Grădiniţă nouă la Osmancea

Mereni_Gheorghe_Chiriac_02.jpgUnitatea de învăţământ va fi construită cu fonduri de la Ministerul Educaţiei, în parteneriat cu Primăria Mereni

Comuna Mereni va avea o grădiniţă nouă. Este vorba despre unitatea de învăţământ pentru preşcolari ce se va construi în satul Osmancea.

În paralel cu această investiţie, este posibil să demareze şi reabilitarea grădiniţei din satul Ciobăniţa. Potrivit primarului comunei Mereni, Gheorghe Chiriac, grădiniţa din Osmancea va fi construită cu fonduri de la Ministerul Educaţiei. În momentul de faţă, cei 40 de preşcolari din Osmancea merg la grădiniţă în clădirea şcolii din Osmancea, care a fost supusă, de asemenea, unui amplu proces de reabilitare în 2007 - 2008. Pe timpul lucrărilor de renovare a şcolii, grădiniţa a fost mutată provizoriu într-un apartament, iar când reabilitarea a fost definitivată copiii au fost aduşi din nou în clădirea şcolii. Primarul Gheorghe Chiriac a precizat că grădiniţa din Osmancea este o investiţie necesară, întrucât preşcolarii au nevoie de spaţiu. Edilul din Mereni ne-a declarat că noua grădiniţă va fi construită pe amplasamentul fostului CAP. „Primăria va contribui cu racordurile pentru apă şi energie electrică, cu amenajarea curţii interioare şi a locurilor de joacă pentru copii. Suprafaţa pe care va fi amplasat imobilul este de 286 de metri pătraţi", a precizat Gheorghe Chiriac. Grădiniţa nouă din Osmancea va avea două săli de clasă, spaţii pentru vestiare, cancelarie, cabinet medical şi toalete.

Grădiniţa din Ciobăniţa, pe lista de renovări a CJC

Grădiniţa din satul Ciobăniţa ar putea fi reabilitată cu fonduri de la Consiliul Judeţean Constanţa. Primarul comunei Mereni, Gheorghe Chiriac, ne-a declarat că unul dintre cele două corpuri ale Grădiniţei Ciobăniţa a fost reabilitat în 2002, cu fonduri de la Banca Mondială, adăugând că cel de-al doilea ar putea fi renovat prin CJC. De precizat că acest obiectiv a fost inclus pe lista de investiţii a SC Domeniul Public şi Privat Judeţean SRL, din subordinea Consiliului Judeţean Constanţa, valoarea estimată a lucrărilor de reabilitare a Grădiniţei Ciobăniţa fiind de opt miliarde de lei vechi.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 08 mai 2023

09 May 2023 1481

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 06 septembrie 2022

08 Sep 2022 2128

O eșuare… perfectă!

02 Apr 2021 4711

Doliu în IPJ Tulcea! S-a stins din viață colonelul în rezervă Gheorghe Chiriac

23 Mar 2021 1892

Ani de judecată pentru aproape zece hectare de teren Codruţ Cătălin Deji, în aşteptarea ultimei decizii! (document)

16 May 2016 4777

Comunicat de presă - PNL

14 Sep 2015 2129

Proiect eolian din Constanţa, desfiinţat

23 Apr 2015 2750

Curtea de Apel a decis - primarii de la Limanu şi Mereni au scăpat de incompatibilitate

13 Mar 2015 2221