11 Jun, 2015 00:00
12729
Dar să pornim o călătorie pe firul Dunării, de acolo de unde începe să descrie curba în căutarea Deltei frumos pictate pe harta lumii. Comuna Gârliciu, situată la graniţa nordică a judeţului Constanţa cu judeţul Tulcea, este şi ea mângâiată de apele Dunării. Vorbind despre „Dobrogea, în pragul veacului al XX-lea“, Ionescu D.M face referire la înfiinţarea satului Gârliciu în jurul anului 1830, de către locuitori veniţi din judeţul învecinat, Ialomiţa, din localitatea La Plopi. Alte surse arată că vatra satului s-a stabilit cu un veac mai devreme, iar localitatea era atestată documentar încă din secolul al IX-lea, la circa 3 kilometri de fosta cetate Cius, făcând parte din linia dunăreană a limesului scitic organizat pe aceste locuri din vremurile împăraţilor romani. Ruinele sale pot fi văzute şi astăzi în zona Hisarlâc, la 5 kilometri sud de comună.
Mai jos se află comuna Ciobanu, atestată tot în jurul anului 1830, când denumirea actualei localităţi era Groapa Ciobanului, denumire folosită până la Războiul de Independenţă, când a devenit Ciobanu.
Călătorind mai jos, către Bogaz-Kioi, în anul 1864, se descoperă, conform documentelor istorice, comuna Ghindăreşti. De-a lungul timpului, aşezarea a fost când comună, când sat. Statut de comună a avut până în anul 1956, având sub jurisdicţie satele Horia şi Tichileşti. Apoi, rolurile s-au inversat şi Ghindăreşti a ajuns să fie sat, iar sediul administrativ s-a mutat la Horia. Din 1966, este din nou comună.
Comuna Topalu a avut dintotdeauna o istorie aparte în rândul aşezărilor umane de-a lungul fluviului, având în componenţă şi satul Capidava, denumire păstrată din vremea stăpânirii romane. Topalu a fost întemeiată de refugiaţii din Bugeac sau din podişul Transilvaniei, împroprietăriţi cu teren, unde au început să practice oieritul. Numele satului provine de la unul dintre primii locuitori, un turc pe nume Topal (şchiop), care a murit ca un erou în războiul din 1877, apărând cetatea.
O altă variantă, prezentată de Gh. Vintilă într-una dintre scrierile sale autobiografice, arată că, după 1800, câteva familii de lângă Braşov au părăsit locurile natale, deoarece au fost denunţate că ar fi luat parte la Revoluţia de la 1848 (printre aceste familii s-a aflat şi familia Murat, din care se trage şi actualul primar, Gheorghe Murat). După ce s-au aşezat pe aceste locuri, a început să le meargă bine, astfel că, într-o zi de Crăciun, locuitorii satului au fost tâlhăriţi şi bătuţi de o ceată de turci. Beiul de la Hârşova, aflând de renumele de oameni harnici al localnicilor şi de jaful tâlharilor, a trimis în sat un turc pe nume Topal, care era şchiop. Acesta avea rolul de a-i apăra pe locuitori de duşmani. Pentru că era un om bun la inimă, oamenii au botezat satul în cinstea protectorului lor, îngropat la moartea sa în mijlocul satului.
Rămânând însă pe meleagurile comunei Topalu, localitatea Capidava este clădită pe cetatea milenară cu acelaşi nume, având o importanţă strategică deosebită. În prezent, se fac lucrări pentru reabilitarea cetăţii Capidava, care va putea fi redată astfel circuitului turistic.
O altă localitate a cărei existenţă a fost marcată de Danubius este tocmai localitatea Dunărea, arondată comunei Seimeni, purtând de altfel denumirea falnicei ape curgătoare. Localitatea Seimeni este amplasată pe un teren milenar, având fundaţiile săpate în roci calcaroase şi gresii de vârstă jurasică, cretacică şi terţiară. La câteva sute de metri de la ieşirea din Seimeni, se află Movila Banului, cel mai vechi punct fosilier din miocen descoperit în Dobrogea, declarat rezervaţie naturală datorită abundenţei de fosile foarte bine conservate. Anul trecut, Cristian Pintilie, un inginer braşovean pasionat de istorie, a descoperit la Seimeni un inel sigilar care purta inscripţii milenare, similare unora descoperite în Mexic.
Citeşte şi
Revelaţia unui braşovean în „plimbările“ pe Google Earth: O descoperire recentă făcută la Seimeni ar putea răsturna întreaga istorie a lumii (galerie foto)
Istoria omenirii s-ar putea schimba: Simbolurile de pe inelul milenar de la Seimeni, similare unora descoperite în Mexic (galerie foto)
Revenind însă la istoria comunei, numele său provine de la cel al soldaţilor Ţării Româneşti din perioada medievală. În anul 1655, în Ţara Românească izbucneşte răscoala seimenilor (lefegii), înăbuşită cu sprijin de la domnitorii Transilvaniei şi Ţării Româneşti. După înfrângerea suferită, mulţi seimeni au trecut Dunărea şi s-au stabilit pe vatra actuală a satului.
Pe firul Dunării, în jos, se află şi comuna Rasova, având în componenţă şi satul Cochirleni, ambele având ieşire la fluviu. La fel ca toate aşezările de pe malul drept al Danubiusului, şi Rasova este o veche vatră domnească născută pe temelia unor cetăţi daco-romane.
Comuna Lipniţa este şi ea scăldată de apele fluviului şi, la fel ca celelalte, a fost locuită încă din vechime. Descoperirile făcute în zona actualei mănăstiri Dervent - Canlia şi în peştera situată în capătul căii Canaraua fetii relevă faptul că acest teritoriu a fost locuit din Neolitic, apoi în epoca romană, şi fortificat ulterior. Tot comunei Lipniţa îi este arondat şi satul Izvoarele. Aici s-a descoperit o necropolă de incineraţie - Pârjoala, iar în apropierea acesteia, o mare cetate zidită în primii ani ai secolului IV-lea, identificată de unele surse ca Sacidava Scythiei Minor, denumită apoi Daphne. În secolul al X-lea, Dobrogea revine Imperiului Bizantin, iar cetatea este transformată în Thema Paristrion, fiind pusă sub autoritatea unui strateg. Ulterior, au fost refăcute şi repuse în funcţiune cetăţile din vechiul limes: Durostorum, Axiopolis, Capidava, Carsium, Troesmis, Dinogeţia, Noviodunum etc. Fiind reşedinţă a guvernatorului militar, cetatea Durostorum (Dorostolon) a beneficiat de apărare puternică, în acest sens fiind construită din temelii o fortăreaţă pe insula Păcuiul lui Soare, situată la 18-20 km în aval.
Cetatea Păcuiul lui Soare, construită între anii 972-976 de trupele împăratului Ioan Tzimiskes, este cea mai puternică fortificaţie dintre cele care se cunosc în această regiune. Cetatea, cunoscută şi sub numele de Vicina, se poate vedea şi azi, vara, când cotele Dunării scad, lăsând să iasă la suprafaţă dovezi ale lumii antice.
Păcuiul lui Soare face legătura şi cu ultima localitate de pe cursul Dunării din Dobrogea, Ostrov, acolo unde fluviul începe să coboare. Cetatea, fondată ca fortăreaţă cu caracter naval, era un puternic avanpost al cetăţii Dorostolon, astăzi, în Silistra (Bulgaria), care, după veacul al XV-lea, intră în anonimat şi este distrusă de otomanii care ajung să stăpânească aici. De altfel, denumirea Ostrov înseamnă insulă fluvială formată în urma unui proces de acumulare. De aceea, localitatea nici nu pare să fi avut alte denumiri de-a lungul vremii.
Călătoria pe malul drept al Dunării pe teritoriul judeţului Constanţa se opreşte aici, fluviul creând mai departe poveşti şi pentru alte localităţi care şi-au legat existenţa de tăinicia apei. Poveştile localităţilor vechii regiuni a Dobrogei nu se opresc aici; pământul milenar cuprins între Danubius şi Pontul Euxin abundă în istorie şi legendă. Poveşti pe care ZIUA de Constanţa vă propune să le urmăriţi în ediţiile viitoare ale suplimentului ZIUA în Judeţ.
În realizarea acestui material, am folosit următoarele surse: Carta Verde a Judeţului Constanţa, Editura Ex Ponto; „Dobrogea, sâmbure de legendă“ - Gherghina Barbu, Dumitru Ciurea, Elena Juga; www.black-sea.travel, www.dervent.ro.Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: