Centenarul la Tulcea. Depuneri de coroane și inaugurarea unui nou dispensar medical comunal în Valea Nucarilor (galerie foto)


 Duminică, 2 decembrie 2018, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu și vicepreședintele Dumitru Mergeani au participat, la invitația primarului comunei Valea Nucarilor, Maria Lența, la o serie de manifestări organizate la nivelul comunei cu ocazia Centenarului Marii Uniri.
         
Astfel, la Monumentul Eroilor din Valea Nucarilor a avut loc un ceremonial de depuneri de coroane și s-a oficiat un serviciu religios în memoria înaintașilor noștri.

„Ieri, de Ziua Națională a României, am sărbătorit cu toții 100 de ani de la Marea Unire din 1918. Ne îndreptăm spre cel de-al doilea secol de existență al României unite, cu mai multă maturitate, mai înțelepți și, sper eu, mai uniți.

Ceremonialul de astăzi este expresia cinstei cu care vă onorați părinții și bunicii care  s-au sacrificat pentru ca noi să putem vorbi, cânta și învăța românește. Fără ei, istoria noastră ar fi putut lua o altă turnură. Ei stau la temelia României de azi și de mâine, iar noi trebuie să ne arătăm demni de faptele lor de vitejie.
Marea Unire din 1918 ne-a oferit prilejul definirii noastre ca țară liberă și a realizat cadrul național propice pentru dezvoltarea societății într-un ritm mai rapid“, a declarat președintele Horia Teodorescu.


De asemenea, cu ocazia Centenarului, a fost inaugurată noua clădire ce adăpostește Dispensarul medical comunal din satul Iazurile, o investiție de aproximativ 640.000 de lei, din bugetul local al comunei. La eveniment au mai fost prezenți prefectul Lucian Furdui și deputatul Lucian Simion.

„În numai un an de zile s-a putut ridica această construcție care va fi extrem de utilă în special oamenilor în vârstă. Se demonstrează astfel  că  acolo unde există grijă față de nevoile oamenilor, atunci când există fonduri, se pot face lucruri importante. Dovedim astfel că sănătatea și educația sunt prioritățile guvernării, atât ale celei centrale cât și la nivel local.

Vreau să transmit încă odată aprecierile mele pentru eforturile administrației locale de a îmbunătăți condițiile de viață ale localnicilor, încă o dată vă mulțumesc pentru invitație și vă doresc să continuați tot așa“, a declarat cu acest prilej președintele Horia Teodorescu.     


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Participare activă în Tulcea. Cetățenii sunt invitați să-și propună și să voteze proiectele de interes județean

25 Mar 2024 373

Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, candidează pentru un nou mandat

23 Mar 2024 441

Licitații Tulcea Mega Edil SRL, peste 16,07 milioane de euro de la Consiliul Județean Tulcea, prin licitație deschisă! Va întreține drumurile din Est și Vest (DOCUMENTE)

19 Mar 2024 492

A XIII-a ediție a concursului național de matematică „Laurențiu Panaitopol“, organizat de Colegiul Național „Spiru Haret“ Tulcea

16 Mar 2024 458

„Alături de tine pentru alegerea meseriei“, acțiune organizată de Inspectoratul Școlar Județean Tulcea

08 Mar 2024 499

Bugetarea participativă, demarată la Consiliul Județean Tulcea

19 Feb 2024 415

Prețul a crescut cu 10% Modificări în cadrul contractului ce prevede lucrări de eficientizare energetică a Spitalului Județean Tulcea (DOCUMENT)

15 Feb 2024 679

Județul Tulcea, prezent cu un stand dedicat la Târgul Național de Turism al României, ediția de primăvară

15 Feb 2024 521

Valoarea contractului privind reabilitarea, modernizarea și extinderea Spitalului Județean de Urgență Tulcea, majorată cu 10% (DOCUMENT)

07 Feb 2024 803

Licitații Tulcea S-a constituit o asociere bursieră pentru achiziţionarea de gaze naturale și energie electrică (DOCUMENT)

03 Feb 2024 667

Licitații Tulcea Consiliul Județean, achiziție de echipamente de uz medical, în proiectul „Infrastructură de sănătate transfrontalieră“ (DOCUMENT)

19 Nov 2023 693

Consiliul Județean Constanța Județul Constanța, gazda evenimentelor organizate cu prilejul Zilei Dobrogei!

15 Nov 2023 832

Ședință solemnă a CJ Constanța și CJ Tulcea cu ocazia Zilei Dobrogei (GALERIE FOTO+VIDEO

14 Nov 2023 1074

Consiliul Județean Tulcea achiziționează echipamente IT (DOCUMENT)

10 Aug 2023 1170

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Vasile Rizea, consilier județean PRO România (DOCUMENTE)

30 Jul 2023 1148