Primarul comunei Lipniţa caută soluţii pentru a ţine Primăria pe linia de plutire - „Bugetul este infim“

Bugetul alocat administraţiilor publice locale de câtre Executiv pe anul 2015 a împărţit de la bun început primarii în două tabere, între norocoşi şi oropsiţi. Ce-i drept, din ultima categorie par că fac parte majoritatea autorităţilor publice locale din judeţul Constanţa.

Însă, în comuna Lipniţa, situaţia pare să fie una cu adevărat dificilă. „Anul acesta, avem un buget mai mic decât anul trecut, din care nu ne-am prea putut descurca, mult mai mic decât acum doi ani şi infim faţă cel de acum trei ani. La proiecte noi nu ne putem gândi, pentru că nici măcar drumuri nu avem făcute. De exemplu, drumul dintre Carvăn şi Cuiugiuc este impracticabil. Din cauza apei s-au format rigole chiar şi de câte doi metri. Avem mare nevoie să refacem terasamentul şi măcar şi pietruim drumul pentru că efectiv în acest moment drumul este impracticabil“, a declarat primarul comunei Lipniţa, Florin Onescu, văzându-se neputincios în faţa nevoilor oamenilor din comuna pe care o păstoreşte.

„Avem nevoie de şcoli reabilitate, avem nevoie de o grădiniţă, însă banii de anul acesta abia dacă ne ajung pentru leasing-uri, pentru a achita facturile de la iluminatul public. S-ar putea ca nici măcar pentru salarii să nu ne ajungă banii pe tot anul, dacă nu vor fi luate măsuri pentru echilibrarea bugetului“, a explicat gospodarul-şef de la Lipniţa.
Şi, pentru că există o vorbă din străbuni care spune că „omului sărac nici boii nu-i trag“, proiectul punctului de trecere a frontierei Carvăn - Kainargea este ţinut pe loc din cauza unei bretele rutiere de aproximativ 400 de metri.

Primarul comunei Lipniţa, Florin Onescu, aşteaptă de luni bune aprobarea asfaltării unei bretele de câţiva metri, singurul element care mai lipseşte pentru a putea fi deschisă frontiera către Bulgaria. „Terenul pe care trebuie să treacă breteaua rutieră aparţine Gărzii de Coastă. Pentru a putea fi trecută această porţiune în administrarea domeniului public, avem nevoie de o hotărâre de Guvern care însă întârzie să apară. Sunt formalităţi care întârzie extraordinar de mult, ţinând pe loc acest proiect“, a precizat şeful autorităţii publice locale de la Lipniţa, Florin Onescu.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial Prefectul Constanței a emis ordinul de încetare a mandatului primarului comunei Lipnița, Florin Onescu

29 Jun 2015 1593

A a dat Primăria pe… agricultură

28 Jun 2015 1624

Şoc la Lipniţa Primarul Florin Onescu a demisionat

27 Jun 2015 2039

Ruta Izvoarele - Coslugea, în reabilitare Infrastructura drumurilor, o prioritate pentru Primăria comunei Lipniţa

11 Jun 2015 1966

„Sunt formalităţi care întârzie extraordinar de mult“ Frontierele de la Lipniţa şi Dobromir, ţinute pe loc de o... bretea

14 May 2015 1458

Drumul dintre Carvăn şi Cuiugiuc, aproape impracticabil Infrastructura rutieră, cea mai arzătoare problemă pentru comuna Lipniţa

02 Apr 2015 2087

Reabilitarea, extinderea şi construirea drumurilor din comună, principala preocupare a aleşilor din comuna Lipniţa

26 Feb 2015 1254

Distanţa între România şi Bulgaria - 250 de metri O simplă bretea rutieră ţine închis punctul de trecere a frontierei de la Lipniţa

29 Jan 2015 2009

A ieşit la vânătoare, dar a devenit victimă Un bărbat a fost împuşcat la Lipniţa

30 Dec 2014 4864

Un bagaj de speranţe pentru un an mai bun Administraţia publică locală din Lipniţa, prea săracă pentru a face cadouri copiilor

23 Dec 2014 1356

Fără bani de sărbători Moş Crăciun, mai sărac pentru administraţia publică locală din Lipniţa

27 Nov 2014 1425

Sărbătoare în comuna Lipniţa Primarul Florin Onescu, la ceas aniversar

08 Nov 2014 2391

Una caldă, una rece La Lipniţa s-au primit bani pentru drumuri, dar încă se caută soluţii pentru construirea unei grădiniţe

30 Oct 2014 1368

Aleşii locali caută soluţii pentru construirea unor grădiniţe Preşcolarii din Lipniţa merg la şcoală mult mai devreme

28 Jul 2014 2508

Primarul comunei Lipniţa nu ştie încotro să se îndrepte Nu sunt bani pentru drumurile distruse de şuvoaiele de apă

26 Jun 2014 3343