La Poarta Albă va fi sfinţit terenul Bisericii Sfinţii Trei Ierarhi

biserica__Vasile_Delicoti.jpgEnoriaşii din Zona Poarta Albă Nord vor avea cât de curând un lăcaş de cult. Cu sprijinul autorităţii locale şi a Arhiepiscopiei Tomisului, într-un an de zile biserica cu hramul Sfinţii Trei Ierarhi ar putea fi finalizată.

Primarul localităţii Poarta Albă, Vasile Delicoti, a precizat că duminică, la ora 16.00, va avea loc sfinţirea terenului pe care se va ridica biserica. Lăcaşul se va afla în vecinătatea Căminului de Bătrâni din localitate. La această dată, potrivit primarului, cei 1.200 de credincioşi din zona de nord a comunei se roagă într-un lăcaş de cult improvizat în spaţiul unei foste cantine. Şeful autorităţii locale, Vasile Delicoti, speră ca biserica să fie construită într-un an de zile. Duminică, la slujba de sfinţire a terenului pe care se va ridica biserica va participa Înaltpreasfinţia sa Teodosie, însoţit de un sobor de preoţi. De asemenea, vor fi prezenţi localnici şi reprezentanţi ai autorităţii locale. Primarul susţine că împreună cu Arhiepiscopia Tomisului şi-au propus ca până la sfârşitul anului să realizeze fundaţia viitoarei construcţii, ca din primăvară să înceapă ridicarea zidurilor. Banii pentru construcţia bisericii vor veni de la autoritatea locală şi din donaţii.

Facem precizarea că hramul bisericii va fi prăznuit în data de 30 ianuarie, de sărbătoarea Sfinţii Trei Ierarhi, închinată Sfântului Vasile cel Mare, Sfântului Grigorie Teologul şi Sfântului Ioan Gură de Aur.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Boboteaza 2024 Un tânăr a recuperat toate cele trei cruci aruncate în Dunăre la Hârșova! ÎPS Teodosie - „A fost puțin egoist“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 Jan 2024 5251

Slujbă de Bobotează pe scena plutitoare din orașul Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

06 Jan 2024 1356

Pregătiri de Bobotează la Constanța! Este sfințită apa ce va fi îmbuteliată pentru a fi oferită credincioșilor (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Jan 2024 1300

Știri Constanța Slujba de Sfințire a Apei specifică Bobotezei, oficiată de IPS Teodosie în localitatea Ovidiu

03 Jan 2024 1316

Sfințire Mare la parohia „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Constanța

24 May 2023 1593

ZIUA LIVE. Din istoricul restaurării Bisericii Adormirea Maicii Domnului I Constanța. Biserica va fi sfințită duminică!

15 Oct 2022 2136

Sfințirea Bisericii Adormirea Maicii Domnului I Constanța are loc duminică! ÎPS Teodosie va oficia slujba! Sunt așteptați credincioșii, în număr cât mai mare!

11 Oct 2022 9675

Imaginea zilei Arhiepiscopul Tomisului sfințește cu măiestrie apa, în ajunul Bobotezei

05 Jan 2022 2099

LIVE ÎPS Teodosie oficiază slujba de Sfințire Mare a apei, în ajunul Bobotezei (GALERIE FOTO)

05 Jan 2022 2814

LIVE ÎPS Teodosie oficiază slujba de Sfințire Mare a apei, în ajunul Bobotezei

05 Jan 2021 2927

Târnosirea paraclisului Catedralei arhiepiscopale din Constanța

31 Aug 2020 1647

Ei au scos crucile aruncate de ÎPS Teodosie în Marea Neagră. A participat şi sportiva Antoanela Manac (galerie foto)

07 Jan 2020 2283

ÎPS Teodosie, despre Bobotează - „Marea Neagră este Iordanul nostru”. Când va începe slujba anul acesta

04 Jan 2020 4338

Demisolul bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din Medgidia va fi sfințit

13 Nov 2019 3743

Slujbă de sfințirea bisericii din Ovidiu. Ce moaşte vor fi aduse spre închinare

06 Oct 2019 2834