Sala de sport din Saligny are acoperişul definitivat

Comuna Saligny este situată în partea de vest a judeţului Constanţa şi are în componenţă satele Făclia, Saligny şi ştefan cel Mare.
 
Una dintre preocupările administraţiei publice locale din comuna constănţeană Saligny a reprezentat-o realizarea unei săli de sport pentru elevii din localitate. „Proiectul acesta a fost demarat încă de anul trecut, acum este spre finalizare şi se realizează cu sprijin financiar de la Consiliul Judeţean Constanţa. Este o sală mică, însă pentru copii este bună, mai ales că, în perioada rece a anului, până acum făceau orele de sport afară, în frig, ploaie sau vânt. Să stea şi ei la adăpost şi să se bucure de orele de sport aşa cum se bucură toţi copiii“, declara, în vară, pentru ZIUA în judeţ, şeful administraţiei locale din Saligny, Ion Beiu. Iată că acum, primarul are un motiv de bucurie, deoarece lucrările pentru schimbarea acoperişului de la sala de sport din localitatea Saligny, ultimele care trebuiau efectuate, s-au definitivat. „Gata, am reuşit să terminăm acest proiect şi mă bucur că elevii noştri nu vor mai face sportul afară, în frig“, a afirmat Beiu.

Documentaţii în elaborare

Între timp, termenul-limită impus de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) privind depunerea documentaţiilor pentru proiectele aprobate spre finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală 2 (PNDL) se apropie cu paşi repezi (30 octombrie). Iată de ce primarul comunei Saligny ne-a mărturisit: „Acum facem studiul de fezabilitate, proiectul tehnic şi elaborăm celelalte documente necesare. Sperăm să ne încadrăm în termenul stabilit… ca de-aia ne zbatem ca peştele pe uscat… ca să reuşim“, a precizat şeful administraţiei publice locale, Ion Beiu.
 
Toată această muncă a funcţionarilor publici din Primăria comunei Saigny este de înţeles, întrucât proiectul care ar urma să fie finanţat prin PNDL 2 va permite, în sfârşit, realizarea, în localitate a unui dispensar care va fi dotat aşa cum trebuie, iar pentru asta, Primăria ar urma să primească de la minister suma de 3.090.549 de lei, valoarea estimată a proiectului. „Din bugetul local nu ne putem permite să facem acest dispensar atât de necesar pentru comunitate. De aceea, sperăm să nu pierdem banii de la Ministerul Dezvoltării“, a subliniat primarul comunei Saligny, Ion Beiu.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria comunei Saligny, județul Constanța, licitație pentru sistematizarea și construirea de șanțuri colectoare

26 Mar 2024 345

Afaceri Constanța Primăria Saligny vinde mai multe terenuri intravilane

26 Mar 2024 336

Afaceri Constanța Mai multe persoane fizice au obținut terenuri de la Primăria Saligny

21 Mar 2024 375

Licitații Constanța Asfalt Dobrogea SRL modernizează cu 3,08 milioane de euro străzile din Murfatlar (DOCUMENT)

13 Mar 2024 521

Primăria Saligny, județul Constanța, reabilitează căminul din localitate

04 Mar 2024 469

Județul Constanța Primăria Saligny, contract cu o firmă din Capitală. Vizată este reabilitarea energetică a căminului din Făclia

01 Mar 2024 492

Primăria Comunei Ciocârlia, județul Constanța extinde rețeaua de canalizare din comună. Ce valoare are proiectul (DOCUMENT)

28 Feb 2024 846

Județul Constanța Un tractorist și un sofer sancționați de polițiștii rutieri! Ce au stabilit oamenii legii

20 Feb 2024 796

Județul Constanța Locuitorii din comuna Cuza Vodă vor beneficia de gaze naturale. Proiectul de finanțare, semnat de ministrul Dezvoltării

19 Feb 2024 672

Primăria Cumpăna Lucrările de asfaltare pe străzile incluse în proiectul „Modernizare drumuri în comuna Cumpăna, județul Constanța – 7,2km" continuă

19 Feb 2024 1031

Investiții bugetate prin Programul „Anghel Saligny” Se extinde rețeaua de drumuri a județului Constanța!

18 Feb 2024 1727

Licitații Constanța Licitație organizată de Primăria Lipnița înfiintarea unui sistem de alimentare cu apă în satul Cuiugiuc (DOCUMENT)

09 Feb 2024 738

Primăria Saligny, județul Constanța dotează sala de sport din localitate

05 Feb 2024 705

Primăria Cumpăna Asfaltări pe străzile Dorului și Pescăruș

04 Feb 2024 706

Vești bune de la Consiliul Județean Constanța Modernizarea DJ 393, tronsonul Techirghiol – Arsa, intră în linie dreaptă

25 Jan 2024 625