Ziua in judet

Investiţii în educaţie Catalogul electronic ar putea fi introdus în şcolile din comuna Mihail Kogălniceanu

Evoluţia unei comunităţi este asigurată de nivelul de educaţie al populaţiei. Tocmai de aceea, reprezentanţii autorităţii locale din comuna constănţeană Mihail Kogălniceanu continuă să investească în unităţile de învăţământ preuniversitar pe care le administrează.
 

Pentru cei mai mici locuitori ai comunei Mihail Kogălniceanu, primarul Ancuţa Daniela Belu a elaborat şi va implementa mai multe proiecte ce vizează construirea unor grădiniţe. „Vom construi o a doua grădiniţă cu program prelungit, în localitatea Mihail Kogălniceanu, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, pentru că acum suntem în licitaţie pentru ridicarea altei grădiniţe, pe fonduri europene, pe Măsura 7.2. În toamna aceasta nu cred că vom reuşi, dar din toamna viitoare, Mihail Kogălniceanu va avea două grădiniţe cu program prelungit“, a declarat, pentru ZIUA în judeţ, Ancuţa Daniela Belu.
 
Pentru grădiniţa ce va fi ridicată prin PNDL, Ministerul Dezvoltării va aloca suma de 1.871.742 de lei. Imobilul va fi construit în comună, în spatele Primăriei, foarte aproape de o grădiniţă pe care autorităţile locale vor să o relocheze. „Cealaltă grădiniţă va funcţiona în spatele restaurantului Luceafărul şi sperăm ca astfel să răspundem cererilor numeroase venite din partea părinţilor. Avem solicitări tot mai multe, pentru că înfiinţarea after school-ului a fost un real succes. Deja numărul de înscrieri de la grupa zero a fost depăşit, nu vom mai putea onora toate cererile anul acesta. În schimb, promitem părinţilor că grădiniţa care va rămâne prin relocare o vom transforma într-un alt after school. Acesta se va realiza, cel mai probabil, cu bani de la bugetul local şi va avea cel puţin două clase. Centrul va deveni funcţional odată cu deschiderea noii grădiniţe cu program prelungit“, a anunţat primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Ancuţa Daniela Belu.
 
Pentru cealaltă grădiniţă, care se va construi din fonduri europene nerambursabile, Primăria Mihail Kogălniceanu are deja semnat contractul, iar în această perioadă sunt în procedură de organizare a licitaţiei pentru încredinţarea lucrării. „Lucrările la acest obiectiv cred că vor demara în acest an, însă vor fi definitivate anul viitor, urmând ca grădiniţa să fie activă din anul şcolar 2018-2019“, a ţinut să precizeze Ancuţa Daniela Belu.

Surpriză pentru elevi şi părinţi 

Desigur, nici elevii nu au fost omişi din planurile administraţiei publice locale. Cu toate că, de ani buni, se tot vorbeşte despre implementarea în unităţile de învăţământ preuniversitar a catalogului electronic, la nivelul judeţului Constanţa probabil că există în cel mult două şcoli... şi acestea din municipiul Constanţa.
 
Vă vine să credeţi sau nu, la Mihail Kogălniceanu catalogul electronic ar putea să fie funcţional chiar din anul şcolar 2017-2018. „Am o surpriză pentru elevi şi părinţi, deopotrivă. Din toamnă cred că vom implementa catalogul electronic. Cu părinţii nu am discutat, dar cu cadrele didactice ne-am consultat. Aştept să văd un deviz estimativ al implementării acestuia, deoarece va trebui să dotăm toate cadrele didactice cu tablete. Vom face o şedinţă cu Comitetul de părinţi, deşi refuz să cred că ei vor respinge această iniţiativă. Sunt convinsă că fiecare va dori să afle, în timp real, pe baza unui cod individualizat, ce note sau absenţe au copiii, datele fiind confidenţiale“, a conchis primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Ancuţa Daniela Belu.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Constanța. Cum s-a produs accidentul de aseară, din Mihail Kolgălniceanu. O femeie a murit

17 Feb 2018 869

Imagini de la evenimentAccident rutier grav în Mihail Kogălniceanu, județul Constanța. Un pieton decapitat (galerie foto+video)

16 Feb 2018 10989

Ministrul Apărării Naționale O nouă bază aeriană va fi construită la Mihail Kogălniceanu, în județul Constanța

16 Feb 2018 739

Imagini de la eveniment Accident rutier la ieșirea din Ovidiu. Două victime (galerie foto + video)

11 Feb 2018 5674

SN Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța SA organizează concurs

07 Feb 2018 398

Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu a atribuit un contract de reparații. Care este firma câștigătoare (document)

31 Jan 2018 781

Căminul Cultural din Mihail Kogălniceanu susţine talentul copiilor şi al tinerilor

25 Jan 2018 445

UPDATE. Accident rutier pe DN22 Tulcea-Constanța. Doi cai dezlegați au intrat pe șosea. Unul dintre animale lovit mortal de o mașină (galerie foto)

23 Jan 2018 2392

Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța angajează

23 Jan 2018 1918

Cine sunt noii membri provizorii ai CA-ului SN Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu SA şi ce remuneraţii vor primi

18 Jan 2018 1510

Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu este deschis operării aeronavelor în condiţii de iarnă (galerie foto)

16 Jan 2018 454

Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa a anunţat bilanţul anului 2017. Ce curse aeriene vor fi în acest an

12 Jan 2018 1219

UPDATE. Accident rutier în sensul giratoriu de la Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu, județul Constanța. Intervine Ambulanța (galerie foto + video)

08 Jan 2018 1271

Tradiția continuă în comuna Mihail Kogălniceanu Botezul cailor, o paradă de forță, eleganță și frumusețe

07 Jan 2018 904

Avion cu 98 de pasageri la bord, aterizat la Constanţa din cauza ceţii

02 Jan 2018 1193

Se caută un inspector pentru Primăria Mihail Kogălniceanu

29 Dec 2017 921

Post vacant la Liceul Teoretic ”Mihail Kogălniceanu”. Când va avea loc concursul

28 Dec 2017 729

Concurs de angajare la Primăria comunei Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa. Cine poate participa

27 Dec 2017 1225

Liceul Teoretic ”Mihail Kogălniceanu” scoate la concurs două posturi vacante. Când are loc înscrierea

25 Dec 2017 799

Cadouri pentru copii nevoiași din Constanța. Printre cei care au împărțit darurile, sportivi de la CS Phoenix și militari americani de la Mihail Kogălniceanu

23 Dec 2017 1040

Doi ochi albaştri (galerie foto)

23 Dec 2017 1975

UPDATE. Imagini de la eveniment. Accident rutier la ieșire din Ovidiu. Mai multe persoane rănite, printre care și un bebeluș de șase luni. Intervine elicopterul SMURD (galerie foto+video)

21 Dec 2017 5143

Imagini de la evenimentAccident rutier în apropiere de comuna Mihail Kogălniceanu. O mașină s-a răsturnat după ce a intrat în coliziune cu un mistreț. O victimă (galerie foto + video)

14 Dec 2017 2420

În cadrul unui spectacol de Crăciun La Mihail Kogălniceanu, performanţa, statornicia şi curajul sunt răsplătite cu premii (galerie foto)

14 Dec 2017 672

„Şi-a dorit foarte mult să câştige“ Maria Butcaru, din Mihail Kogălniceanu, campioană a Suediei la Taekwondo (galerie foto)

12 Dec 2017 9870

Traficul rutier din județul Constanța afectat de mai multe transporturi agabaritice. Pe ce rută vor circula acestea

05 Dec 2017 308

Alliance Auto Development SRL şi Aeroportul Mihail Kogălniceanu din Constanţa au bătut palma. Ce va furniza societatea

30 Nov 2017 838

Al optulea succes consecutiv! CSC Mihail Kogălniceanu a cucerit pentru a zecea oară Cupa României la Taekwondo WT (galerie foto)

22 Nov 2017 2310

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul dr. Mariana Păvăloiu, istoric, Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ - Mihail Kogălniceanu şi Dobrogea

20 Nov 2017 1009

1890 Mihail Kogalniceanu

19 Nov 2017 74

UPDATE Judeţul Constanţa. Rezultatele din etapa a 15-a a Ligii a 4-a

19 Nov 2017 1322

Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu va achiziționa autovehicule de la Tiriac Auto SRL. Ce valoare are contractul (document)

18 Nov 2017 1802

Tânar dispărut din Mihail Kogălniceanu. Poliţiştii îl caută

17 Nov 2017 1580

Județul Constanța. O casă din localitatea Mihail Kogălniceanu a fost cuprinsă de flăcări. Pompierii chemați în ajutor

16 Nov 2017 844

Denisa Gheondea, Ştefania Popa şi Cosmin Alexandru, de la CSC Mihail Kogălniceanu, argint la Balcaniada de Taekwondo (galerie foto)

16 Nov 2017 1816

Cei doi tineri, care au murit în teribilul accident de pe DN2A au fost înmormântați la Năvodari. Plănuiau să se căsătorească

15 Nov 2017 4724

Şoferul care ar fi provocat teribilul accident de duminică dintre Ovidiu şi Mihail Kogălniceanu va fi condus astăzi pe ultimul drum

14 Nov 2017 5105

Mihail Kogalniceanu

12 Nov 2017 336

Un document semnat Mihail Kogalniceanu

12 Nov 2017 413

Cei doi tineri decedați în teribilul accident dintre Ovidiu și Mihail Kogălniceanu urmau să se căsătorească. S-au logodit în urmă cu trei luni

12 Nov 2017 16993

Cu banii de la CJC Primăria Mihail Kogălniceanu va putea realiza doar două studii de fezabilitate (galerie foto)

09 Nov 2017 1568

Aeroportul Mihail Kogălniceanu din județul Constanța primește gaze naturale de la o societate din Vaslui. Ce valoare are contractul (document)

07 Nov 2017 1360

Se oprește apa în localitățile Mihail Kogălniceanu și Oituz pentru efectuarea unor lucări

06 Nov 2017 321

Se modifică zborurile de pe Aeroportul Internaţional “Mihail Kogălniceanu”. Iată noul orar!

30 Oct 2017 3146

Parcul auto al Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu, reînnoit (document)

30 Oct 2017 1182

#scrieDobrogea „Cheia mântuirii noastre este drumul Dunării spre Marea largă deschisă tuturor.“ Mihail Kogălniceanu și Dobrogea românească (galerie foto)

30 Oct 2017 1497

Platformele de staţionare aeronave în incinta Aeroportului Mihail Kogălniceanu au fost reabilitate. Ce valoare a avut proiectul

27 Oct 2017 461

Patru proiecte pentru infrastructura rutieră din comuna Mihail Kogălniceanu

26 Oct 2017 882

Navele Forțelor Navale participă la exercițiul Danube Protector 17/II, pe Dunăre și pe brațul Sfântul Gheorghe

17 Oct 2017 529

Se aleg membrii provizorii ai Consiliului de Administraţie al Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu

17 Oct 2017 605