Mai multe străzi din comuna Topraisar vor fi reabilitate (document)

Dacă bugetul local nu permite investiţii de mare anvergură, primarul din Topraisar, Stelian Gheorghe, accesează noi fonduri europene. Se conturează planul dezvoltării comunei, existând un proiect care vizează construirea unei săli de sport la Liceul Tehnologic, dar şi deschiderea unei pieţe agroalimentare. De asemenea, autorităţile locale au un proiect care priveşte repararea mai multor străzi, acum lucrându-se la studiul de fezabilitate.
 
„Este un proiect european în valoare de un milion de euro. Nu cunoaştem momentan data de începere a proiectului, pentru că încă aşteptăm obţinerea avizului de mediu. Vizează asfaltarea a şase kilometri de străzi”, a declarat, pentru ZIUA în judeţ, primarul comunei Topraisar, Stelian Gheorghe. 
 
Străzile propuse pentru modernizare şi reparaţii sunt cuprinse în comuna Topraisar şi satele arondate Biruinţa, Moviliţa şi Potârnichea, terenul făcând parte din domeniul public al localităţii. Astfel, uliţele de pământ vor fi de domeniul trecutului.
 
În prezent, la Topraisar se mai lucrează la un alt proiect de anvergură. Este vorba de repararea a nouă kilometri de drumuri, program realizat cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Ce străzi vor fi asfaltate 

În documentaţia pentru primirea acordului de mediu sunt menţionate străzile ce urmează a fi amenajate în Topraisar: str. Dobrogei (785 m), str. Câmpului (353 m), str. Fundătura (179 m), str. Moldovei (307 m), str. Interioară Toplacer (377 m) cu aleea interioară Toplacer (152 m), aleea Teilor (184 m) şi aleea Viorelelor (238 m).
 
În Biruinţa, vor fi reamenajate străzile Fulgerului (722 m) şi Primăverii (746 m), în vreme ce la Moviliţa va fi asfaltată str. Rândunelelor, pe o lungime de 1.096 m. În satul Potârnichea va fi asfaltată str. Brânduşei, pe o lungime de 816 m.
 
Pentru a fi funcţionale, străzile ce urmează a fi amenajate trebuie să răspundă criteriilor de rezistenţă şi stabilitate la sarcini statice, dinamice şi seismice. De asemenea, materialele utilizate la execuţia sistemelor rutiere sunt produse de carieră şi balastieră, dar şi bitum. Acestea asigură nivelul de calitate conform cerinţelor Legii 10/1995 şi HG 766/1997 privind calitatea în construcţii şi standardelor naţionale şi armonizate.
 
Amenajarea străzilor, demers ce face obiectul studiului de fezabilitate, se va efectua fără a prejudicia în vreun fel ambientul, salubritatea, starea de sănătate şi confortul populaţiei, avându-se în vedere: realizarea şi întreţinerea spaţiilor verzi, cu rol împotriva noxelor, a zgomotului, dar şi cu rol estetic; executarea de amenajări sigure pentru pietoni; protecţia apelor de suprafaţă şi subterane şi proiectarea sistemului de scurgere a apelor pentru a proteja drumul şi terenurile adiacente, prin rigole triunghiulare, iar la intersecţii, prin rigole carosabile.

Justificarea necesităţii proiectului

În documentaţia pentru primirea acordului de mediu există şi justificarea necesităţii proiectului, care permite dezvoltarea judeţului Constanţa, cu localităţile sale, pentru a stimula zonele rămase în urmă şi a oferi şanse echivalente de dezvoltare. „Din punctul de vedere al locuirii, al condiţiilor de viaţă, al accesului la un loc de muncă, al veniturilor şi al satisfacerii nevoilor fundamentale, diferenţele dintre oraş şi micile localităţi ar trebui să fie minime, în acest sens transporturile asigurând un element principal de coeziune a sistemului de localităţi“, se precizează în documentul înaintat Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 592

Știri Constanța ​Aniversare de 130 de ani și restaurarea Monumentului Regimentului 34 Infanterie din Topraisar (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 406

Proiectul de hotărâre pe ordinea de zi a ședinței CJ Constanța Se înființează Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor în comuna Topraisar (DOCUMENT)

22 Apr 2024 2383

Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța „La mulți ani Batalionului 341 Infanterie!” (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 477

Scene șocante la Topraisar! Un tânăr și-a lovit unchiul cu un cuțit în cap! Vârful lamei a rămas în osul cranian. Trimitere în judecată

20 Apr 2024 891

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt

20 Apr 2024 624

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 512

Percheziții în municipiul Constanța, Năvodari, Lumina, Topraisar și Dulcești (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 836

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. AS Viișoara - Constructorul Topraisar, meci cu zece goluri

08 Apr 2024 1240

Cumpărări directe Constanța O firmă din județul Satu Mare va dota cu mobilier școala și grădinița din comuna Topraisar (DOCUMENT)

04 Apr 2024 445

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. Speranța Castelu, victorie cu 13-0

03 Apr 2024 1842

Licitații Constanța Școala din localitatea Movilița, comuna Topraisar va fi reabilitată cu bani din PNRR (DOCUMENT)

02 Apr 2024 690

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt. Când expiră avertizarea meteo

27 Mar 2024 645

Afaceri Constanța Primăria Topraisar, contract cu o firmă din Iași pentru elaborarea documentației tehnice în vederea obținerii autorizației de construire (DOCUMENTE)

19 Mar 2024 683

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt! Când expiră avertizarea meteo

11 Mar 2024 957