Una caldă, una rece La Lipniţa s-au primit bani pentru drumuri, dar încă se caută soluţii pentru construirea unei grădiniţe

După ce ploile care s-au abătut în acest an au făcut ravagii în comuna Lipniţa, măturând în calea lor drumuri întregi, primarul Florin Onescu spune că în sfârşit începe să se vadă luminiţa de la capătul tunelului. „Am primit 200.000 de lei pentru refacerea drumurilor distruse de inundaţii. Nu este o sumă mare, nu pot spune că ne ajunge pentru toate lucrările care se impun, însă măcar pentru cele de extremă urgenţă consider că ne putem descurca“.

Tot pentru drumuri, gospodarul-şef a declarat că a primit de la Ministerul Dezvoltării Rurale şi Administraţiei Publice veşti bune în privinţa drumului comunal de la Izvoarele. „Am semnat un contract cu MDRAP pentru refacerea Drumului Comunal DC 45 Izvoarele Coslugea. Drumul e realizat în proporţie de 80%, se va tuna asfalt pe o suprafaţa de peste un kilometru, conform proiectului“, a declarat primarul Florin Onescu. Acesta spune că, în continuare, aşteaptă noutăţi pentru terminarea bretelei rutiere de la puntul de trecere a frontierei Lipniţa – Kainardja. „Abia săptămâna aceasta am reuşit să depunem toate documentele în vederea obţineri avizelor pentru realizarea bretelei rutiere. Sperăm că poate va fi terminată anul acesta, deşi, după cum ne dă semnale vremea, cred că nu vom avea succes. Pe o vreme nefavorabilă nu putem lucra, nu se poate turna asfalt“, a precizat primarul comunei Lipniţa.

Peste 150 de copii, nicio grădiniţă


Nu în ultimul rând, gospodarul-şef Florin Onescu are o altă nemulţumire pentru care caută soluţii de mult. În niciuna dintre cele şase localităţi componente nu există grădiniţe pentru cei aproximativ 150 de preşcolari, care învaţă în spaţii neadecvate. Potrivit şefului autorităţii locale, el a pregătit un proiect pentru construirea unei grădiniţe în satul Canlia, pe care l-a depus la Ministerul Educaţiei Naţionale, în vederea atragerii de fonduri guvernamentale. Valoarea proiectului se ridică la 650.000 de lei. În 2009, Primăria a primit undă verde pentru construirea clădirii, ministerul oferind o parte din bani, însă lucrările au fost realizate pe sfert, după care Primăria ar fi trebuit să primească următoarea tranşă de bani, bani care însă nu au mai venit de atunci, iar lucrarea a fost abandonată. Nici prin fonduri europene nu a reuşit să tragă un loz câştigător, proiectul depus a fost declarat „eligibil, dar nefinanţabil”. „Să sperăm că vom avea mai mult succes în exerciţiul financiar 2014-2020 pentru că nu este normal să nu avem o instituţie de învăţământ pentru preşcolari. De anul viitor trebuie să găsim soluţiile cele mai bune pentru implementare proiectului de construire a unei grădiniţe”, a declarat primarul Florin Onescu.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Aleşii locali caută soluţii pentru construirea unor grădiniţe Preşcolarii din Lipniţa merg la şcoală mult mai devreme

28 Jul 2014 2907