Investiţie de 1,8 milioane de lei, la Lumina Peste câteva zile, elevii vor avea acces în noul corp de şcoală



Încă de anul trecut, Primăria şi Consiliul Local Lumina au demarat lucrările unui proiect foarte important privind extinderea şi reabilitarea sediului şcolii generale. Pentru că Lumina este în continuă schimbare, numărul locuitorilor fiind în creştere, sălile de curs s-au dovedit a fi insuficiente pentru a acoperi necesarul de locuri. Deşi lucrările ar fi trebuit terminate la sfârşitul lunii iunie, termenul a fost puţin devansat.
 
Mai exact, conform spuselor primarului, aproximativ 96% din ceea ce înseamnă investiţia pentru extinderea şcolii este gata. „În prima zi a noului an şcolar, am inaugurat noul corp de clădire al şcolii. Mai exact, am inaugurat clădirea, exteriorul, dacă putem spune. Momentan, încă se fac mici retuşuri la interior, aşteptăm să fie montat şi mobilierul, iar în câteva zile, elevii se vor putea muta în noile săli de clasă“, a declarat primarul Dumitru Chiru.
 
Potrivit şefului administraţiei publice locale de la Lumina, lucrările au costat aproximativ 1,8 milioane de lei, însă Primăria a suportat doar cofinanţarea de 2%, restul banilor provenind de la bugetul de stat, prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. „Trebuia ca la sfârşitul lui iunie să fie gata lucrarea, dar, pentru că în iarnă am oprit lucrările din cauza vremii, am mărit termenul de predare a acestora. Nu mai este foarte mult de făcut, dar vrem ca totul să fie perfect pus la punct, de aceea nu ne-am grăbit să prindem inaugurarea la începutul anului şcolar. Mai încet, dar mai bine“, a explicat primarul Dumitru Chiru.

În total, clădirea este dotată cu opt noi săli de studiu, astfel încât şcoala din comună să poată fi comparată cu una de la oraş. „Dintre cele opt săli, şase sunt săli de clasă propriu-zise şi două, laboratoare de studiu“, a precizat gospodarul-şef. El a mai spus că, la începutul acestui an şcolar, 930 de elevi sunt la şcoala generală, 280 de prichindei, la grădiniţe, la care se adaugă 300 de şcolari şi preşcolari de la Sibioara şi Oituz. „Deşi avem loc pentru absolut toţi elevii în instituţiile de învăţământ, ei sunt nevoiţi să înveţe în două schimburi, ceea ce ar putea crea un oarecare disconfort, dar nu avem alte posibilităţi“, a explicat primarul Dumitru Chiru.

Biserică nouă, din colectă

În altă ordine de idei, alesul local a declarat că, în prezent, se derulează şi lucrările de la noua biserică din sat, care se construieşte în curtea vechiului lăcaş de cult. „Pentru că nu puteam să dărâmăm o casă a Domnului, în imediata apropiere, în curtea bisericii, se ridică noul lăcaş de rugăciune. De fapt, acesta se construieşte chiar lipit de vechea biserică. Construcţia este edificată din sponsorizările oamenilor, dar noi, Primăria şi Consiliul Local, am alocat 40.000 de lei pentru achiziţionarea fierului din armătură“, a ţinut să precizeze gospodarul-şef de la Lumina. „Fiind lucrări de amploare, biserica va fi gata în următorii doi-trei ani. În prezent, se ridică zidurile din cărămidă“, a precizat primarul Dumitru Chiru.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Primăria Lumina, contract cu o firmă din Satu Mare pentru mobilier școlar! Contract de peste 140.000 de euro, finanțat prin PNRR (DOCUMENT)

13 Apr 2024 495

Licitații Constanța Primăria Lumina caută firmă care să tundă iarba din Lumina, Oituz și Sibioara. Pune la bătaie peste 180.000 de euro (DOCUMENT)

11 Apr 2024 489

​Cumpărări directe Constanța Primăria Lumina, licitație pentru servicii de măturat străzi. Iată care este firma câștigătoare (DOCUMENT)

08 Apr 2024 1075

Primăria comunei Lumina, județul Constanța, contract cu o firmă din Constanța. Ce servicii vor fi furnizate (DOCUMENT)

06 Apr 2024 592

Constanța Ce societate se ocupă de proiectarea parcării din zona Primăriei comunei Lumina (DOCUMENT)

06 Apr 2024 670

Afaceri Constanța Primăria Lumina a închiriat mai multe terenuri către persoane fizice și juridice

05 Apr 2024 1631

Primăria Lumina, județul Constanța, a cumpărat eurocontainere. Vezi ce sumă a cheltuit (DOCUMENT)

02 Apr 2024 597

Ora pământului, marcată la Constanța

22 Mar 2024 887

Licitații Constanța Draft Construct SRL, contract de circa 200.000 de euro cu Primăria Lumina, pentru Clubul de Vară (DOCUMENT)

22 Mar 2024 726

Cumpărări directe Constanța Sediul administrativ al Primăriei Lumina, reabilitat de IDNA SRL (DOCUMENT)

10 Mar 2024 551

Primăria Lumina, județul Constanța, un nou contract cu firma Solar Center SRL

06 Mar 2024 544

Cumpărări directe Constanța Primăria Lumina a contractat servicii de întreținere Parc și anumite spații verzi (DOCUMENT)

05 Mar 2024 924

Cumpărări directe Constanța O firmă din Galați va realiza un Sistem Informatic Geografic ce integrează componentele PUG al comunei Lumina (DOCUMENTE)

03 Mar 2024 594

Primăria Lumina, județul Constanța, contract cu o firmă din Galați. Iată ce achiziționează

03 Mar 2024 671

ZIUA LIVE Stelian Ion despre o posibilă candidatură la Primăria Constanța - „Cred că este o mare șansă să scăpăm de Vergil Chițac la Constanța“ (VIDEO)

22 Feb 2024 641