Cum arată bugetul comunei Oltina în 2014

Consilierii locali din comuna Oltina au votat recent bugetul pe anul 2014. Potrivit şefului autorităţii locale, Gheorghe Chirciu, în acest an fondurile avute la dispoziţie sunt reduse. „Bugetul este cam acelaşi cu cel de anul trecut”, a explicat primarul Gheorghe Chirciu. Potrivit şefului autorităţii locale, bugetul este pe hârtie de 9.000.000 de lei, însă mai bine de jumătate din sumă, mai precis 5.000.000 de lei, reprezintă fondurile europene atrase pentru investiţii. Gheorghe Chirciu a explicat că acestea sunt fondurile obţinute pentru reabilitarea Drumului Comunal 48.

„În buget, fără banii de la Uniunea Europeană, care au venit pentru reabilitarea drumului comunal, avem aceiaşi bani ca anul trecut, undeva la 4.000.000 de lei”, a menţionat primarul Gheorghe Chirciu. Amintim că Drumul Comunal 48 a fost inaugurat anul trecut şi face legătura între Oltina şi Satu Nou. Drumul se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 9 kilometri, însă numai 5,5 kilometri au fost reabilitaţi prin pietruire, asfaltare şi supraînălţare, întrucât această porţiune a fost afectată de inundaţii în anul 2010. Menţionăm că pentru reabilitarea celor 5,5 kilometri de drum, Primăria Oltina a atras bani de la Uniunea Europeană, pe Măsura 322.
În altă ordine de idei, şeful autorităţii locale a mai anunţat că în localitate încep în această perioadă lucrările de igienizare a comunei, dar şi de plombare a străzilor afectate de zăpezi.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Energybas Actual SRL, din Băneasa, contract de 52.000 de euro cu Primăria Oltina pentru serviciile de iluminat din comună (DOCUMENT)

15 Apr 2024 536

Licitații Constanța Consolidare și reabilitare termică moderată la Grădinița nr. 2 de la Oltina (DOCUMENT)

05 Apr 2024 565

Primăria Oltina, județul Constanța a solicitat acord de mediu Strada Pelinului din localitatea Răzoarele va fi asfaltată. Investiție de peste 400.000 lei

24 Mar 2024 463

Firme Constanța Spicul SA. Vânzarea morilor din Ion Corvin, Oltina şi Dobromir, supusă aprobării acționarilor

16 Mar 2024 559

Primăria Oltina, obligată să achite peste 66.000 de euro către o companie privată! Ce reprezintă suma (MOTIVARE)

12 Feb 2024 1690

Primăria Comunei Oltina, județul Constanța, la judecată cu o firmă din județul Cluj! Ce a decis instanța

30 Jan 2024 803

Finalizarea proiectului „REABILITARE, MODERNIZARE, EXTINDERE ȘI DOTARE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ NR.1, OLTINA, JUDEȚ CONSTANȚA”

22 Dec 2023 795

Finalizarea proiectului „REABILITARE, MODERNIZARE, EXTINDERE ȘI DOTARE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ NR.1, OLTINA, JUDEȚ CONSTANȚA”

21 Dec 2023 534

Finalizarea proiectului „REABILITARE, MODERNIZARE, EXTINDERE ȘI DOTARE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ NR.1, OLTINA, JUDEȚ CONSTANȚA”

20 Dec 2023 548

Descoperiți de polițiștii de frontieră, în timp ce transportau 1700 litri de motorină

24 Nov 2023 1412

Proiect cultural-artistic „Stagiune de teatru în localitățile județului”

14 Nov 2023 758

Cod Galben de vreme rea la Constanța Pene de curent în tot județul Constanța!

04 Nov 2023 2729

Primaria Oltina, județul Constanta, contract important cu o firma din Argeș

26 Oct 2023 778

Spectacolele din cadrul proiectului cultural artistic „Stagiune de teatru în localitățile județului” din Oltina au ajuns la final. Cum au fost primite de public? (GALERIE FOTO)

10 Oct 2023 719

Proiectul cultural-artistic „Stagiune de teatru în localitățile județului” continuă în comuna Oltina. Spectacolul propus astăzi

06 Oct 2023 812