Reţeaua de alimentare cu apă potabilă a comunei, aproape gata O nouă grădiniţă pentru copiii din Crucea

Amplasată la o distanţă de aproximativ 50 de kilometri de municipiul Constanţa, comuna Crucea a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă în ultimii ani. Administraţia locală a depus eforturi susţinute pentru modernizarea comunei, iar rezultatele au dat roade, prin urmare, aleşii locali nu intenţionează să se oprească aici.

Învestit încă o dată în funcţie pe data de 10 iunie de către populaţia comunei, primarul Gheorghe Frigioi are planuri mari pentru concetăţenii săi. Un prim obiectiv care figurează de ceva vreme pe agenda administraţiei locale este educaţia. Autorităţile publice locale au solicitat 500.000 de euro din fonduri guvernamentale pentru extinderea cu patru noi săli de clasă a Liceului Tehnologic din localitate, iar lucrările sunt pe punctul de a demara. Mai mult, din toamnă, un alt vis al primarului va deveni realitate: copiii din comuna Crucea vor avea o nouă grădiniţă.
 
„Deşi mai este o lună şi jumătate până la începerea anului şcolar, ne dorim să fim pregătiţi şi să îi primim pe copii într-o grădiniţă nouă, modernă şi curată. Mai exact, noua clădire a viitoarei grădiniţe din localitatea de reşedinţă a comunei este gata, iar acum se lucrează în exteriorul clădirii. Adică se împrejmuieşte clădirea, se amenajează spaţiile de joacă şi, în curând, vom planta şi florile, dar aici mai aşteptăm puţin ca vremea să se mai răcească. Iată că, în sfârşit, după atâta timp, efort şi zbatere, am reuşit să finalizăm cel mai important obiectiv din agenda noastră“, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, primarul comunei Crucea, Gheorghe Frigioi.
 
Proiectul acestei grădiniţe cuprinde două săli de clasă, locuri de joacă, o sală pentru activităţi festive, un cabinet medical şi grupuri sanitare adecvate micuţilor. Construcţia ar fi trebuit să fie gata într-un an de la demararea lucrărilor, lucrări care au început în primăvara anului trecut, însă constructorii le-au abandonat brusc după trei luni. În urma unor lungi tratative, Primăria Crucea a reuşit să stabilească alături de constructori un nou termen, care va fi respectat de această dată.

Alimentarea cu apă a comunei, un vis devenit realitate 

Un alt proiect pentru care angajaţii autorităţii publice locale din Crucea şi-au dat toată silinţa reprezintă alimentarea cu apă potabilă a localităţilor Stupina, Şiriu, Gălbiori şi Crişana. Potrivit gospodarului-şef, Gheorghe Frigioi, au fost montate conducte pe 25 de kilometri, în acest moment lucrându-se la amplasarea rezervorului de captare a apei din localitatea Stupina. La Gălbiori, lucrările sunt finalizate în proporţie de aproximativ 50%.
 
Valoarea proiectului privind alimentarea cu apă în satele Gălbiori şi Stupina a fost estimată iniţial la peste 2 milioane de lei fără TVA. Contractul a fost însă adjudecat de o firmă din Brăila - Consivia SA -, care va efectua lucrările pentru 1.651.950,76 de lei fără TVA. Oferta acestei firme s-a remarcat printre celelalte şase primite. 

Azilul de Bătrâni din Crucea a început să funcţioneze 

În ultimii ani, tot mai mulţi bătrâni rămân fără un adăpost deasupra capului, iar acest lucru se vede foarte bine şi în comuna constănţeană patronată de primarul Gheorghe Frigioi. Tot mai multe persoane în vârstă fără niciun venit au depus o cerere pentru a primi un pat şi o masă caldă de la Primăria Crucea. În faţa unor asemenea cereri, niciun angajat al Primăriei nu a putut rămâne indiferent, prin urmare, a fost pus în funcţiune azilul de bătrâni al comunei, care funcţionează în prezent la 65% din capacitate.
 
„În fiecare săptămână avem două-trei persoane care intră în evaluare în vederea primirii în Căminul de Bătrâni. Am făcut acest proiect cu gândul la bătrânii noştri care nu au pe nimeni şi au nevoie de ajutor specializat, de un loc unde să fie primiţi, înţeleşi şi sprijiniţi. Ne bucurăm că avem solicitări şi că proiectul nostru a prins elan“, a conchis Gheorghe Frigioi.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Primăria Crucea, contract pentru înființarea rețelei de apă uzată în Stupina

16 Apr 2024 463

Cumpărări directe Constanța AX Perpetuum Impex a bătut palma cu Primăria Crucea. Ce servicii va presta firma? (DOCUMENT)

13 Apr 2024 497

Procesul dintre Comuna Crucea și fostul primar Gheorghe Frigioi, pe rolul Curții de Apel Constanța

04 Apr 2024 457

Licitații Constanța Primăria Comunei Crucea, licitație deschisă pentru execuția de lucrări de modernizare a sistemului de iluminat public (DOCUMENT)

23 Mar 2024 450

Proiect finanțat prin PNRR Newbuilding Cons SRL va construi un centru de colectare a deșeurilor în comuna Crucea, județul Constanța (DOCUMENT)

22 Mar 2024 605

Licitații Constanța Primăria Crucea reabilitează Căminul Cultural din localitatea Șiriu (DOCUMENT)

19 Mar 2024 548

Cumpărări directe Constanța Construirea terenului de sport cu balon de la Băltăgești costă aproape 710.000 lei (DOCUMENT)

12 Mar 2024 652

Ce nereguli au găsit auditorii de la Curtea de Conturi la Primăria Crucea, județul Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 723

Achiziții Constanța Primăria Crucea solicită ofertă de preț pentru construirea unui teren de sport cu balon la Băltăgești (DOCUMENT)

04 Mar 2024 510

ACoR Mariana Gâju, primarul de la Cumpăna a primit două distincții pentru activitatea comunei (FOTO)

12 Feb 2024 1133

A fost solicitat acord de mediu Primăria Crucea, județul Constanța tot mai aproape de realizarea noului cartier pentru tineri din satul Gălbiori

06 Feb 2024 1009

Cumpărare directă Constanța Proiect Group va gestiona sistemul de iluminat public în Crucea (DOCUMENT)

31 Jan 2024 552

Procesul dintre Comuna Crucea și fostul primar Gheorghe Frigioi, la Curtea de Apel. Cine a câștigat în primă instanță

27 Jan 2024 798

Licitații Constanța Reabilitare energetică la Liceul Tehnologic Crucea. Ce firme au câștigat contractul (DOCUMENT)

06 Dec 2023 1058

Licitații Constanța Asfalt Dobrogea SRL, contract de peste 1,24 de milioane de euro pentru asfaltări în Siriu, comuna Crucea (DOCUMENT)

20 Nov 2023 1062