Toate şcolile din comună, renovate Grădiniţa din Ciocârlia are o nouă centrală termică

La începutul săptămânii trecute, a răsunat pentru prima dată clopoţelul pe holurile unităţilor de învăţământ din întreaga ţară, după o pauză de aproximativ două luni. În comuna constănţeană Ciocârlia, elevii s-au reîntors în săli de clasă renovate şi în unităţi de învăţământ reabilitate.
 

În luna august, şcolile comunei Ciocârlia s-au aflat într-un plin proces de igienizare, prin care toate sălile de clasă au fost renovate, obiectele sparte au fost reparate sau chiar înlocuite, instalaţiile au fost curăţate, tocmai pentru ca elevii să păşească în săli de clasă curate şi primitoare, după cum afirmă primarul comunei, Traian Dragomir.
   
Pe lângă intervenţiile de reabilitare la unităţile de învăţământ, administraţia s-a ocupat şi de alimentarea acestora cu combustibil, pentru ca, la venirea sezonului rece, elevii să nu tremure de frig în bănci. De altfel, la grădiniţa din localitatea de reşedinţă a comunei se montează, în aceste zile, noua centrală termică.

Asfaltarea comunei, ce cuprinde 3.350 de locuitori, conform ultimului recensământ, reprezintă un alt obiectiv de pe agenda primarului. Autoritatea publică locală a solicitat, în urmă cu câteva luni, două milioane de euro de la Guvern, însă răspunsul Executivului nu a venit nici până acum. Reprezentanţii administraţiei susţin că nici măcar nu ştiu dacă proiectul a rămas în evaluare la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
 
De altfel, administraţia a fost nevoită să abandoneze la începutul verii proiectul cantinei sociale, prin care toţi pensionarii comunei puteau să beneficieze de o masă caldă, întrucât nu s-a găsit finanţarea necesară.
 
„Noi am abandonat acum proiectul, însă el rămâne în atenţia noastră. Imediat ce vom găsi finanţare, vreau ca acest proiect să devină realitate. Acum însă a fost stabilită o altă listă de priorităţi, listă care s-a realizat în funcţie de banii de care dispunem. Când ne-am gândit la proiectul cantinei sociale, am încercat, de fapt, să venim în ajutorul bătrânilor comunei, care au, în medie, o pensie de 350 de lei, din care nu îţi poţi achiziţiona nici măcar medicamentele, dar să suporţi costurile alimentaţiei zilnice!”, a conchis gospodarul-şef Traian Dragomir.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Comunei Ciocârlia, județul Constanța cumpără mobilier pentru Școala Gimnazială Nr. 1 Ciocârlia (DOCUMENT)

17 Mar 2024 515

Primăria Comunei Ciocârlia, județul Constanța extinde rețeaua de canalizare din comună. Ce valoare are proiectul (DOCUMENT)

28 Feb 2024 849

Primăria Ciocârlia, județul Constanța, vinde mai multe terenuri intravilane. Licitația are loc în luna martie

15 Feb 2024 3243

Primăria Ciocârlia, județul Constanța, cumpără distribuție de gaze naturale

07 Feb 2024 1618

Știri din Constanța Se extinde rețeaua de canalizare în comuna Ciocîrlia cu finanțare prin Anghel Saligny”

24 Aug 2023 949

Primăria Ciocârlia va moderniza două străzi importante din comună

28 Nov 2022 1795

Controlul Curții de Conturi la UAT Ciocârlia, în județul Constanța. „Cele mai multe dintre măsurile dispuse au fost deja implementate“

23 Apr 2022 1433

Fostul edil Traian Dragomir, la judecată cu Primăria Ciocîrlia. Ce au spus judecătorii

08 Nov 2021 3036

Iridex Group Salubrizare va gestiona deșeurile din comuna constănțeană Ciocârlia

09 Jan 2021 3826

Primăria Ciocârlia, demersuri pentru înființarea distribuției de gaze în localitate

12 Dec 2020 2611

Străzile din comuna Ciocârlia, modernizate şi reablitate de Global Ports'S Services SRL (document)

05 Aug 2020 3531

Rețea de canalizare, stație de epurare și drumuri asfaltate Primarul Traian Dragomir despre investițiile din comuna Ciocârlia de Sus

26 Mar 2019 5721

Primăria Ciocârlia a împodobit comuna! Şase kilometri de ghirlande luminoase strălucesc noaptea

19 Dec 2016 9331

Comunitatea Virtuală a Țăranilor Dobrogeni se reunește într-un eveniment de excepţie

21 Oct 2016 4765

Capela mortuară din Ciocârlia de Sus, finalizată Educaţia şi asfaltarea, prioritare în Ciocârlia

20 Oct 2016 3849