Reîncepe asfaltarea la Kogălniceanu Peste câteva zile, se va sfinţi un nou cimitir în Sibioara



Proiectele de dezvoltare a comunei Mihail Kogălniceanu prind viaţă pe zi ce trece. În ultimii ani, Primăria a depus eforturi susţinute pentru a face din această comună un exemplu pentru celelalte localităţi din judeţ. Şi s-a văzut.
 
Astfel, în această primăvară, se finalizează asfaltarea mai multor drumuri, printre care: strada Unirii - tronsonul doi şi strada Călugăreni - tronsonul unu. De altfel, zilele trecute, administraţia locală a finalizat asfaltarea bulevardului Pandurii.

„Luni s-a dat ordinul de reîncepere a asfaltării pe acest proiect, realizat din bani de la bugetul local. La Pandurii, mai avem de asfaltat doar rigola care duce apele fluviale la ieşire din localitate. În rest, acest bulevard este asfaltat“, a declarat, pentru ZIUA în judeţ, primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Ancuţa Belu.

 
Un alt proiect aflat pe agenda de lucru a administraţiei locale vizează construirea unei grădiniţe cu program prelungit la Mihail Kogălniceanu. Documentaţia aferentă proiectului este aproape gata, urmând ca, zilele următoare, acesta să fie depus pentru obţinerea de finanţare europeană. O singură problemă mai există. Pe terenul pe care ar urma să fie construită viitoarea grădiniţă există mai mulţi stâlpi ai reţelei de electricitate din comună.
 

„Vorbim de obţinerea unui aviz, pe care Enel Constanţa nu ni-l eliberează până în momentul în care deviem reţeaua de electricitate a comunei. În scurt timp, vom muta stâlpii şi vom primi acest aviz. După care vom avea documentaţia finalizată şi putem solicita fonduri europene. Ne dorim foarte mult ca cei mici să aibă condiţii moderne în care să înveţe şi să se recreeze“, a adăugat şefa administraţiei publice locale, Ancuţa Belu.

 
Iar acesta nu este singurul proiect pentru care autorităţile locale din Mihail Kogălniceanu aşteaptă cu nerăbdare ca sesiunile de depuneri proiecte să devină active. Potrivit primarului, administraţia locală aşteaptă transmiterea indicatorilor tehnico-economici pentru studiul de fezabilitate, astfel încât documentaţia proiectului privind asfaltarea a opt kilometri de drumuri comunale şi a şase kilometri de drumuri de exploatare să fie gata. Proiectul ar urma să fie depus pe Măsurile 72 şi 41.



Dacă studiul de fezabilitate va fi gata şi proiectul va fi aprobat, administraţia locală din Mihail Kogălniceanu va atrage finanţare europeană în valoare de un milion de euro.
 
De altfel, comuna de care se îngrijeşte Ancuţa Belu nu ţinteşte doar atragerea de fonduri europene, ci şi îndeplinirea obiectivelor cu bani de la bugetul local. În acest sens, pe agenda Primăriei se numără construcţia unei pieţe agroalimentare. Proiectul se află, în acest moment, în stadiul de obţinere a tuturor avizelor şi autorizaţiilor necesare.

Trotuare şi parcări, pe agenda de lucru



Tot cu bani de la bugetul local, Ancuţa Belu speră să paveze doi kilometri de trotuare şi să amenajeze o parcare la intersecţia străzilor Tudor Vladimirescu şi Mircea cel Bătrân, ambele din localitatea Mihail Kogălniceanu.

 
De asemenea, în această primăvară, dispensarul medical din comună şi căminul cultural din satul Piatra vor fi supuse reparaţiilor şi igienizării.
 

Pe 25 martie, întreaga comună este aşteptată la cinstirea hramului bisericii amenajate în incinta Grupului Social Sibioara. Mai mult, în aceeaşi zi, se va sfinţi şi locul în care ar urma să fie amplasat viitorul cimitir, care va avea o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi. O zi mai târziu, Liga Aromânilor va premia aromânii din toată ţara, chiar în localitatea Mihail Kogălniceanu.
 
„Vor fi decernate premiile «Omul anului», premii destinate aromânilor. Pentru prima dată, comuna noastră este gazda acestui eveniment. Va fi şi un spectacol artistic, în care vor urca pe scenă mai multe formaţii şi interpreţi. Amintesc aici doar două interprete: Mirela Stângă şi Corina Badea.
 
Cu alte cuvinte, comuna este implicată în mai multe proiecte menite să dezvolte localităţile pe care le are în componenţă. „Mai suntem implicaţi în trei proiecte transfrontaliere, toate pe asistenţă socială. Într-unul suntem asociaţi cu localităţile Crucea şi Siliştea, pentru care vom organiza cursuri de asistenţi sociali. În cel de-al doilea proiect, suntem asociaţi cu Lumina, pentru predarea unor cursuri destinate persoanelor aflate în situaţii de risc. În cel de-al treilea proiect, suntem asociaţi cu localitatea Nicolae Bălcescu şi vom construi un centru multifuncţional pentru persoanele aflate în situaţii de risc“, a conchis primarul Ancuţa Belu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria comunei Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, cumpără mobilier școlar!

17 Apr 2024 416

Primăria comunei Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, înlocuiește branșamentele de la locuințele multifamiliale

11 Apr 2024 510

Primăria comunei Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, a atribuit un nou contract pentru renovarea blocurilor (DOCUMENT)

09 Apr 2024 471

Primăria Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, contract pentru întreținerea serviciilor de irigații

08 Apr 2024 792

Primăria Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, un nou pas făcut pentru renovarea a 10 blocuri din comună

03 Apr 2024 1215

Primăria Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, reabilitează blocurile din comună. Investiție de 10 milioane lei

25 Mar 2024 723

Investiție la Mihail Kogălniceanu, județul Constanța. Primăria cumpără bănci noi!

19 Mar 2024 637

Licitații Constanța Primăria Mihail Kogălniceanu, contract pentru delegarea gestiunii de servicii, a activităților de sortare, tratare mecano-biologică și eliminare prin depozitare a deșeurilor municipale

12 Mar 2024 652

Primăria Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, renovează Grădinița Piticot

08 Mar 2024 735

Primăria comunei Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, cumpără servicii topografice

02 Mar 2024 700

Primăria Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, cumpără servicii de asigurări incendiu și alte riscuri în localitate

01 Mar 2024 528

Consiliul local al municipiului Tulcea convocat astăzi, 28 februarie, în şedinţă ordinară

28 Feb 2024 579

Primăria Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, cumpără servicii de mentenanță a iluminatului public

26 Feb 2024 933

Primăria Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, renovează blocurile din localitate. Ce sume au fost alocate (DOCUMENTE)

19 Feb 2024 1063

Primăria Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, a cumpărat servicii de ecarisaj

13 Feb 2024 844