Mesajul istoricului Tasin Gemil, de Ziua Naţională a României (document)

Descendent al primului primar de la 1878 - Abdul Hagi Kerim, istoricul Tasin Gemil ne-a transmis textul cuvântării sale la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 decembrie 1990, la prima sărbătoare naţională de la această dată, declarându-ne că această cuvântare a avut (şi mai are încă, spun unii) un larg ecou.
 
„Onorată Adunare,
Frați Români !
Am marea cinste de a mă înfățișa în fața domniilor-voastre cu împuternicirea de a vă împărtăși simțămintele adânci de bucurie pe care le trăiesc în această zi de înălțare sufletească, împreună cu întregul popor român, cei aproape trei milioane de locuitori ai României care sunt reprezentați în Parlamentul țării de deputații întruniți în Grupul parlamentar - denumit oficial - al minorităților naționale (altele decât cea maghiară) (aplauze).
 
La această întâia sărbătoare a Zilei Naționale, gândul nostru se îndreaptă cu recunoștință către toți cei care de-a lungul zbuciumatei istorii a României au plămădit cu sacrificii Marea Unire de acum 72 de ani. Bunicii și părinții tuturor celor care astăzi alcătuim acest grup parlamentar au salutat cu entuziasm, prin declarații publice, mărețul act de dreptate istorică împlinit la 1 Decembrie 1918.
Strămoșii noștri s-au așezat pe aceste meleaguri ospitaliere în timpuri mai vechi sau mai noi, venind din cele patru zări ale lumii. Avem nume și obiceiuri diferite, acasă vorbim alte limbi, iar unii dintre noi ne închinăm la altare deosebite, dar suntem uniți întru aceeași credință și iubire față de sfânta noastră patrie - România (aplauze).
 
Marele Război pentru reîntregirea neamului românesc a fost câștigat și prin jertfa de sânge a bunicilor și părinților noștri, dintre care nu puțini au căzut eroic pe câmpurile de luptă. Apoi, împreună cu națiunea română, înaintașii noștri au pus umărul la clădirea noii Românii libere și prospere între hotarele sale istorice. Acea minunată zi de 1 Decembrie 1918 a însemnat nu numai unirea tuturor românilor, ci și ridicarea la demnitatea de cetățeni cu drepturi depline a tuturor celor de alt neam, care trăiau de atâta vreme laolaltă cu românii.
Artizanii Marii Uniri au avut înțelepciunea și tăria de a nu săvârși greșeala de a plăti cu nedreptate nedreptatea pe care o suferiseră ei înșiși până atunci.
 
În urmă cu 72 de ani, în această zi, în acest loc binecuvântat, a fost promulgată solemn egalitatea deplină a tuturor cetățenilor țării. Atâta vreme cât această hotărâre – adoptată de toți reprezentanții îndrituiți ai întregii națiuni române – a fost respectată, libertatea, democrația și propășirea au constituit coloanele de susținere ale edificiului de stat românesc.
Spiritul Proclamației de la Alba Iulia a fost denaturat și încălcat în ultimele cinci decenii, îndeosebi în ultimii 30 de ani, când au fost ignorate sistematic drepturile noastre naturale la învățământ și cultură în limba maternă. Ceaușescu și acoliții săi au urmărit, în mod deliberat și perfid, lichidarea noastră ca ființe etnice. A trebuit să vină un alt Decembrie minunat și eroic, Decembrie 1989, pentru ca și mântuirea noastră la lumină, căldură și dreptate să devină realitate. Iată, acum, toate minoritățile naționale din România fac parte din Marele Sfat al Țării. Este o pildă grăitoare de democrație autentică, cum nu multe țări din lume o pot arăta (aplauze).
 
Este adevărat, ne confruntăm și cu unele greutăți, îndeosebi din pricina celor care nu au reușit încă să înțeleagă că democrația este una singură, că nu există democrație nelimitată pentru majoritate și democrație restrânsă pentru minoritate. Da ! Suntem convinși că, împreună cu frații noștri români, vom reuși să biruim toți dușmanii democrației și progresului, în primul rând pe cei care sălășluiesc în ființa fiecăruia dintre noi. Este nevoie, înainte de toate, să ne primenim sufletele atât de mult încercate în ultimele decenii. Pilda înălțătoare a înaintașilor care, la 1 Decembrie 1918, au întemeiat o țară mândră și iubitoare față de toți fiii și toate fiicele sale, trebuie să constituie lumina călăuzitoare pentru cei care astăzi au în mâinile lor destinul României.

 
Dumnezeu cel unic și bun a hărăzit României ca Decembrie să fie luna mântuirii și reîntregirii ei. În această sfântă zi de sărbătoare să ne aducem aminte și, apoi, să nu uităm vreodată porunca divină adresată tuturor oamenilor de a fi ca frații între ei. Noi toți care trăim în această țară avem o singură mamă și o singură casă – România (Aplauze). Ne sunteți frați, vă suntem frați ! Haideți să purcedem în frăție la reînălțarea casei părintești, întru slava înaintașilor și spre mândria urmașilor !
Vă mulțumesc (aplauze)”.

 
În secţiunea Documente puteţi vizualiza CV-ul istoricului Tasin Gemil. 
 
Citeşte şi:
 
#Dobrogeaetnică Repere și somități. Tahsin Gemil, fiul Medgidiei care a făcut istorie din istorie. Primul președinte al UDTTMR (galerie foto)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident rutier, în Constanța. O victimă este rănită (FOTO+VIDEO)

25 Mar 2024 2533

Știri Constanța azi Atenție, șoferi! Blocaj în trafic pe bulevardele 1 Decembrie 1918 și Alexandra Lăpușneanu (GALERIE FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 1164

Date din proiect Ce lucrări se vor face în vederea extinderii Spitalului Municipal Medgidia? (DOCUMENT)

18 Mar 2024 382

Acte de vandalism în Constanța! Făptașii, doi tineri, identificați de polițiști (VIDEO)

13 Mar 2024 797

Camera de Conturi Constanța Audit efectuat asupra situațiilor financiare raportate de comuna Pantelimon pentru anul 2022. Concluzii (DOCUMENT)

09 Mar 2024 560

O nouă imagine pentru bulevardul 1 Decembrie 1918 din Constanța (FOTO)

07 Mar 2024 719

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 733

Primăria Constanța „Nicio faptă antisocială nu rămâne nepedepsită” (VIDEO)

07 Mar 2024 610

Constanța Iată ce a apărut pe pistele pentru biciclete de pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu (FOTO+VIDEO)

04 Mar 2024 14015

Șofer depistat de polițiști sub influența substanțelor psihoactive, în județul Tulcea

04 Mar 2024 380

O unitate militară din Constanța plătește aproximativ 40.000 de euro firmei Iridex Group Salubrizare SRL pentru colectarea, transportul și neutralizarea deșeurilor menajere și reciclabile (DOCUMENT)

01 Mar 2024 811

Primăria Constanța Se lucrează la montarea băncilor și coșurilor de gunoi pe bulevardele Alexandru Lăpușneanu, 1 Decembrie 1918, 1 Mai și șoseaua Mangaliei

01 Mar 2024 468

Lucrările de modernizare și reabilitare a bulevardelor 1 Decembrie 1918 și Al. Lăpușneanu se apropie de finalizare. Unde credeți ca vor parca cele peste 1000 de autoturisme? (FOTO+VIDEO)

01 Mar 2024 1588

Școala Gimnazială „Ion Ghica” Tortoman, județul Constanța angajează administrator financiar

29 Feb 2024 605

IPJ GalațiPolițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Galaţi au desfășurat activităţi de investigare

26 Feb 2024 378