Primăria Rasova investeşte în realizarea unui nou cămin cultural Sursă nouă şi sigură de apă pentru locuitorii din Cochirleni

De câţiva ani, mai multe hectare de teren agricol situate în fosta baltă Cochirleni, desecată de comunişti, sunt inundate în fiecare primăvară sau după o ploaie mai serioasă. Primarul comunei Rasova, de care aparţine localitatea Cochirleni, s-a zbătut timp de mai multe luni pentru ca cei de la ANIF să pornească pompele pentru desecarea bălţii, astfel că, în luna mai, a reuşit să obţină o victorie. „Deşi oamenii şi-au recuperat pământurile, puţini s-au încumetat să mai pună ceva acolo anul acesta. Dacă vom avea parte de o ploaie mai serioasă, lucrurile vor reveni la acelaşi stadiu. Soluţia noastră rămâne, din punctul meu de vedere, cea mai bună. Am realizat, anul trecut, un proiect care prevede realizarea unui canal cu scurgere gravitaţională direct în Dunăre, ce trebuie închis cu un stăvilar care să împiedice inundarea terenului atunci când apele fluviului cresc. De altfel, aici a mai existat un astfel de canal, dar care acum trebuie decolmatat. Noi intenţionăm să îl amenajăm, să îl pavăm cu dale de beton, pentru a-l putea folosi astfel mai simplu, mai eficient şi fără alte costuri“, a explicat gospodarul-şef Dorel Alexandru.

În altă ordine de idei, primarul spune că, în câteva săptămâni, de îndată ce documentaţia va primi noile avize, lucrările la reţeaua de canalizare din Rasova vor fi continuate.
„A trebuit să modificăm întrucâtva proiectul, am cuprins alte străzi în proiect, astfel că este nevoie din nou de unele semnături şi avize de la minister“, a explicat primarul Dorel Alexandru.
De asemenea, alesul local a declarat că, în aproximativ două săptămâni, locuitorii din Cochirleni vor avea apă la robinete dintr-un nou puţ. „Vechiul puţ de apă din care alimentam localitatea nu mai era corespunzător, avea un grad prea mare de nitraţi şi nitriţi, de aceea a trebuit să stopăm alimentarea cu apă. Am dat locuitorilor comunei care au copii de până în trei ani apă plată, iar pe ceilalţi i-am sfătuit să fiarbă şi să răcească apa, dacă vor să o consume în continuare. Am alocat 100.000 de lei pentru lucrările de la forarea acestui puţ, iar în două săptămâni, vom avea din nou apă bună de băut la robinet“, a declarat primarul Dorel Alexandru.

Şi tot pentru locuitorii din Cochirleni, alesul local spune că a alocat aproximativ 150.000 de lei pentru reabilitarea Căminului Cultural, obiectiv pe care l-a promis locuitorilor atunci când a fost ales.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de avere Constanța Marian Cara-Dima, secretar general la Primăria Rasova, averea și interesele (DOCUMENTE)

09 Apr 2024 515

Cumpărări directe Constanța Power Team Copfer SRL, un nou contract cu Primăria Rasova! Firma va furniza echipamente pentru terenurile de joacă (DOCUMENT)

07 Apr 2024 476

Cumpărări directe Constanța Power Team Copfer SRL Iași, contract de 10.000 de euro cu Primăria Rasova. Livrează echipamente pentru teren de joacă (DOCUMENT)

29 Mar 2024 757

Cumpărări directe Constanța Embryo Projects SRL, contract de 20.000 de euro cu Primăria Rasova, legat de reabilitarea școlii din comună (DOCUMENT)

15 Mar 2024 792

Peste 20 milioane lei Primăria Rasova, județul Constanța, a atribuit contractul pentru construirea rețelei de apă în comună

04 Oct 2023 1674

Cumpărări directe Constanța Servicii de consultanță achiziționate de Primăria Rasova

15 Sep 2023 1023

Primăria Rasova închiriază două terenuri extravilane

29 Jul 2023 879

Primăria Rasova, din județul Constanța, contract de 2,3 milioane de euro cu Cornell's Floor SRL, din Botoșani, și cu Dani Building SRL, din București (DOCUMENT)

01 Jun 2023 2053

Undă verde de la Mediu pentru Primăria Rasova. Vrea să reabiliteze străzile afectate de ploile torențiale

27 Feb 2023 1012

Primăria Rasova vrea să reabiliteze străzile afectate de ploile torențiale

21 Feb 2022 1622

Județul Constanța Post vacant în cadrul primăriei comunei Rasova

11 Oct 2021 1439

Locuințe sociale la Rasova, județul Constanța

28 Jul 2021 1779

Județul Constanța Primăria comunei Rasova scoate la concurs un post vacant

21 Jul 2021 1445

Județul Constanța Oportunitate de angajare la Primăria Comunei Rasova

28 May 2021 1494

Se construiesc locuințe sociale în comuna Rasova, județul Constanța

22 May 2021 1802