Editorial Ruşinea pierdută a PNL Constanţa

PNL Constanţa îşi plânge de milă pentru tardiva ieşire de la guvernare. Nu primarii au atitudinea ursului păcălit de vulpe, ci directorii companiilor de stat şi ai instituţiilor publice deconcentrate, care refuză să demisioneze din funcţii. Mai stau în fotoliile călduţe, mai iau nişte bani. Cred că firesc ar fi să aibă o urmă de onoare, să le fie ruşine... Dar cine a pierdut ruşinea ca s-o găsească ei?!?
Şi ca şi cum poziţia ingrată în care au fost puşi în timpul alianţei cu PSD nu le-ar fi dăunat suficient, partidul istoric mai cade o dată în penibil. PNL Constanţa a dat ieri publicităţii un comunicat de presă în care menţionează că „liderul PSD nu face decât să mimeze atitudini conciliante şi să joace rolul unui politician responsabil, când de fapt este artizanul unui joc profund nedemocratic, care copiază practicile regimului Băsescu”. Când a început acest joc nedemocratic? Marţea trecută? Aşa, brusc, de la o zi la alta? În ce laboratoare a fost „copt” acest joc nedemocratic? Ce minţi luminate au garantat pentru el? Pe principiul „nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase”, liberalii tomitani ies astăzi la atac. Senini şi neprihăniţi. În fapt, ridicoli. Critică foştii colegi de guvernare şi acuză „metodele abuzive” ale lui Victor Ponta, dar şi faptul că PNL-ul a fost lăsat în offside.
Ce târziu v-aţi trezit, domnilor, ce târziu... PNL-ul, cel puţin la Constanţa, a fost demult scos din joc. Cu excepţia unor consilieri locali şi judeţeni - Ana Marcu, Radu Matei şi Dumitru Bedivan - nimeni n-a suflat la Constanţa, în perioada coabitării, împotriva PSD. Nimeni nu a ridicat problema mandatului de vicepreşedinte al CJC pe care PNL-ul nu l-a mai primit. Nimeni nu a mai menţionat ceva de postul de city manager. Un fel de vise de noapte, risipite în compromisurile fiecărei zile noi. Deputatul Dragomir şi senatorul Haşotti spuneau, în urmă cu exact un an, că da, protocolul USL e încălcat la malul mării şi că, da, PNL Constanţa a pierdut funcţiile amintite. Cum s-au justificat cei doi lideri? Au spus că „asta-i viaţa”...
Păi, domnilor, viaţa e aceeaşi şi acum, când PNL e scos pe făraş de la guvernare, când partidul iese şubrezit dintr-o alianţă deloc echitabilă. Viaţa e aceeaşi şi acum, când directorii PNL refuză să demisioneze. Sunt sictiriţi, supăraţi, dezamăgiţi, dar totul până la funcţie. La ea nu renunţă. Acolo nu se aplică aceleaşi principii, nu se cântăreşte cu aceeaşi unitate de măsură. Preşedintele PNL Constanţa ar putea ca, măcar în acest al „ţâşpelea” ceas, să le solicite de urgenţă demisiile. Fiindcă mă tem că altfel ei nu vor găsi ruşinea pierdută, oricât am aştepta.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

gica contra

15 Mar, 2014 05:12

care rusine mai ada ca astia n-au avut vreodata asa ceva?

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.