Spectacol pentru care s-a muncit încă din septembrie Comuna Grădina a sărbătorit Ziua României mai frumos ca niciodată

Încă din luna septembrie, la Grădina au început pregătirile pentru Ziua Naţională a României. „Am vrut ca în acest an să serbăm Ziua României altfel. Să o sărbătorim aşa cum se cuvine! De aceea, pentru că asta a fost dorinţa celor mici, am făcut selecţii pentru o şcoală de dans“, a precizat şefa autorităţii publice locale, Gabriela Iacobici.
 
Zis şi făcut, căci de 1 Decembrie, la Grădina, peste 600 de persoane au cântat, au dansat şi au simţit româneşte. După ceremonia de depunere de coroane la Monumentul Eroilor din localitate, de la prânz, toţi cei prezenţi (în număr mare) au mers la Căminul Cultural din Grădina, pentru a lua parte la un spectacol grandios dat în cinstea lor şi a României.
 
„Copiii de la şcoala de canto şi de balet au deschis spectacolul. Au avut o oră în care au cântat cântece româneşti şi au dansat pe ritmuri tradiţionale. Toţi cei 51 de copii erau îmbrăcaţi cu noile costume populare pentru care Primăria Grădina a alocat printr-o hotărâre de Consiliu Local 20.000 de lei. Atât ei, cât şi noi, cei din sală, am fost foarte emoţionaţi şi de impresionaţi de ceea ce au realizat aceste vlăstare ale românilor“, a declarat primarul Gabriela Iacobici.

Nicu Paleru, Emilia Ghinescu şi Nemuritorii 

Spectacolul a continuat aşadar cu multă muzică şi voie bună, asigurate de interpreţi consacraţi din toată ţara. Au cântat pentru cei din Grădina Nicu Paleru, Emilia Ghinescu, Nemuritorii, Orizont Band, Baladele Deltei, Elena Plătică, Paul Ananie, Cvartetul Tomis, Marius Cristel Marin şi Sensation Hostess. Prezentator a fost Silviana Marin, iar invitaţii speciali au fost, cum altfel, absolvenţii şcolii de dans şi canto Grădina 2015.
 
„Spectacolul a fost unul românesc şi a cuprins toate zonele folclorice. Am pus mult suflet în acest eveniment, pentru că niciodată nu am simţit că am sărbătorit această zi aşa cum se cuvine. Am avut, pe lângă spectacol, mâncare tradiţională - fasole cu ciolan, dar şi un purcel, care a devenit tochitură dobrogeană tradiţională. Toate aceste bucate şi băutura au fost asigurate din sponsorizări ale oamenilor din localitate. Primăria a alocat aproximativ 10.000 de euro pentru acest spectacol de neuitat“, a explicat primarul Gabriela Iacobici.

Proiect de suflet, finalizat

La Grădina, distracţia este binemeritată după un an de lucru intens. Tot pentru copii, şefa autorităţii publice locale a iniţiat, acum câţiva ani, construirea unui centru de prevenire a abandonului şi a separării copilului de familia sa. „Lucrările din cadrul proiectului «Centrul de prevenire a abandonului şi a separării copilului de familia sa» sunt gata. Pe 4 decembrie facem recepţia finală, cu diriginţii de şantier, cu cei de la ISU şi de la toate celelalte organisme implicate, urmând ca - cel mai probabil - pe 11 decembrie să facem conferinţa finală de încheiere a proiectului“, a conchis primarul Gabriela Iacobici.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Alsar Pro Construct SRL a bifat trei contracte cu Primăria Grădina în valoare de peste 300.000 lei (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 433

Licitații Constanța Primăria Comunei Grădina va moderniza drumurile din comună! Ce valoare are contractul (DOCUMENT)

25 Feb 2024 544

Licitații Constanța Echipamente digitale pentru Școala gimnazială nr. 1 din Grădina (DOCUMENT)

24 Feb 2024 1010

Primăria Grădina, județul Constanța, organizează licitație pentru furnizarea de mobilier școlar (DOCUMENT)

24 Feb 2024 1047

Cumpărări directe Constanța Alsar Pro Construct SRL din Mihail Kogălniceanu va toaleta arborii din comuna Grădina

08 Feb 2024 630

Licitații Constanța Ce firmă se va ocupa de colectarea și transportul deșeurilor din comuna Grădina (DOCUMENT)

30 Jan 2024 843

Originar din Constanța Mikayel Sarian, personalitatea consacrată ca profesor universitar

29 Sep 2023 962

Firme Constanța O firmă specializată în comerțul cu legume și fructe a fost înființată la Ostrov

18 Jul 2023 1152

Contract semnat între Primăria Grădina și o firmă din Tulcea. Ce va livra (DOCUMENT)

09 Mar 2023 1394

Imagini filmate în România. Un urs a fost surprins în vârful unui cireș (VIDEO)

19 Jun 2022 1713

Modernizarea străzilor din localitatea Grădina, în linie dreaptă

18 Apr 2022 1210

Tablete pentru elevii din Grădina! Cine va furniza echipamente IT către școala din comuna constănțeană (DOCUMENT)

26 Jan 2022 2932

Localitățile Ovidiu și Grădina ies din carantină

30 Dec 2020 2499

A fost publicată decizia carantinării comunei Grădina, din județul Constanța, în Monitorul Oficial al României

17 Dec 2020 1903

CJSU Comuna Grădina din județul Constanța intră în carantină!

16 Dec 2020 1980