Reabilitarea drumurilor, prioritară pentru primarul Florin Onescu Frontiera Lipniţa - Kainargea va fi gata la sfârşitul lunii mai

Lucrări pe ultima sută de metri la punctul de trecere al frontierei de la Lipniţa - Cainargea. În anul 2010, administraţia publică locală de la Lipniţa, prin primarul Florin Onescu, a semnat contractul cu Biroul Regional de Cooperare Transfrontalieră România - Bulgaria, pentru realizarea unui drum transfrontalier care să facă legătura între localităţile Carvăn, sat arondat comunei Lipniţa şi Kainargea, din Districtul Silistra, Bulgaria. Proiectul vizează reabilitarea a 17,1 kilometri de drum de pământ şi înfiinţarea unui punct de frontieră. Lucrarea este derulată cu partenerii bulgari şi prevede realizarea unei şosele cu patru benzi. Valoarea proiectului este de 6.081.951,7 de euro, partea română fiind obligată să plătească aproximativ 4,5 milioane de euro din totalul sumei, restul urmând să fie suportată de partenerii bulgari.

Primarul localităţii Lipniţa, Florin Onescu, a declarat că „în prezent au fost reluate lucrările de la punctul de frontieră, după ce vremea nefavorabilă ne-a obligat să întrerupem pentru un timp lucrul. De asemenea, mi s-a adus la cunoştinţă şi că au fost unele probleme la foraj, ceea ce iarăşi a însemnat o întârziere de câteva zile. Până la sfârşitul lunii mai, sperăm că toate lucrările se vor desfăşura în bune condiţii, astfel încât punctul de frontieră să fie finalizat în cele mai bune condiţii“, a declarat primarul comunei Lipniţa, Florin Onescu. În ceea ce priveşte colaborarea cu aleşii judeţeni, primarul de la Lipniţa demonstrează că poate exista o cale de dialog: „Banii pentru lucrări au fost deja alocaţi de Consiliul Judeţean Constanţa. Sperăm ca, în cel mult trei săptămâni, lucrarea care presupune modernizarea punctului de frontieră să fie finalizată. Proiectul derulat în zonă este unul pe fonduri europene, iar amenajarea punctului de trecere a frontierei este executată din bani de la bugetul local, prin finanţare primită de la Consiliul Judeţean Constanţa, şi costă aproximativ 600.000 de lei“, a mai spus gospodarul-şef de la Lipniţa. Odată finalizat şi deschis circulaţiei acest punct de frontieră, va fi asigurată o infrastructură modernă pentru cei care desfăşoară activităţi între România şi Bulgaria pe această rută.
De asemenea, primarul Florin Onescu a adăugat că, în prezent, în localitate se efectuează lucrări mai ample de reparaţie a străzilor puternic afectate în urma inundaţiilor din vara anului trecut, ce s-au abătut asupra întregului judeţ. Atunci, mai multe străzi au fost distruse, cea mai afectată fiind strada principală, Veterani, pe o lungime de aproximativ un kilometru. „După 1 Mai, am început lucrul la repararea străzii Veterani, unde asfaltul a fost distrus de precipitaţiile abundente. Şi pentru că de la instituţiile abilitate să ne ajute în rezolvarea acestei probleme nu am primit niciun sprijin, ne-am văzut nevoiţi să intervenim cu bani de la bugetul local al Primăriei. Preconizăm ca în aproximativ trei luni să finalizăm lucrările demarate“, a mai spus şeful administraţiei locale a comunei Lipniţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Afaceri Constanța Două terenuri din comuna Lipnița sunt scoase la vânzare. Când are loc licitația

18 Apr 2024 346

Cumpărări directe Constanța Lucrări de întreținere pe două străzi din comuna Lipnița (DOCUMENT)

07 Mar 2024 1023

Licitații Constanța Primăria Lipnița a alocat peste 1,2 milioane de lei pentru pietruirea drumurilor din satele Coslugea și Carvăn (DOCUMENT)

07 Mar 2024 533

Primăria Lipnița, județul Constanța, undă verde pentru înființarea sistemului de canalizare

22 Feb 2024 644

Minor, de 15 ani, a condus un motocross, în comuna Lipnița, județul Constanța

04 Feb 2024 813

Ședință Consiliul Județean Constanța „Casa Bulgăreasca” din Lipnița va fi dată în administrare către Centrul Cultural Județean Constanta Teodor T. Burada

29 Jan 2024 722

Primăria Lipnița, județul Constanța închiriază un teren. Ce suprafață are și unde este situat

21 Jan 2024 628

A fost semnat contractul de execuție a lucrărilor pentru proiectul de reabilitare a școlii din localitatea Canlia, comuna Lipnița

16 Jan 2024 776

Licitații Constanța Daca Construct SRL și Eli & Den Trading SRL reabilitează școala din Canlia, comuna constănțeană Lipnița (DOCUMENT)

14 Jan 2024 949

Licitații Constanța Consiliul Județean cumpără servicii pentru evaluarea unor imobile aflate în administrare

06 Oct 2023 863

Licitații Constanța Comuna Lipnița caută firmă pentru lucrările de reabilitare la Școala din Canlia (DOCUMENT)

10 Sep 2023 956

Unde verde de la APM pentru înființarea sistemului de alimentare în două dintre satele comunei Lipnița

06 Jun 2023 1026

Comuna Lipnița din județul Constanța a obținut finanțare prin PNRR pentru dotarea a patru școli

02 Jun 2023 1089

Proiect depus la Mediu de Primăria Lipnița

15 Feb 2023 1281

Primăria Lipnița a depus un proiect la APM Constanța cu privire la drumurile comunale din Constanța. Iată de ce

08 Nov 2022 1325