8 milioane de euro! Cine vrea banii

17 Nov 2021 6391

Simona Halep, termen la Tribunalul Constanța! Campioana și-a anulat executarea silită, în primă instanță

09 Jul 2021 9108

ANAF nu se lasă! A contestat decizia primei instanțe prin care se anulează executarea silită a Simonei Halep

17 Apr 2021 2623

O nouă rundă din meciul Decebal Făgădău- ANAF se “joacă” astăzi la Tribunalul Constanța

27 Aug 2020 2413

Nava Queen Hind, eșuată în Portul Midia, scoasă la vânzare de executorul judecătoresc. Care este prețul de pornire (document)

26 Jun 2020 3980

Primăria Constanța suspendă măsurile de executare silită și amână achitarea pentru obligațiile fiscale datorate bugetului local

28 Mar 2020 1740

Liceul Teoretic „Callatis“, executat silit. Conturile sunt poprite. Cine vrea banii şi ce reprezintă datoria. Declaraţiile autorităţilor

14 Feb 2020 5014

Licitaţiile lunii octombrie la ANAF Constanţa. Iată ce puteţi cumpăra cu bani puţini!

22 Sep 2018 6506