Mănăstirea din Lipniţa va fi sfinţită duminică O icoană de la Muntele Athos, dăruită lăcaşului de cult

În fiecare an, pe 29 august, Biserica Ortodoxă serbează Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Duminică, 24 august, începând cu ora 7.45, Mănăstirea Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul din Lipniţa va îmbrăca haine de sărbătoare. „Au fost finalizate lucrările de construcţie a bisericii mănăstirii, iar duminică, va avea loc slujba de sfinţire. Aceasta va fi oficiată de un sobor de ierarhi din Bulgaria şi din România. Vor merge, desigur, şi reprezentanţi din partea autorităţii locale. Ne bucurăm că vom avea un nou lăcaş de cult în localitate. Primăria a fost cea care a donat terenul pe care a fost ridicată construcţia“, a declarat primarul comunei Lipniţa, Florin Onescu.
La ceremonialul religios de la Lipniţa vor fi alături de ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și PS Teodosie, vicar al Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Bulgare, PS Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului. De asemenea, este aşteptat să participe la eveniment și ÎPS Ioan, Episcopul Covasnei și Harghitei.

Credincioşii sunt aşteptaţi ulterior sa ia parte şi la procesiunea întâmpinării icoanei Maicii Domnului „Tricherousa“, care va fi adusă de la Muntele Athos și care va rămâne definitiv la mănăstirea Lipnița. Icoana este o reproducere a originalului Panaghia Tricherousa, cunoscută drept „Icoana Maicii Domnului cu trei mâini“. Potrivit tradiţiei, icoana a aparţinut Sfântului Ioan Damaschin. După ce, în lupta cu iconoclaştii, sfântul a luat apărarea icoanelor, ereticii i-au tăiat mâna dreaptă. Căzând înaintea icoanei, Sfântul Ioan s-a rugat Maicii Domnului, iar Fecioara Maria l-a vindecat. Drept recunoştinţă şi în amintirea acestei minuni, Sfântul Ioan Damaschin a adăugat o mână din argint în partea de jos a icoanei.
 
În cursul întregii zile de duminică, 24 august, credincioşii vor avea posibilitatea de a intra în Sfântul Altar al bisericii nou sfinţite, vor primi părticele de târnoseală şi se vor putea închina la cinstitele moaşte ale Sfântului Ioan Botezătorul, ale Sfântului Ierarh Nicolae, ale Sfintei Muceniţe Ecaterina, la o părticică din lemnul Sfintei Cruci, precum şi la icoana „Maica Domnului - potoleşte întristările noastre“.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Lucrări de întreținere pe două străzi din comuna Lipnița (DOCUMENT)

07 Mar 2024 936

Licitații Constanța Primăria Lipnița a alocat peste 1,2 milioane de lei pentru pietruirea drumurilor din satele Coslugea și Carvăn (DOCUMENT)

07 Mar 2024 462

Primăria Lipnița, județul Constanța, undă verde pentru înființarea sistemului de canalizare

22 Feb 2024 586

Minor, de 15 ani, a condus un motocross, în comuna Lipnița, județul Constanța

04 Feb 2024 767

Ședință Consiliul Județean Constanța „Casa Bulgăreasca” din Lipnița va fi dată în administrare către Centrul Cultural Județean Constanta Teodor T. Burada

29 Jan 2024 665

Primăria Lipnița, județul Constanța închiriază un teren. Ce suprafață are și unde este situat

21 Jan 2024 586

A fost semnat contractul de execuție a lucrărilor pentru proiectul de reabilitare a școlii din localitatea Canlia, comuna Lipnița

16 Jan 2024 742

Licitații Constanța Daca Construct SRL și Eli & Den Trading SRL reabilitează școala din Canlia, comuna constănțeană Lipnița (DOCUMENT)

14 Jan 2024 868

Licitații Constanța Consiliul Județean cumpără servicii pentru evaluarea unor imobile aflate în administrare

06 Oct 2023 819

Licitații Constanța Comuna Lipnița caută firmă pentru lucrările de reabilitare la Școala din Canlia (DOCUMENT)

10 Sep 2023 896

Unde verde de la APM pentru înființarea sistemului de alimentare în două dintre satele comunei Lipnița

06 Jun 2023 1001

Comuna Lipnița din județul Constanța a obținut finanțare prin PNRR pentru dotarea a patru școli

02 Jun 2023 1064

Proiect depus la Mediu de Primăria Lipnița

15 Feb 2023 1249

Primăria Lipnița a depus un proiect la APM Constanța cu privire la drumurile comunale din Constanța. Iată de ce

08 Nov 2022 1282

Cine va realiza lucrările de cadastrare la imobilul deținut de Consiliul Județean Constanța în satul Canlia și la Cetatea Capidava

27 Aug 2022 1760