Fără bani de sărbători Moş Crăciun, mai sărac pentru administraţia publică locală din Lipniţa

Situată în extremitatea sudică a judeţului, comuna Lipniţa nu se poate mândri că este una dintre localităţile cel mai bine dotate din punct de vedere... financiar. Locuitorii şi-ar dori să aibă măcar în luna cadourilor o localitate îmbrăcată în lumină de sărbătoare, însă bugetul local este prea strâmtorat „şi pentru a cumpăra un brad de Crăciun“, după cum spune primarul Florin Onescu. „Bugetul comunei a intrat de tot la apă şi, din păcate, cred că nu vom avea resurse nici măcar pentru a le face câteva daruri copiilor înainte de Crăciun, aşa cum am făcut în fiecare an. Am avea nevoie de aproximativ 30.000 de lei, bani pe care nu cred că vom reuşi să îi adunăm, pentru că locuitorii noştri nu sunt printre cei mai bogaţi locuitori din judeţ“, a continuat primarul.

Potrivit reprezentantului administraţiei publice locale, în comună studiază aproximativ 500 de copii în cadrul instituţiilor de învăţământ. Cu toate acestea, primarul Florin Onescu este optimist şi speră ca măcar anul 2015 să fie unul mai bun din punct de vedere financiar. „Nu am pus datele pe hârtie, nu am făcut calcule sau prospecţiuni, este probabil mai mult o dorinţă şi o speranţă a mea ca anul viitor să fie mai bun, să avem la dispoziţie mai mulţi bani, să punem în aplicare proiectele de infrastructură pe care le avem, mai ales cele privind asfaltarea, care este cea mai arzătoare problemă cu care ne confruntăm“, a explicat primarul Florin Onescu.

Potrivit şefului administraţiei publice locale de la Lipniţa, în localitate este necesară asfaltarea a 10 kilometri de străzi interioare, la care se adaugă drumul dintre Lipniţa şi satul Cuiugiuc, pe o suprafaţă de aproape şase kilometri. „Doar dacă bugetul pentru 2015 ar fi mai mare de patru milioane, cât am avut anul acesta, am putea resuscita investiţiile din comună. Altfel, ne vom chinui ca şi anul acesta să menţinem pe linia de plutire funcţionarea instituţiei. Nu mi se pare deloc normal, dar nici prea nu avem cum să schimbăm lucrurile la acest moment“, a mai spus primarul Florin Onescu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Afaceri Constanța Două terenuri din comuna Lipnița sunt scoase la vânzare. Când are loc licitația

18 Apr 2024 394

Cumpărări directe Constanța Lucrări de întreținere pe două străzi din comuna Lipnița (DOCUMENT)

07 Mar 2024 1043

Licitații Constanța Primăria Lipnița a alocat peste 1,2 milioane de lei pentru pietruirea drumurilor din satele Coslugea și Carvăn (DOCUMENT)

07 Mar 2024 547

Primăria Lipnița, județul Constanța, undă verde pentru înființarea sistemului de canalizare

22 Feb 2024 655

Minor, de 15 ani, a condus un motocross, în comuna Lipnița, județul Constanța

04 Feb 2024 822

Ședință Consiliul Județean Constanța „Casa Bulgăreasca” din Lipnița va fi dată în administrare către Centrul Cultural Județean Constanta Teodor T. Burada

29 Jan 2024 734

Primăria Lipnița, județul Constanța închiriază un teren. Ce suprafață are și unde este situat

21 Jan 2024 644

A fost semnat contractul de execuție a lucrărilor pentru proiectul de reabilitare a școlii din localitatea Canlia, comuna Lipnița

16 Jan 2024 793

Licitații Constanța Daca Construct SRL și Eli & Den Trading SRL reabilitează școala din Canlia, comuna constănțeană Lipnița (DOCUMENT)

14 Jan 2024 969

Licitații Constanța Consiliul Județean cumpără servicii pentru evaluarea unor imobile aflate în administrare

06 Oct 2023 881

Licitații Constanța Comuna Lipnița caută firmă pentru lucrările de reabilitare la Școala din Canlia (DOCUMENT)

10 Sep 2023 983

Unde verde de la APM pentru înființarea sistemului de alimentare în două dintre satele comunei Lipnița

06 Jun 2023 1037

Comuna Lipnița din județul Constanța a obținut finanțare prin PNRR pentru dotarea a patru școli

02 Jun 2023 1104

Proiect depus la Mediu de Primăria Lipnița

15 Feb 2023 1293

Primăria Lipnița a depus un proiect la APM Constanța cu privire la drumurile comunale din Constanța. Iată de ce

08 Nov 2022 1334