Editorial Programul speranţelor deşarte!?

Aprobarea unor proiecte ce vor fi implementate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) a generat speranţe, se pare, deşarte, atât primarilor, cât şi comunităţilor pe care le conduc.
 
În urma discuţiilor purtate cu mai mulţi primari din judeţ despre proiectele care le-au fost aprobate prin PNDL, am constatat că există numeroase nemulţumiri. Oamenii se aşteaptă ca lucrurile să se petreacă mai repede, iar rezultatul să aducă beneficii comunităţilor respective. Numai că, deocamdată, cu toţii au parte doar de speranţe deşarte.
 
În primul rând, unele dintre proiectele depuse de primari nu au fost aprobate, deci nu vor fi puse în practică, bugetele locale nepermiţând implementarea lor. Apoi, deşi au proiecte aprobate spre finanţare prin PNDL, unii primari s-au trezit că trebuie să trimită la minister documente suplimentare pe lângă ceea ce depuseseră. Aşa se face că, de la elaborarea unui proiect şi până la transpunerea lui în fapte, sunt foarte mulţi paşi de urmat. Termenele anunţate iniţial pentru evaluarea şi aprobarea proiectelor au fost întârziate, obţinerea unor avize cu dificultate generează alte întârzieri, iar după organizarea licitaţiilor pentru desemnarea constructorilor intervine perioada pentru depunerea şi soluţionarea eventualelor contestaţii.
 
Desigur, mai apare un aspect care nu trebuie ignorat: cât de serioasă este firma ce va fi desemnată câştigătoare, atât timp cât, de-a lungul timpului, s-a confirmat faptul că unele proiecte au fost întârziate, s-au pierdut finanţări europene sau implementarea proiectului a fost făcută defectuos, cu toate că beneficiarii au făcut recepţia lucrărilor. Aici mai apare un semn de întrebare. Când va începe finanţarea efectivă a acestor proiecte?
 
Nemulţumirea primarilor cu privire la PNDL este generată şi de faptul că unele proiecte importante pentru comunitate nu au fost aprobate, deşi elaborarea lor presupune realizarea, în prealabil, a studiilor de fezabilitate pentru care se fac eforturi financiare substanţiale ce sunt suportate din bugetele locale şi aşa sărace. Primarii reclamă adesea că, deşi le-au fost respinse proiectele, ei nu au o imagine exactă a modului în care acestea sunt evaluate la minister şi nu le-au fost prezentate criteriile pe baza cărora sunt sau nu aprobate spre finanţare. Asta în contextul în care primarii nu ştiu din timp care este calendarul exact al depunerii proiectelor şi, adesea, se bazează pe informaţii obţinute pe surse privind deschiderea axelor de finanţare. Totul în condiţiile în care un proiect nu se poate realiza bătând din palme şi implică sume importante, pe care administraţiile publice locale le investesc şi le pierd dacă proiectul este respins.
 
Proiectele pe PNDL au fost depuse încă din luna martie, abia în iulie s-a aflat care dintre ele au fost aprobate spre finanţare, până pe 30 noiembrie trebuie depuse în print şi în format electronic la Ministerul Dezvoltării, iar banii pentru demararea lor nu se ştie când vor fi alocaţi. Aşadar... avem de-a face cu o nouă speranţă deşartă dată primarilor şi comunităţilor pe care le păstoresc.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Timpul nu mai are răbdare cu oamenii

27 Mar 2024 288

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 674

Constanța Scriitoarea Aurelia Lăpușan, despre lansarea volumului „Flori de busuioc” (GALERIE FOTO)

23 Mar 2024 379

Editorial Constanța, orașul sensurilor unice... fără sens

22 Mar 2024 712

LIVE TEXT+VIDEO Eveniment editorial la Biblioteca Județeană Constanța Volumul „Enciclopedie. Centenarul Războiului de Întregire și al Marii Uniri (2014-2020)” (FOTO)

22 Mar 2024 545

LIVE VIDEO+TEXT Romanul „Flori de busuioc” al Aureliei Lăpușan, lansat la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Mar 2024 788

Universitatea Ovidius Constanța Lansarea volumului „Conciones Latinae Muldavo”, editat de acad. Gheorghe Chivu și prof. univ. dr. habil. Florentina Nicolae

20 Mar 2024 424

Cea mai recentă apariție editorială a lui Constantin Cheramidoglu „Arhive dobrogene”, un volum de documente care își propune să aducă la cunoaștere istoria Dobrogei

19 Mar 2024 674

Editorial Cui îi trebuie BAC-ul?!

17 Mar 2024 872

Editorial Rețelele de socializare, terenuri fertile pentru dezinformare și propagandă, în contextul viitoarelor alegeri

15 Mar 2024 606

Editorial Momentul cel mai frumos

13 Mar 2024 571

Editorial Pentru o minte bogată și o inimă deschisă. Importanța delectării în lectură

10 Mar 2024 621

Editorial Femeia, eterna poveste

08 Mar 2024 642

LIVE TEXT Constantin Cheramidoglu își lansează noul volum la Biblioteca Județeană Constanța (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 602

Editorial. Simona Halep se poate întoarce pe teren „Binele și adevărul înving mereu” - sintagma de basm transpusă în realitate

06 Mar 2024 699