Ziua in judet

Problema alimentării cu apă a comunei Grădina, aproape de rezolvare

Lucrările la reţeaua de apă a comunei constănţene Grădina sunt în plină desfăşurare. Deşi contractul de finanţare a proiectului privind realizarea reţelei de alimentare cu apă potabilă a comunei Gradina a fost semnat încă din anul 2015, lucrările nu au fost încă definitivate.
 
Potrivit primarului Gabriela Iacobici, într-un final, a fost organizată licitaţia pentru desemnarea agentului economic ce va realiza proiectul şi, după trecerea perioadei de contestaţii, s-a reuşit, în urmă cu două săptămâni, demararea lucrărilor. „Am dat ordinul de începere a lucrărilor, iar acum sunt în plină desfăşurare“, a explicat primarul comunei constănţene Grădina. Proiectul se va implementa cu fonduri alocate de Ministerul Dezvoltării pentru Programul Naţional de Dezvoltare Locală 1.
 
Potrivit şefei administraţiei publice locale, lucrările pentru reţeaua de alimentare cu apă potabilă a comunei trebuie definitivate în termen de doi ani de la momentul demarării acestora. „Valoarea totală a proiectului a fost estimată la 500 de mii de euro cu TVA inclus“, a menţionat Gabriela Iacobici.
 
Odată cu implementarea acestui proiect, problema alimentării cu apă a populaţiei comunei ar urma să fie soluţionată. „Sperăm să rezolvăm această problemă. În urmă cu peste 20 de ani, a fost implementat un proiect privind alimentarea cu apă, dar care a cuprins doar strada principală a comunei. Între timp, celelalte străzi aveau racordări la reţea, dar făcute individual, de Primărie o bucată, de alţii o bucată... prin grădinile oamenilor... şi era un haos. Actualul proiect prevede extindere şi modernizare şi cuprinde inclusiv realizarea unui bazin de apă de 300.000 de litri de apă, plus două puţuri care vor extrage apa astfel încât să ajungă întregii comunităţi“, a explicat primarul comunei Grădina, Gabriela Iacobici.

Alte proiecte vor fi implementate 

Pentru satul Cheia, administraţia locală lucrează la un proiect pe care intenţionează să îl depună prin PNDL 2. „A fost aprobat în primă instanţă, iar acum lucrăm la completarea proiectului pentru Cheia şi obţinerea tuturor avizelor necesare. Acesta vizează tot extinderea şi modernizarea reţelei de alimentare cu apă pentru localitate. Cu aceste două mari proiecte, problema alimentării cu apă a întregii comune va fi rezolvată“, a menţionat primarul comunei Grădina, Gabriela Iacobici.
 
Totodată, Primăria Grădina are publicat, în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), un anunţ de licitaţie privind un proiect pentru canalizare, cu fonduri obţinute în 2015 prin PNDL 1. „Am înţeles că sunt deja depuse 15 oferte pentru obţinerea acestei lucrări şi până la finele acestui an, sperăm să se desemneze agentul economic câştigător“, a conchis primarul localităţii

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nucile sunt unele dintre cele mai sănătoase fructe oleaginoase din lume

19 Apr 2018 101

Iepuraşul de Paşte a ajuns la copiii din comuna Grădina. Pachete cu dulciuri, oferite de Primărie (galerie foto)

05 Apr 2018 676

Planuri mari Reţea de alimentare cu apă, canalizare şi drumuri asfaltate în comuna Grădina. Ce spune primarul Gabriela Iacobici

27 Mar 2018 720

Castravetele, remediu natural în tratamentul constipației

20 Mar 2018 116

Hreanul este un condiment valoros, contribuind la revigorarea organismului

08 Mar 2018 123

Elevii din Grădina vor primi, săptămâna viitoare, uniforme noi. Primarul Gabriela Iacobici, despre frumoasa iniţiativă

24 Feb 2018 793

Mărul se încadrează fără probleme în categoria „alimentelor-medicament“

10 Feb 2018 166

Prin conținutul de vitamina A, varza întârzie îmbătrânirea, hrănind țesuturile

06 Feb 2018 203

Sala de sport din Grădina va fi finalizată înainte de termen

25 Jan 2018 492

Primăria Comunei Grădina, județul Constanța, organizează concurs. Ce posturi sunt vacante

14 Dec 2017 916

Bilanţ de activitate Reţeaua de canalizare din localitatea Grădina va fi realizată prin PNDL 1 (galerie foto)

07 Dec 2017 1124

Solicitare depusă Primăria Grădina speră să primească bani de la CJC

29 Nov 2017 423

Gradina publica a Constantei

19 Nov 2017 428

Un teleferic spectaculos va lega Grădina Botanică Batumi de coasta Mării Negre

07 Nov 2017 965

Comuna Grădina, un şantier în lucru

26 Oct 2017 531

Încă o zi în „Grădina cu îngeri“ (galerie foto)

26 Oct 2017 661

Ansamblurile „Boboceii“ şi „Muguraşii Cumpenei“ din comuna Cumpăna şi-au adjudecat trofeul Festivalului „Dobroge, mândră grădină“ (galerie foto)

05 Sep 2017 1046

Proiecte prin PNDL pentru comuna Grădina

31 Aug 2017 1132

Portocala este vitală pentru un sistem imunitar puternic

30 Aug 2017 680

Agenția Națională a Funcționarilor Publici scoate la concurs un post vacant la Primăria Grădina

27 Aug 2017 1118

Hreanul este un foarte bun afrodisiac

23 Aug 2017 844

Piersici - ca în copilăria mea

12 Aug 2017 1554

Nucile conțin foarte multe vitamine. Frunzele de nuc au proprietăți antibiotice

12 Aug 2017 1161

Ralizarea conductei de transport gaze naturale de la Marea Neagră - zona Vadu la conducta Tranzit 1 – zona Grădina, în atenţia Guvernului

04 Aug 2017 1486

Proiect realizat cu finanţare proprie Teren de sport nou pentru comunitatea din Grădina

27 Jul 2017 1077

Primarul Gabriela Iacobici, despre reţeaua de apă din comuna Grădina, care va fi extinsă şi modernizată (document)

15 Jul 2017 1624

Primăria comunei Grădina angajează

10 Jul 2017 907

Lucrări cu bani din bugetul comunei Locuitorii din Grădina şi Cheia vor avea casă mortuară şi sală de praznic

29 Jun 2017 1976

Constanţa de odinioară Vin Americanii? Au fost pe-aici mereu! (galerie foto)

13 Jun 2017 5760

Preocupare pentru educaţie Elevii din localitatea Grădina vor avea o sală de sport nouă (galerie foto)

25 May 2017 1266

Va fi distracţie mare de Ziua Comunei Grădina! Printre invitaţi, Mihai Trăistariu

27 Apr 2017 5045

Planuri mari pentru anul 2017 la Grădina. Reabilitare de străzi şi proiecte pentru reţele de canalizare

20 Mar 2017 1140

Se evacuează apa din grădina unei gospodării cu motopompa. Ce spun reprezentanţii ISU Tulcea

02 Mar 2017 960

Program pentru sprijinirea familiilor defavorizate din Grădina

23 Feb 2017 877

Cererile autorităţilor locale au ajuns la urechile guvernanţilor Primarii şi-au spus nemulţumirile în şedinţa Asociaţiei Comunelor din România

23 Feb 2017 1180

Cine şi pe unde pleacă Procurori şi judecători din Constanţa, undă verde de la CSM pentru transfer

13 Feb 2017 1940

Proiecte sociale şi de infrastructură, în planul autorităţilor locale de la Grădina

30 Jan 2017 747

Constanţa - alegeri parlamentare 2016. Urnă nesigilată la Grădina

11 Dec 2016 630

Primăria Grădina investeşte în sport şi în proiecte sociale. Care este ultimul parteneriat încheiat de administraţie

05 Dec 2016 2699

Comuna Grădina angajează. Vechimea nu este necesară

15 Nov 2016 1124

Agrointel.ro Cât costă în această toamnă bulbii de lalele, crini, zambile sau narcise

11 Nov 2016 1285

Primăria Grădina asigură ajutor social pentru trei pensionari

03 Nov 2016 1609

Un fost consilier local din comuna Grădina a decedat

28 Oct 2016 2558

Centrul de prevenire a abandonului şi a separării copilului de familia sa din Grădina are nevoie de voluntari

20 Oct 2016 1513

Primăria Grădina angajează educator și asistent social

09 Oct 2016 1545

Primul zimbru născut în captivitate la Grădina Zoologică din Reșița

16 Sep 2016 989

Consilierii comunei Grădina, convocați în ședință ordinară (document)

14 Sep 2016 753

Continuă investiţiile Primarul Gabriela Iacobici vrea locuinţe sociale în comuna Grădina

08 Sep 2016 1219

Procuror din Parchetul Curţii de Apel Constanţa, în atenţia CSM (documente)

06 Sep 2016 1459

Ce studii şi profesii au aleşii locali din CL Grădina

11 Aug 2016 1594