Oraşul Ovidiu se „îmbogăţeşte“ cu mini separatoare de sens Şoferii indisciplinaţi nu vor mai putea întoarce pe linie continuă

orasul ovidiu, george scupra, separatoare de sens, borduri, drum nationalDrumul Naţional DN 2A, care leagă municipiul Constanţa de oraşul Ovidiu va avea separatoare de sens.

După ce vreme îndelungată edilul George Scupra s-a opus propunerii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Constanţa de a monta separatoare de sens, pe motiv că astfel localitatea ar fi împărţită în două, asemenea Berlinului divizat de Zid, a fost găsită soluţia de compromis.

orasul ovidiu, george scupra, separatoare de sens, borduri, drum national

„În locul unui separator de sens, va fi montată o bordură mai înaltă, asemenea celor montate în Bucureşti“, a spus edilul oraşului Ovidiu. Măsura se va aplica şi pentru şoseaua care traversează localitatea Ovidiu şi are drept scop reducerea accidentelor care se petrec într-un număr covârşitor pe drumul ce leagă municipiul Constanţa de oraşul Hârşova. Astfel, bordura care va fi montată de-a lungul axului drumului va fi semnalizată corespunzător şi nu îi va incomoda pe participanţii la trafic. Singurul inconvenient creat va fi acela că şoferii indisciplinaţi nu vor mai putea să întoarcă maşinile pe linie continuă, văzându-se nevoiţi să meargă până la sensurile giratorii din localitate pentru a putea efectua această manevră.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Descinderi la comercianții fitosanitari – au fost deschise două dosare penale (FOTO)

23 Apr 2024 361

Investiția s-a ridicat la 1,5 milioane de euro Grădinița Zig-Zag din Ovidiu, județul Constanța, modernizată prin programul România Eficientă (GALERIE + VIDEO)

22 Apr 2024 616

RAJA ConstanțaSe oprește apa în localitățile Mihai Kogălniceanu, Culmea și Oituz!

18 Apr 2024 406

Licitații Constanța Școala Gimnazială din satul Culmea, reabilitată de Leader Construct SRL. Primăria Ovidiu va achita peste 3 milioane de lei (DOCUMENTE)

29 Mar 2024 562

Un afacerist din Tulcea investește în municipiul Constanța Cornel Vlăsceanu a solicitat acord de mediu pentru un imobil cu trei etaje și hale pentru depozitare

17 Mar 2024 933

Cumpărări directe Constanța Stan Leader Construct SRL repară, cu peste 85.000 de euro, un trotuar și un drum în Ovidiu (DOCUMENT)

26 Feb 2024 729

Licitații Constanța Primăria Ovidiu pune la bătaie peste 800.000 de euro pentru Școala Gimnazială Nr. 3, din satul Culmea (DOCUMENT)

20 Feb 2024 1029

Primăria Ovidiu intenționează să solicite de la A.N. Apele Romane - Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral, Aviz de Gospodărire a Apelor pentru „Consolidare și protecție mal”

24 Jan 2024 537

Declarații de avere Averea și interesele lui Ștefan Mihu, administrator la Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu SA Constanța (DOCUMENTE)

07 Dec 2023 1204

Constanța Atenție șoferi! Modificări în circulația de pe bulevardul Tomis de la intersecția cu bulevardul Aurel Vlaicu și intrarea în orașul Ovidiu

22 Nov 2023 3417

ZIUA LIVE Primarul orașului Ovidiu, George Scupra, bilanț administrativ înaintea unui an electoral care se anunță dificil

20 Nov 2023 1648

Știri Constanța Schimbări majore în traficul rutier pe bulevardul Tomis! Iată pe ce porțiune

15 Nov 2023 6785

RAJA Constanța În perioada 18-19 octombrie, o parte din orașul Ovidiu va fi afectat de lipsa apei!

16 Oct 2023 1132

Un al doilea campus școlar va fi construit la Ovidiu, județul Constanța. Investitor, statul turc printr-o fundație

14 Jul 2023 2001

LIVE VIDEO+TEXT Castrul Roman din orașul Ovidiu, inaugurat oficial! Obiectivul istoric, integrat în circuitul turistic (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 Jul 2023 2893