Sala de sport din Grădina va fi finalizată înainte de termen

Pentru că începutul anului 2018 a venit cu vreme bună, la Grădina s-a profitat din plin de acest lucru, continuându-se diverse lucrări. Una dintre investiţiile mult-aşteptate de cei 150 de elevi ai şcolii Gimnaziale nr. 1 din localitate este sala de sport. Proiectul a fost demarat în anul 2016, iar în primăvara anului trecut, cu fonduri alocate Primăriei Grădina de Consiliul Judeţean Constanţa, lucrările au continuat.
 
Conform proiectului, sala are 24 de metri lungime şi aproximativ zece metri lăţime. „Era extrem de importantă, atât pentru efectuarea orelor de sport, cât şi pentru repetiţii, spectacole, serbări, festivitatea de deschidere a anului şcolar şi alte activităţi care se pot derula aici. În acest fel, nu vom mai fi nevoiţi să mutăm copiii în Căminul Cultural, va fi mult mai uşor“, afirma, în primăvara anului trecut, pentru ZIUA în judeţ, primarul comunei Grădina, Gabriela Iacobici.
 
Iată că lucrările au avansat mult, deşi termenul de finalizare era de doi ani, iar acum se lucrează la interior, la montarea gresiei. şefa administraţiei locale consideră că investiţia se va termina, dacă vremea va permite, în cel mult o lună. „Termenul era undeva în septembrie, dar se va finaliza mult mai rapid. Au venit deja la noi pentru a face demersurile necesare pentru realizarea branşamentelor la reţeaua de energie electrică, apă potabilă şi canalizare. Cred că în apropierea sărbătorilor pascale sala de sport va fi gata“, a precizat primarul comunei Grădina, Gabriela Iacobici.

Patru proiecte importante pentru comună 

În altă ordine de idei, primarul comunei şi-a fixat priorităţile pentru acest an. „Sunt numeroase... Se lucrează la extinderea şi modernizarea reţelei de apă din Grădina. Curând vom deschide ofertele pentru desemnarea agentului economic ce va efectua lucrările pentru canalizare tot în Grădina pentru ca, în martie, să înceapă efectiv. Acestea sunt proiecte pe PNDL 1, iar pe PNDL 2, tot în acest an vrem să demarăm proiectul privind extinderea şi modernizarea reţelei de apă din satul Cheia, urmând ca în 2019 să putem asfalta. De fapt vrem să facem zece kilometri de drumuri din Cheia şi Grădina, cu asfaltare, trotuare şi podeţe la intrările în curţile oamenilor. Din fericire, contractele de finanţare pentru proiectele pe PNDL 2 le-am semnat în luna decembrie“, a conchis şefa administraţiei publice locale din Grădina, Gabriela Iacobici.

 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Anarecad SRL din Galați va transpune PUG-ul comunei Grădina în Sistem informatic Geografic (DOCUMENTE)

14 Mar 2024 440

Cumpărări directe Constanța Anarecom Regioserv SRL a câștigat două contracte de la Primăria Grădina, în valoare de peste 300.000 de lei (DOCUMENTE)

13 Mar 2024 395

Primăria comunei Grădina, verificată de auditorii Curții de Conturi a României. Ce au descoperit?

09 Mar 2024 606

Licitații Constanța Primăria Comunei Grădina va moderniza drumurile din comună! Ce valoare are contractul (DOCUMENT)

25 Feb 2024 503

Licitații Constanța Echipamente digitale pentru Școala gimnazială nr. 1 din Grădina (DOCUMENT)

24 Feb 2024 953

Primăria Grădina, județul Constanța, organizează licitație pentru furnizarea de mobilier școlar (DOCUMENT)

24 Feb 2024 992

Consilierii USR insistă cu bugetarea unei grădini urbane în cartierul Poarta 6 din municipiul Constanța

11 Feb 2024 656

Cumpărări directe Constanța Alsar Pro Construct SRL din Mihail Kogălniceanu va toaleta arborii din comuna Grădina

08 Feb 2024 575

În municipiul Tulcea A fost aprobat PUZ pentru reabilitarea Casei de cultură, Grădina de vară și Parcul personalităților

01 Feb 2024 765

Deputatul USR, Stelian Ion, a solicitat Ministerului Culturii clasarea Grădinii Palatului Reginei Maria din Mamaia, Constanța

31 Jan 2024 623

Licitații Constanța Ce firmă se va ocupa de colectarea și transportul deșeurilor din comuna Grădina (DOCUMENT)

30 Jan 2024 792

Incendiu la Grădina Zoologică! Maimuțele în pericol. Pompierii luptă cu focul să salveze viețile animalelor!

27 Jan 2024 866

Afaceri Constanța Primăria Mangalia scoate la licitație cuveta Lacului Neptun, Grădina Spectacol Cinematograf Venus și două terenuri

22 Jan 2024 2083

Licitații Constanța Primăria Grădina, contract cu Dab IT Outsourcing SRL, pentru Centrul de monitorizare și Wi-Fi. Compania, numeroase contracte în Dobrogea (DOCUMENTE)

15 Jan 2024 1215

Proiect de salvare al unei rase de bovine pe cale de dispariție în România

10 Jan 2024 741